Anatol Liabedzka (Belarus): E imposibil azi să guvernezi în Europa cu bâta

Statele Unite și Uniunea Europeană au criticat condamnarea la închisoare în Belarus a unui grup de șase bloggeri și activiști pro-democrație arestați înainte de controversatele alegeri prezidențiale din august 2020. Printre cei condamnați la 14 decembrie de un tribunal din orașul Homel se numără Serghei Țihanovski, soțul liderei de opoziție Svetlana Țihanovskaia, care a primit 18 ani de închisoare. În 2020, el intenționa să candideze împotriva lui Lukașenka, dar a fost descalificat și arestat, așa încât a participat la alegeri soția sa. În aceste zile, ne-a vizitat biroul de la Chișinău Anatol Liabedzka, un membru al echipei Svetlanei Țihanovskaia, consultat pentru reforma constituțională și cooperare parlamentară, cu care Liliana Barbăroșie a discutat inclusiv despre acest proces și aceste condamnări.

Anatol Liabedzka: „Acest lucru se întâmplă în fiecare zi. În fiecare zi, mamele, soțiile, rudele și apropiații plâng și nu pot înțelege de ce, pentru ce fiul lor, fiica lor sunt condamnați la închisoare pe 15 zile, pe 30 de zile, pe 1 an, pe 2, pe 5, pe 18 ani – ca în cazul de astăzi al lui Serghei Țihanovski.

De ce a fost el condamnat? Doar pentru că a decis să-și realizeze dreptul constituțional de a participa la campania prezidențială. Nici măcar nu folosesc cuvântul „alegeri”. Pentru că acum, de exemplu, mă aflu în Moldova și când spun cuvântul „alegeri” oamenii fac anumite asocieri – că ar exista o comisie electorală, putere, opoziție, că fiecare buletin trebuie contabilizat, toată lumea trebuie să vadă acest lucru, toți trebuie să aibă convingerea că votul lor nu este furat. În Belarus așa ceva nu există. Iată de ce eu nu folosesc cuvântul „alegeri”. Este o campanie politică fără reguli.

Cărți poștale pentru deținuții politici din Belarus

Și iată că Serghei Țihanovski a spus: „Eu sunt cetățean al acestei țări? Da! Deci, eu vreau să particip!”. Și a mers în această campanie. Și doar pentru că a încercat să devină candidat la funcția de președinte el a fost întemnițat. El a fost ținut până acum în izolatorul de detenție preventivă și, de rând cu alți participanți la acest proces: [Mikalai] Stankevici, câțiva blogheri și asistenți de-ai lui Serghei Țihanovski, șase persoane în total, el a fost judecat într-un proces cu ușile închise. Știți de ce se procedează astfel? Pentru că inclusiv adepți lui Lukașenka vor vedea clar că sunt judecați niște oameni complet nevinovați. Acești oameni nu au nicio vină, niciuna. Este o tragedie – 18 ani de pușcărie pentru dreptul și dorința de a participa la campania prezidențială.”

Europa Liberă: Într-adevăr, arată foarte dramatic totul. Dar, Lukașenka continuă să dețină puterea, Svetlana Țihanovskaia e în exil... Iese că victoria e deocamdată după Lukașenka?

Președintele SUA Joe Biden de vorbă cu Svetlana Țihanovskaia

Anatol Liabedzka: „Nu. Dacă Lukașenka ar fi câștigat, Țihanovski astăzi ar fi fost eliberat. Învingătorul îi tratează pe cei învinși cu condescendență. Trebuie să manifești clemență atunci când ești puternic, pentru că în spatele tău este poporul, ai susținere. Dar atunci când ai în spate doar vid și niște colonei care nici măcar în perioada sovietică nu ar fi fost promovați generali, înțelegi că Țihanovski este un pericol.

Aici mai este și factorul răzbunării personale. Lukașenka încearcă să prezinte evenimentele din Belarus ca pe un amestec din afară: că de vină este America, că de vină este Europa. Evident că aceste afirmații nu au nicio legătură cu realitatea, la mijloc sunt lucruri care s-au acumulat în interiorul țării. În 27 de ani, multe s-au schimbat în structura societății. De regulă există cerere și ofertă. Pentru Lukașenka nu mai există cerere. El pur și simplu este învechit. Este învechit și fizic, și ca om. El nu a devenit atractiv.

În al doilea rând, chiar și lucrurile pozitive pot plictisi: [cancelarul german] Helmut Kohl sau [prim-ministra Marii Britalii] Margaret Thatcher au plecat din politică atunci când totul la ei era bine – în economie, în politică. Doar că alegătorii s-au plictisit de ei. La noi însă de 27 de ani pe ecranele televizoarelor este aceeași față, aceleași mustăți, același monolog. Chiar dacă ar fi o imagine pozitivă, oamenii oricum se satură. Iar Lukașenka în toți acești ani s-a rigidizat – el nu-i mai simte pe oameni, pe cetățeni. Și toate aceste lucruri, cumulate, au determinat oamenii să spună: „Nu, nu ne mai vinzi această marfă, în orice ambalaj ai împacheta-o!”.

Iar Țihanovski mai avea o particularitate – el a „mușcat” anume din electoratul lui Lukașenka, din acel electorat care în 1994 l-a adus la putere. Noi am avut doi participanți potențial interesanți în campania prezidențială – Victor Babarika, pentru care au votat oamenii care porneau de la ideea că este nevoie de un candidat total opus lui Lukașenka. Acela se prezintă drept sportiv, iar Babarika este destul de corpolent, este bancher. [Puterea] a încercat să-l prezinte ca pe un mic burghez, personaj negativ, dar nu a reușit – el a devenit atractiv pentru clasa de mijloc, pentru oamenii inteligenți, deștepți.

Iar pe Serghei Țihanovski l-au urmat oamenii care au un simț acutizat al dreptății, care sunt pentru corectitudine, pentru adevăr, pentru lege. Lukașenka el însuși a venit la putere în 1994 cu un astfel de mesaj. Deci, pentru el Țihanovski nu a fost pur și simplu un competitor care l-a călcat pe bătătura preferată, ci unul care i-a luat electoratul.”

Europa Liberă: Ce poate urma? Cât timp nu există un deznodământ al acestei situații, oamenii aceștia vor sta în pușcării? Și poate oare restul lumii face ceva în plus pentru ei?

Anatol Liabedzka: „Cel mai important este că Belarus nu va mai fi niciodată cum a fost până în august 2020. Și Lukașenka nu are nicio șansă să schimbe acest lucru. Acum și-a pus în plan să organizeze un referendum, împreună cu Putin, în Belarus. Dar acest referendum nu schimbă nimic. Acesta nu va adăuga susținători în tabăra lui Lukașenka, nu-i va readuce dragostea pe care a pierdut-o. Perspectiva este una singura: plecarea lui Lukașenka. Acest lucru se va întâmpla. Dacă nu azi – mâine. Dacă nu mâine – poimâine. Este imposibil în centrul Europei să guvernezi cu bâta și bastonul.

Mesajul meu către cei care ne privesc este următorul: „Dacă credeți că la voi este foarte rău, priviți atent la Belarus – oamenilor de acolo le este mult mai complicat, mult mai greu”.

În iunie, eu încă eram în pușcărie: într-o cameră de 10 metri pătrați eram câte 16-19 bărbați sau femei – oponenți politici ai lui Lukașenka. La a 19 persoană deja nu mai ai unde dormi. Sunt celule de două sau patru persoane, iar acolo sunt deținuți 16-19. În situația de Covid și când nu sunt medicamente, nici măcar pastă și periuță de dinți nu ai. Este bătaie de joc, e tortură.

Dar știți care este lucrul cel mai deosebit? Sunt oamenii. Nu am văzut niciunul care să se lamenteze, care să-și recunoască și să-și regrete presupusa vină. Da, este foarte greu. Da, poți impune un om să se autocalomnieze în fața camerei video. Dar nu poți să-i intri în cap și să-i schimbi percepția asupra realității, dorința de a trăi într-o altfel de țară. Iată de ce Lukașenka va pleca, sunt absolut convins, este o chestiune de timp.

M-ați întrebat mai devreme cine este învingătorul? Nu există învingători. Există două tranșee și nici de o parte, nici de cealaltă nu există suficiente resurse pentru a avea sentimentul de învingător.

În această situație crește rolul factorilor externi, inclusiv al celui internațional. Iată de ce sunt la Chişinău.”

Europa Liberă: Apropo despre acest factor. Există un sentiment că Occidentul nu face chiar tot ce poate?

Anatol Liabedzka: „Să spunem așa: Belarus este în primul rând zona de responsabilitate a 9 milioane 350 de mii de oameni care locuiesc acolo. Și nu va veni o brigadă de constructori de viitor luminos din Lituania, Polonia și Germania.

Totuși, atunci când vorbim despre anumite valori, anumite standarde, despre respect pentru ființa umană, acest lucru nu este o problemă doar a belarușilor. Este a tuturor. Și cu cât mai aproape este țara de Belarus, cu atât mai acut simte ea această problemă. Vecinii înțeleg că un om bolnav de putere, în stare de afect și cu chibriturile în mână poate da foc și la propria casă, și la cea a vecinului. Iată de ce problema se resimte mai acut. Cu cât mai departe este țara, cu atât atitudinea este mai complexă. Și sarcina noastră este de a face un pic mai mult decât este în puterea noastră.

Ce se poate face? În acest moment sunt în arest 920 de oameni cu statut de deținuți politici, statut recunoscut de apărătorii drepturilor omului. Însă Comitetul de anchetă de la noi încă în august ne-a spus că sunt 4200 de dosare penale – vă imaginați câți oameni sunt? Despre Stankevici, Țihanovski, Babarika vorbim, dar câți tineri și tinere, oameni simpli despre care nu se știe sunt acolo? Un deputat poate lua în grijă situația acestor deținuți politici, poate posta mesaje pe rețelele de socializare, îi poate felicita cu ocazia zilei de naștere. Poate găsi o posibilitate de a susține familia acestui deținut politic. Sunt multe posibilități. În martie anul trecut deputații lituanieni, membri ai Grupului pentru un Belarus democratic, creat mai demult în Lituania, au inițiat un lanț al solidarității de la Vilnius până la frontieră. 30 de kilometri! Stăteau lituanieni, beloruși, polonezi într-un lanț. A fost un mesaj emoționant foarte puternic pentru beloruși: „Nu sunteți singuri, suntem împreună și suntem mai puternici decât dictatura, suntem mai puternici decât conducătorii autoritari, suntem mai puternici decât oamenii bolnavi de putere!”. Este important, acest factor psihologic.”

Europa Liberă: În luna mai a fost o escaladare a situației în legătură cu avionul care a fost deturnat, o istorie tragică. Apoi au fost tensiunile legate de criza migranților. Ce are în vedere Svetlana Țihanovskaia când spune că se teme că aceste crize ar putea deturna atenția de la problema acestor oameni și aabuzurilor regimului contra opoziției?

Anatol Liabedzka: „Nu există nimic mai puternic ca efortul permanent și sistematic. Uneori acesta nu se vede, dar este foarte important să continuăm să ne îndeplinim funcția de clopot care bate mereu și trezește oamenii.

În ceea ce privește acele evenimente, sunt exemple de cum Lukașenka se împușcă singur în picior.”

Europa Liberă: Așa credeți?

Anatol Liabedzka: „Absolut! Absolut! Occidentul nu este nici el monolit. Acolo sunt și oameni pragmatici care spun că afacerile se pot face și cu regimuri autoritare. Se pot face, dar se poate încerca și reinstruirea, reeducarea conducătorilor autoritari. Da, acest lucru necesită timp, este un proces lung, dar se poate face. Adică există adepți ai valorilor și există și pragmatici.

Și atunci când prea mult timp este liniște, vocea celor pragmatici devine mai puternică. Și, din senin, Lukașenka devine terorist, KGB-ul lui efectuează această operațiune cu aterizarea forțată a avionului. Și evident că toți înțeleg că este un exemplu de terorism. Iar în acel avion pot fi și pragmatici, și adepți ai abordării bazate pe valori. Lukașenka nu ține cont de asta.

### Vezi și... ###

Sau exemplul cu migranții – este o încercare evidentă de a face Europa să se așeze la masa negocierilor cu Lukașenka jucând după regulile și scenariul lui. Acești oameni au fost mai întâi păcăliți să vină în Belarus și apoi aruncați în calitate de carne de tun la aceste puncte de frontieră. Evident că acest lucru a șocat Uniunea Europeană, evident că acest lucru a mobilizat-o, evident că acest lucru a fortificat poziția celor care pun accent pe valori. Aceste lucruri le sunt mai apropiate, mai pe înțeles, pentru că [migranții] dau buzna direct în casa lor.

Cu deținuții politici este mai greu. Iată de ce Svetlana are dreptate când spune că acestea sunt exemple îngrozitoare, dar totodată noi nu trebuie să uităm ceea ce se întâmplă în fiecare zi în închisorile din Belarus, în centrele de detenție provizorie. Mai ales că acestea sunt încă sovietice, sunt din trecut. Nu sunt închisorile elvețiene sau norvegiene. Acolo practic în fiecare zi se aplică tortura. Este îngrozitor faptul că acolo oamenii sunt pur și simplu omorâți.”

Europa Liberă: Anatol Liabedzka este în studioul nostru. Amintesc, dumnealui este reprezentantul Svetlanei Țihanovskaia pentru cooperarea parlamentară. Ați venit la Chişinău pe această linie și ați fost și în alte țări. Veți merge și în Rusia?

Anatol Liabedzka: „În Rusia am fost în perioada în care în Duma de Stat era prietenul meu Boris Nemțov, când acolo era Fracțiunea SPS (Fracțiunea Forțelor de Dreapta), fracțiunea Iabloko a lui Iavlinski. Am mers acolo împreună cu mamele și soțiile politicienilor răpiți și omorâți de către „escadronul morții”. Ceea ce se întâmplă astăzi a început încă în anii 1990. În anul 1999 au fost răpiți și omorâți de „escadronul morții” Iurii Zaharenko, fostul ministru de Interne; Victor Goncear, prietenul meu din Parlament, din Sovietul Suprem, care a condus Comisia electorală centrală, care a fost deputat și a pregătit un al doilea impeachment împotriva lui Lukașenka, prin mecanismele Sovietului Suprem.

Păi iată ca atunci am mers cu apropiații lor acolo și chiar am făcut o conferință de presă. Dar între timp și Rusia s-a schimbat.”

Europa Liberă: Dar Dvs. înțelegeți de ce vă întreb aceste lucruri.

Anatol Liabedzka: „Da, evident. Rusia s-a schimbat între timp. A fost asasinat Nemțov, Iavlinski este departe, iar Duma de Stat este parte a sistemului unic autoritar.”

Europa Liberă: În plus, Rusia este marea prietenă a lui Lukașenka.

Anatol Liabedzka: „Nu aș spune „Rusia”. Aș spune „Kremlinul, Putin, Duma de stat”. Aș face această delimitare. Este foarte importantă. Da, în acest moment Lukașenka se menține pe trei piloni: frica – este ceea ce a luat el din trecutul sovietic; plus dependența financiară și economică a majorității oamenilor în Belarus – Lukașenka i-a legat pe toți de el, de stat: salariile, pensiile, îndemnizațiile le plătește Lukașenka. Și al treilea pilon este Putin, este Kremlinul, care îl susține.

Și în același timp, acești oameni se urăsc. Istoria relațiilor dintre Lukașenka și Putin este o luptă pentru lungimea lesei în care Putin îl ține pe Lukașenka. Era un timp când această lesă era mai lungă, acum însă este cea mai scurtă din istorie.”

Europa Liberă: Credeți că este ireal de mers încolo, deocamdată?

Anatol Liabedzka: „Este ireal, pentru că este o chestiune de securitate. Iată de ce traseele mele acum au traiectorii mai complicate, prin Istanbul, Tbilisi. Un belarus poate ajunge în Europa doar prin aceste două puncte – prin Tbilisi și Istanbul. Acum nu am trasee care să treacă prin Moscova.”

Europa Liberă: Svetlana Țihanovskaia spunea la început că „nu ne dorim să avem un dușman în persoana Rusiei”. Acum iată că a fost toată această poveste cu asistența oferită de Rusia. S-a schimbat ceva, sau poziția a rămas la fel?

Anatol Liabedzka: „De fapt, ce putem face? Belarus nu este un obiect pe care să-l iai și să-l muți pe glob în alt loc. Rusia va fi vecinul nostru. Altceva este că relațiile trebuie construite altfel, total diferit.”

Europa Liberă: La acest lucru mă refer – ce planuri aveți?

Anatol Liabedzka: „Noi planificăm să aducem aceste relații într-un spațiu deschis, transparent, să le scoatem de după culise, din înțelegerile care sunt în afara controlului cetățenilor, a alegătorilor. Noi pledăm pentru ca să trăim nu frățește – acest cuvânt, „frățește”, are un iz neplăcut, de parcă cineva cuiva îi datorează ceva, mereu.

Dependența țării de resursele energetice ieftine creată de Lukașenka este ca un drog și nu va duce la nimic bun…

Da, trebuie să ne învățăm să trăim plătind singuri pentru cheltuielile pe care le avem, la prețurile existente și să nu mizăm pe pomeni. Pentru că această dependență a țării de resursele energetice ieftine pe care a creat-o Lukașenka este ca un drog și nu va duce la nimic bun. Este o problemă care nu poate decât să se amplifice.

Iată de ce cele două state trebuie să aibă relații în domeniile economic, cultural, posibilități pentru oameni de a călători, dar fără speculații politice, fără supra-construcții peste organele de stat, fără aceste, să mă scuzați, pupături în buze, fără aceste suspine pentru trecutul sovietic, fără agresivitate în raport cu lumea exterioară, cu Europa și America. Aceasta este abordarea noastră.”

Europa Liberă: Acum este o situație complicată și în jurul Ucrainei. Dacă lucrurile vor degrada, acest lucru va complica situația voastră în Belarus?

Anatol Liabedzka: „Este o temă infinită. Chiar și anul trecut Aleksandr Lukașenka încă mai era cel mai popular politician străin în Ucraina – 36% în februarie 2020. În 2019 el avea susținerea a peste 62% din ucraineni. Și ce s-a întâmplat? Lukașenka declară că dacă va fi o confruntare dintre Rusia și Ucraina, „noi vom lupta de partea Rusiei”. Ce palmă dată celor 36 de procente!

Iată de ce mă adresez tuturor: „Prieteni, să nu-i credeți niciodată pe oamenii bolnavi de putere, pe conducătorii autoritari. Să nu credeți în sinceritatea lor, în mesajele lor”.

Așa că pentru Ucraina vine un moment de trezire în legătură cu cine este cu adevărat Lukașenka, pe de o parte. Iar pe de altă parte, belarușii sigur nu vor lupta cu ucrainenii – acest lucru este exclus. Eu nu știu ce vor face ei – vor deveni partizani sau dezertori, vor pleca din țară – dar sigur nu vor merge să lupte încolo. Și nici Lukașenka nu va merge. Pentru că oamenii care snopesc în bătăi femei și bătrâni, care dau câte 18 ani de detenție lui Serghei Țihanovski și altora, în marea lor majoritate sunt oameni fricoși. Ei sunt curajoși doar atunci când înțeleg că fie în spatele lor stă Putin cu bâta nucleară, fie stă OMON-ul (trupele cu destinație specială) sau alte structuri de forță.

Iată de ce în cazul Ucrainei – vreau să fiu optimist – sper că mesajul către Rusia al Occidentului, al Americii și Uniunii Europene, va fi atât de puternic încât totul va rămâne măcar într-o situație de status-qvo. Este foarte important. Și în această situație, ca să rămân optimist, Lukașenka va pleca și vom avea relații complet diferite nu doar cu Ucraina, dar și cu Moldova. Sunt absolut convins.

Acum relațiile nu sunt normale. În orice moment Lukașenka poate rescrie sau lichida orice acorduri existente în domeniul economiei. Nu există o stabilitate, o perspectivă, nu există încredere în ceea ce se semnează.

Iată de ce suntem cu toții interesați ca la putere să fie oamenii pentru care chiar au votat alegătorii. Poate să nu ne placă acest Parlament, acest prim-ministru, acest președinte – dar dacă i-au ales oamenii, însemnă că este opțiunea lor, este responsabilitatea lor. Iată că în Belarus la acest capitol este o problemă. Lukașenka nu este în stare să câștige nici alegeri municipale, locale, nici alegerile parlamentare, nici pe cele prezidențiale.”

Europa Liberă: Să revenim la Moldova și Belarus. Va exista acest Grup pentru un Belarus Democratic?

Anatol Liabedzka: „Da, va exista.”

Europa Liberă: Este oficial?

Anatol Liabedzka: „Da. Astăzi am primit asigurări din partea deputaților din Comisia pentru relații externe că pentru ei este importantă perspectiva relațiilor belaruso-moldovenești, că noi și voi suntem două case – Moldova și Belarus – în cartierul Europa. Avem valori comune, avem viziuni comune asupra viitorului și acest lucru ne apropie foarte mult. Și am vrea să arătăm cum pot fi relațiile dintre Moldova și Belarus atunci când este vorba despre state democratice, cu economii de piață și cu democrații. Ar fi mult mai mult confort și mai multe posibilități pentru un cetățean simplu din Moldova și Belarus.”

Europa Liberă: Vă mulțumesc foarte mult!