Linkuri accesibilitate

Turcia, Rusia și Belarus: rolul lor în criza migrației dirijate de la granița externă a UE


Europarlamentarul bulgar Radan Kanev (PPE)
Europarlamentarul bulgar Radan Kanev (PPE)

Situația de la granițele externe ale UE din Lituania și Polonia cu Belarus este generată de o conlucrare a regimurilor de la Ankara, Moscova și Minsk, este de părere europarlamentarul bulgar Radan Kanev (PPE). Într-un interviu cu Europa Liberă politicianul bulgar explică similitudinile acesteui conflict hibrid cu cele de la granițele Turciei cu Bulgaria și Grecia (alte două granițe externe ale UE).

Turcia, Rusia și Bielorusia și rolul lor în criza migrației dirijate de la granița externă a UE
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:06:41 0:00
Link direct

Radev definește această criză drept o „criză umanitară” generată un traficul de ființe umane organizat și subliniază că „nu avem nici un dubiu că responsabili pentru această tragedie umanitară de la granița dintre Belarus și Polonia sunt regimurile din Moscova și Minsk.”

Europa Liberă: Domnule Kanev, vedeți similitudini între conflictul de la granița polono-bielorusă cu ce ați trăit Dvs în Bulgaria la granița turco-bulgară?

Dl Erdogan a trimis fluxuri de migranți peste graniță, ca să obțină câștiguri politice prin șantajarea UE și a statelor membre

Radan Kanev: „Cred că aveți dreptate când definiți ceea ce se întâmplă la granița dintre Polonia și Belarus drept „conflict”. Pentru că nu vorbim de un val de migranți. Este mai mult decât evident că frontul european de nord-est, Polonia și statele baltice (mai ales Lituania), nu reprezintă o rută de migrație nici din Irak, nici din Siria și nici din Afganistan. Și istoric vorbind, aceasta nu a fost o rută de migrație. Aș dori să fac o comparație cu situația similară de la granița turco-bulgară precum și situația recentă de la granița greco-turcă. În ambele cazuri au fost elemente de război hibrid. Dl Erdogan a trimis fluxuri de migranți peste graniță, ca să obțină câștiguri politice prin șantajarea UE și a statelor membre. Atunci a folosit o rută migratorie tradițională. Ruta balcanică este folosită de milenii, iar oamenii au venit de-a lungul istoriei din Asia Minor către Europa. Ce se întâmplă acum este o criza creata in mod deliberat printr-o colaborare dintre dl Putin, dl Erdogan și păpușa lor politică dl Lukasenka. Știm foarte bine că acesta nu are forța economică și politică să conducă singur toată această operațiune de trafic de ființe umane asistată de serviciile secrete ale dictaturii din Bielorusia, o operațiune de trafic de fiinte umane care forțează granița europeană.”

Turcia, Rusia și Bielorusia și rolul lor în criza migrației dirijate de la granița externă a UE
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:06:41 0:00

Europa Liberă: Deci credeți că turcii conlucrează cu rușii și produc astfel de soluții hibride acolo unde este nevoie- acum la granția externă a UE, din Polonia, de exemplu?

Radan Kanev: „Informațiile noastre arată exact asta. Observatori internaționali spun că implicarea serviciilor secrete turcești în toate aceste procese nu este atât de puternică precum cea a rușilor. S-a organizat un zbor de către Turkish Airlines, dl Erdogan nu a fost implicat așa pe față, a stat retras și doar nu a făcut nimic să opreasă acest trafic ilegal de persoane. Toți observatorii sunt de aceeași părere: operația este una pusă la cale de cele două regimuri autoritare și dictatoriale din Minsk și Moscova, care transportă acești oameni nefericiți, care sunt victimele reale ale acestei tragedii umanitare. Nu avem nici un dubiu că responsabili pentru această tragedie umanitară de la granița dintre Belarus și Polonia sunt regimurile din Moscova și Minsk.”

Europa Liberă: Toată această poveste cu varii elemente: fluxuri organizate de migranți transportate la granițele externe ale UE, războiul din Ucraina, Crimeea, desființarea organizației Memorial, problema gazului, toate acestea sunt reacții ale Rusiei la dorința UE de a deveni independentă energetic prin Green Deal, cu consecințele economice respective pentru Rusia?

Radan Kanev: „Cred că eforturile de a desființa organizația Memorial reprezintă o chestiune de politică internă rusească. Arată fragilitatea dictaturii lui Putin. El încearcă să elimine orice voce critică din societatea rusă. Este un proces pe care l-am observat pe parcursul celor 20 de ani de regim Putin, care a evoluat catre o dictatura si un regim autoritar inchis cu adanci si puternice legaturi cu serviciile secrete. Putin se comporta mai degraba cu un tar rus, mult mai aproape de tarii comunisti rusi decat de Romanovi. Nu este o coincidenta faptul ca incearca sa elimine o organizație care este dedicată expunerii activității criminale a regimului Stalin. Putin incearcă să protejeze memoria lui Stalin și să îl transforme într-un erou într-o maniera bizară. Putin se alinieaza la linia politica rosie a regimului Stalin. Cat privește gazul, cred că este o altă armă folosită de Putin, impreună cu un război propadandistic dus în Vestul Europei, care propaga ideea falsă că Green Deal (care înca nu este pus în aplicare, apropo), este responsabil pentru creșterea prețurilor la energie. Nu este adevarat! Originile acestor cresteri de preturi trebuie căutate în China și în creșterile prețurilor combustibililor fosili- preturile carbunelui, petrolului si gazelor au explodat!

Previous Next

XS
SM
MD
LG