Andrei Mudrea, la prezentul etern

Emilian Galaicu- Păun, Andrei Mudrea, Nicolae Guţu

Năucitoare veste – duminică, 16 ianuarie, s-a stins la Spitalul de Urgenţă, fulgerat de-o boală necruţătoare, artistul plastic & omul de cuvânt/de caracter Andrei Mudrea (n. 29 aprilie 1954, Mitocul Vechi, Orhei). Ne cunoaştem de-o viaţă, încă de pe la începutul anilor ’80, şi nu voi înceta să vorbesc despre Andrei la timpul prezent. Acum însă voi păstra un lung moment de reculegere, recapitulând în memorie cei cca 40 de ani de prietenie, foarte bogată în evenimente (la unele dintre ele voi reveni, într-una din postările viitoare), îndemnându-vă să citiţi răspunsul Domniei Sale la ancheta „Maeştri şi Ucenici” de-acum 7 luni şi ceva, din mai 2021. Ceea ce a rămas pe din afară este proiectul unei cărţi de poezie, la care se gândea pictorul, şi din care mi-a trimis câteva poeme foarte simţite (recitite acum, cu ochii plânşi, aş zice chiar… presimţite!) – nu pot să nu vi le împărtăşesc, două dintre ele, cu sentimentul că-l mai reţin astfel printre noi:

Tata

Tatăl meu a fost la război...

El nu se temea nici de moarte...

Dar cu hrinca de pâine în mână,

el tremura, neștiind cum s-o împartă

în șapte.

Balansare

Între

Cerul

acesta

imens

şi

prăpastia

aceasta

adâncă

există

doar

un fir

întins,

pe

care

viața

balansează

încă...

P.S. Voi povesti totuşi, aici şi acum, o istorioară pe care o ştiu chiar de la Mudrea – se întâmpla pe la începutul anilor ’90, atelierul pictorului se afla în spatele Catedralei, iar prietenii îl căutau de dimineaţa până-n noapte, cu treabă sau… ca să se afle ei în treabă. Doar că Andrei mergea la atelier ca să picteze, ceea ce nu-i foarte uşor atunci când, zilnic, îţi calcă pragul lume peste lume. Ei bine, la un moment dat Andrei a bătut în cuie un carneţel, pe uşa de intrare, ataşând un creion – un fel de căsuţă poştală de până la inventarea Internetului. Într-o zi, trece pe la Mudrea poetul Eugen Cioclea, dă să bată la uşă, când acolo pe carneţel scrie: „Eu lucrez” (semnat: A.M.). Fără să stea pe gânduri, Cioclea ia creionul şi scris: „Şi eu!” (semnat: Cioclea), după care face cale-ntoarsă. Ani de zile, Andrei nu şi-a iertat-o, prietenia fiind, înainte de toate, prezenţă fizică.