Angajații spitalului susțin că în instituție nu se mai fac achiziții publice, lipsesc medicamentele și consumabilele necesare, iar, în consecință, a scăzut numărul de pacienți.
„Mihalcean dezinformează angajații spitalului și fondatorul precum că a micșorat datoriile de la 15 milioane la un milion de lei. Toate acestea sunt falsuri, pentru că pretinsa economie se explică prin faptul că se încalcă planul de achiziții publice și nu se procură medicamente, strict necesare pentru tratamentul pacienților și buna funcționare a spitalului. Odată cu efectuarea achizițiilor publice, deficitul bugetar va fi cu mult mai mare decât 15 milioane.
Angajații nu vor primi în continuare premii, care nu s-au achitat din momentul în care a venit Mihalcean în funcție, în pofida faptului că ea a beneficiat de 50% la salariu”, spune jurista instituției, Domnica Colța, pe numele căreia directoarea interimară a inițiat o anchetă de serviciu privind disciplina în muncă.
Angajații instituției afirmă că această situație îi împiedică să-și facă meseria.
- Te-ar putea interesa și: Câți medici din diaspora vor să se implice în gestionarea spitalelor din țară
„Nu este posibil de lucrat, nu avem condiții, nu avem cu ce lucra, pentru că noi facem economie, dar facem economie, pentru că nu s-a procurat nimic. Deficitul creat este și din cauza că numărul pacienților s-a micșorat. Cu cât mai mulți pacienți vor veni, cu atât mai mulți bani în instituție vor fi. Acum în loc să fim un colectiv unit, aici s-a creat o situație când se pândesc unul pe altul. Dumneaei nu vrea sa plece din funcție, noi nu putem vorbi cu ea de un an. Numește oameni fără experiență în funcții de răspundere”, a declarat Valentin Friptu, directorul clinicii de obstetrică și ginecologie a spitalului.
„De când a venit doamna Mihalcean, la noi s-au făcut deja trei anchete de serviciu, toate aveau specificat managementul defectuos. Ne-am dori să vină un om cu competențe, cu studii în managementul sănătății publice”, a spus Dorina Rotaru, managera interimară a serviciului neonatal-pediatric.
Contactată telefonic, Luminița Mihalcean a negat acuzațiile aduse de subalterni.
„Îmi fac munca conștiincios, conform legii, și îmi îndeplinesc strict atribuțiile de serviciu. Acuzațiile aduse sunt mai curând neplăceri personale, care nu pot fi admise în activitatea zilnică. O anchetă de serviciu din partea fondatorului ar arăta adevărul. Eu sunt pentru o abordare corectă, echidistantă și nu-mi este frică de acuzațiile aduse. Toate acțiunile mele sunt documentate”, a declarat Europei Libere directoarea interimară.
Petiții și comisii de anchetă
Angajații au depus petiții la Ministerul Sănătății, Consiliul Municipal Chișinău, primarul general, șeful Direcției asistență medicală și socială, Inspecția Financiară, Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție.
În plângerea adresată către CNA, angajații scriu că „Luminița Mihalcean își permite efectuarea intervențiilor chirurgicale la paciente în timpul orelor de muncă în calitate de director, lipsind de la locul de muncă câte patru-cinci ore, fapt confirmat prin registrele de operații”. De asemenea, ea activează pe jumătate de salariu și la Universitatea de Medicină.
Petiția a fost examinată de Direcția asistență medicală și socială, iar raportul definitivat urmează să fie discutat în cadrul unei comisii multidisciplinare, a declarat Europei Libere șeful direcției, Boris Gîlca.
Raportul arată că, pe parcursul anchetei, Luminița Mihalcean nu a colaborat cu membrii comisiei, invocând diverse motive, pentru a nu da explicații pe marginea problemelor invocate. De asemenea, aceasta nu a pus la dispoziția comisiei mai multe documente solicitate și a interzis angajaților să le prezinte.
Comisia a constatat că directoarea interimară:
- a încălcat conduita deontologică;
- a efectuat operații cezariene în timpul orelor de muncă;
- a asistat nașteri pe parcursul orelor de muncă;
- a cumulat funcția de director cu cea de medic obstetrician-ginecolog;
- a sistat activitatea secțiilor de profil, fără coordonare cu Direcția asistență medicală și socială.
La ședința săptămânală a Primăriei, viceprimarului Ilie Ceban a precizat că pe acest caz va fi creată o comisie, care va examina toate aspectele invocate în petiție.
„Din comisie vor face parte juriști, economiști, specialiști în sănătatea publică, care vor vedea cum stau lucrurile acolo. Va fi organizat și un audit financiar”, a spus Ceban.
Și Centrul Național Anticorupție a răspuns Europei Libere că plângerea depusă este în proces de examinare.
Luminița Mihalcean este directoare interimară a Spitalului Clinic Municipal „Gheorghe Palade” din noiembrie 2022, când fostul director, Iurie Crasiuc, a fost demis, în urma unei inspecții financiare și a unei anchete de serviciu, care a arătat că instituția fusese gestionată prost din punct de vedere economic.
În acest moment, un concurs pentru funcția de director nu se poate organiza, întrucât instituția este în litigiu cu fostul director. Concursul ar urma să fie organizat de Ministerul Sănătății.
### Vezi și... ### Scandalul de la Ambulanțe: Directoarea suspendată pentru management defectuos a fost înlocuită cu un manager demis pentru același lucru