Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat noile tarife la electricitate, care vor intra în vigoare de la 1 aprilie. Astfel, în cazul consumatorilor casnici din sudul și centrul R. Moldova curentul se va scumpi de la 1,51 la 2,17 lei pentru 1 kWh (fără TVA), în timp ce în cazul locuitorilor din raioanele de nord - de la 2,04 la 2,51 lei. Aceste majorări generate de costurile mari la gaze din care se produce curent electric trebuiau să fie făcute mai demult, dar au tot fost amânate. S-ar putea ca șirul de scumpiri la electricitate să continue, anticipează unii experți în energie.
Your browser doesn’t support HTML5
Anunțul guvernului de miercuri cum că rețelele electrice ale Ucrainei și Republicii Moldova au fost sincronizate cu Rețeaua Europeană Continentală are rol mai curând declarativ, pentru că șefa executivului Natalia Gavrilița a afirmat la Jurnal TV că R. Moldova rămâne „încă dependentă de nodurile electrice din Ucraina și regiunea transnistreană”. Cum țara vecină se află în război, iar unele centrale au ajuns pe mâna militarilor ruși, alternativele se îngustează și mai mult, iar Chișinăul va ajunge să discute din nou cu centrala de la Cuciurgan, din regiunea transnistreană controlată de concernul rus Inter RAO EES.
Dacă zilele trecute guvernanții anunțau că cei de la Cuciurgan ar fi fost de acord să prelungească contractul de livrare a electricității, la același preț, cu încă un an, miercuri Gavrilița a spus că contractul e valabil până la 1 mai, fiind prelungit cu numai o lună. Acum se discută „un preț bun, nu doar să avem energie electrică”, a precizat Gavrilița. Atu-ul Chișinăului, a spus prim-ministra moldoveană, e că dacă malul drept al Nistrului nu cumpără curentul produs la Cuciurgan, vor exista riscuri de disfuncționalitate pentru această centrală.
### Vezi și... ### Victor Parlicov: Sincronizarea la sistemul energetic european „nu are efecte imediate asupra tarifelor”Jurnalistul specializat pe subiecte economice și energetice Ion Preașca spune că centrala funcționează în ultimul timp numai la 25% din capacitate, după ce în anii 2000 a exportat curent în România și Ucraina. În opinia lui Preașca, situația de război din Ucraina ar putea forța mâna autorităților să accepte o eventuală cerere de majorare a electricității avansate de centrala de peste Nistru controlată de ruși și prin intermediul căreia indirect se finanțează bugetul regiunii separatiste. Ce companie din vest va veni într-o astfel de conjunctură să participe la concursurile de livrare a electricității de la Chișinău?, se întreabă Preașca. De cealaltă parte, dacă insistă cu prețul mai mare la gaze din care se produce curent, Tiraspolul s-ar putea trezi fără o sursă importantă de venit.
„Deocamdată, UE nu a pus sancțiuni anume la gaze, fiindcă UE depinde foarte mult de gazul rusesc. Asta e teritoriul nostru? E teritoriul nostru. Ei au licență eliberată de stat? Au. Trebuie statul să anuleze toate acestea, sau nu știu. Noi vrem să integrăm acest teritoriu în spațiul nostru? Care e strategia? Aici e vorba despre ce scopuri avem. Tăiem toate, sau încercăm să-i integrăm? Clar că proesul acesta s-a lungit mult și toți am vrea rapid. O parte din problemă era chiar aici, la Chișinău, fluxuri financiare ilicite, toate acestea aveau interese și la Tiraspol, și la Chișinău, și la Moscova, și se foloseau”.
### Vezi și... ### Ion Sturza: „Prețurile cresc atunci când există spaimă și scad atunci când este euforie”Un alt expert, Ion Muntean de la Institutul Viitorul, nu exclude că reprezentanții centralei de la Cuciurgan vor reveni cu o cerere de majorare a curentului livrat pe malul drept al Nistrului, ținând cont de faptul că electricitatea s-a scumpit în general în regiune.
„Cunosc care sunt posibilele opțiuni ale R. Moldova de a procura energie electrică și nu exclud că vor profita de această situație. Susțin în totalitate ideea că Chișinăul, indiferent care ar fi oferta financiară de la Cuciurgan, ar trebui să identifice o altă sursă, însă în situația actuală de criză, cred că ar fi acceptabil ca încă un an de zile să fie prelungit contractul de procurare a energiei de la Cuciurgan, doar cu titlul de excepție”.
Expertul Ion Muntean relevă că situația de război din Ucraina demonstrează nu se știe a a câta oară că sunt necesare mai multe proiecte de interconectare cu sistemul românesc. În noiembrie anul trecut, cu ajutoare externe, a început construcția liniei de înaltă tensiune Iscaccea-Vulcănești-Chișinău, o altă linie, Suceava-Bălți, aflându-se în stadiu de proiect.