Mulți europeni optează pentru partidele extremiste nu neapărat de dragul politicilor lor, ci pentru că sunt sătui de eșecurile percepute ale guvernelor lor naționale. Inflația a lovit Europa cu brutalitate după pandemie, iar inegalitățile economice n-au făcut decât să se agraveze. Din ce în ce mai mulți tineri simt că nu pot avea o viață la fel de bună sau mai bună ca părinții lor.
Extrema dreaptă a exploatat nemulțumirile economice, frica de străini și nesiguranța multora într-o lume în schimbare, oferindu-le o soluție ușoară.
Le-a promis că economia va fi mai bună dacă se vor desprinde de la cea internațională, dacă vor scoate din țară toți migranții, dacă vor lua din nou gazul rusesc. Le-au promis că le vor tăia taxele, dar că vor fi bani de pompat în toate sistemele care suferă. Le-au promis că societatea se poate întoarce înapoi la un trecut idealizat, în care familia ar fi fost ideală, atâta timp cât se leapădă de imigranți și de persoanele LGBT.
Europenii au reacționat pozitiv la aceste promisiuni și au votat masiv extrema dreaptă. În multe țări, au ieșit pe locul unu sau doi, dar în general au strâns în jur de o treime din electorat de partea lor.
Desigur, din ce în ce mai mulți oameni rezonează, veritabil, cu valorile extremei drepte. Schimbarea se vede mai ales în rândul tinerilor, unde diferențele de opinie sunt din ce în ce mai mari între fetele mai progresiste, mai de stânga, și băieții care se întorc în numere mari spre extrema dreaptă.
În multe dintre cazurile în care au câștigat locul întâi, sistemul le-a prevenit venirea la putere: de exemplu, atunci când partidele moderate au reușit să formeze guverne, trimițând extremiștii în opoziție.
În cel mai mare an electoral din istorie, când peste 64 de țări au chemat jumătate din populația lumii la urne, promisiunile extremei drepte au avut impact mai mare ca niciodată.
Judecând după voturi, în Uniunea Europeană, proiectul care dorește să redefinească ce poate însemna și ce poate oferi Europa, aproape un sfert dintre oameni refuză... valorile europene.
Iar în țările ocupate, umilite și distruse de naziști, din Olanda până în Austria, nepoții celor care au trecut prin al Doilea Război Mondial votează urmașii naziștilor.
O Europă mai la dreapta
Poate cea mai spectaculoasă victorie a extremiștilor s-a înregistrat la alegerile europene, din 6-9 iunie. UE este acum condusă de cel mai de dreapta parlament din istorie.
Singura regiune care nu s-a supus regulii,cel puțin la prima vedere, a fost estul Europei. În schimb, Occidentul a propulsat mulți noi extremiști către Bruxelles, atât de mulți încât s-au schimbat și grupurile politice din Europa. Viktor Orban a coagulat în jurul său un nou grup de ultranaționaliști, împreună cu Marine le Pen: Patrioții. Ei formează acum al treilea cel mai mare grup de la Bruxelles.
În timp ce nemții de la Alternativa pentru Germania (AfD) au rămas în alt grup extremist, Europa Națiunilor Suverane, extremiștii Giorgiei Meloni din grupul Conservatorilor și Reformiștilor (al patrulea cel mai mare grup) au încercat să se apropie de putere, de mainstream.
Marine le Pen și Viktor Orban sunt liderii noului grup de extremă dreapta, a treia cea mai mare forță din Parlamentul European.
Dacă luăm în calcul și faptul că mulți extremiști (precum românca Diana Șoșoacă) au rămas neafiliați, sunt trei grupuri politice și jumătate în Parlamentul European care se aliniază cu extremismul de dreapta.
Unul din patru europarlamentari face parte dintr-un grup de extremă dreapta.
Marii pierzători ai alegerilor europene au fost liberalii și Verzii, care au devenit forțe neglijabile în parlament.
Coaliția la putere în Bruxelles, în care s-au strâns forțele de centru ale Popularilor Europeni și Social-Democraților, a fost și ea mult slăbită, pierzând mulți dintre membrii necesari unei majorități confortabile. De atunci, deși Popularii Europeni au promis să păstreze „cordonul sanitar”, ei s-au aliat cu extremiștii, de exemplu pentru a slăbi legea anti-defrișări. Tendința este îngrijorătoare pentru observatorii centriști.
Tendința europeană a continuat și la nivelul Comisiei, executivul de la Bruxelles. De acum, va scrie proiectele de lege în domeniul coeziunii Raffaele Fitto, coleg de partid cu Giorgia Meloni. Din partidul ungurului Viktor Orban va dirija măsurile europene pentru sănătate Oliver Varhelyi. Ceilalți 25 de comisari sunt din partide moderate.
Însă o comisie mai la dreapta ca oricând ar putea să diminueze mai departe protecțiile de mediu în favoarea industriei, să pună mai multe piedici intrării refugiaților în UE și să îndrepte Europa spre o politică externă mai prietenoasă cu liderii autocrați sau care să slăbească susținerea pentru Ucraina.
Rămâne de văzut care va fi parcursul legislativ al noului Parlament European mai de dreapta. Aleșii încă n-au apucat să discute multe proiecte de legi, pentru că executivul european, Comisia, a intrat în funcție doar la 1 decembrie.
Legile europene sunt decise împreună de Comisia care le propune, Parlamentul care le discută și aprobă, și Consiliul (liderii de stat și miniștrii din diversele domenii) care le acordă ultimul sigiliu de aprobare politică. Or, toate trei virează din ce în ce mai la dreapta acum.
Propulsarea lui Călin Georgescu în România
Până acum câteva luni, singurii extremiști de pe scena politică românească erau cei de la AUR, conduși de George Simion, și cei conduși de Diana Șoșoacă, din partidul SOS. Ambele partide au reușit să trimită europarlamentari la Bruxelles: cinci de la AUR și doi de la SOS.
Simion, politicianul cu interdicție în R. Moldova, apărea în sondajele de opinie dinaintea alegerilor prezidențiale drept unul dintre candidații de top, fiind chiar și vehiculat pentru un loc doi ca să asigure o „victorie ușoară” pentru candidatul PSD, Marcel Ciolacu.
Însă, ca din neant, a apărut Călin Georgescu. Un candidat misterios, cotat în jur de 5-10% înaintea alegerilor, a reușit să ia primul loc în primul tur prezidențial, cu peste 22% dintre voturi. Succesul său se datorează unei campanii de influență a Kremlinului, constată serviciile secrete din România.
Călin Georgescu a fost propulsat pe rețelele de socializare ca parte a unei campanii de influență rusească. Creșterea sa în trenduri a fost permisă de TikTok, iar aleșii europeni spun că rețeaua chiar ar fi promovat videourile sale.
Rezultatul șocant a dus presa și publicul larg să cerceteze convingerile și trecutul lui Georgescu. Candidatul promite apropierea de Rusia și depărtarea de UE și a dat în trecut declarații pozitive despre Corneliu Zelea Codreanu, liderul mișcării legionare (fasciste) din România interbelică. Recent, a și fost văzut împreună cu șeful mișcării neolegionare din România, Eugen Sechila, care-l consilia înaintea unei apariții televizate.
El a și copiat recent, cuvânt cu cuvânt, un discurs al Generalului Ion Antonescu, criminal de război condamnat la moarte după al doilea război mondial. Mai multe dintre declarațiile lui Georgescu: cum că războiul din Ucraina nu există, că șansa României ar fi „înțelepciunea rusească”, sau că în vremea lui Ștefan cel Mare se comunica telepatic, șochează în continuare oamenii cu bun simț și minimă educație, dar nu-i împiedică pe fanii lui să-l admire.
La alegerile parlamentare, partidele supranumite suveraniste: AUR, SOS și POT (Partidul Oamenilor Tineri, cei care-l susțin pe Georgescu) au strâns în jur de 32% dintre voturile românilor pentru Senat și Camera Deputaților. Deși AUR era, până recent, cea mai semnificativă forță extremistă, Simion și-a moderat discursul înaintea alegerilor și a pierdut mult din electorat.
Dianei Șoșoacă nu i s-a permis să candideze la prezidențiale, astfel că mulți dintre alegătorii ei s-au îndreptat spre Călin Georgescu.
Șoșoacă a anunțat că va încerca să propună un guvern suveranist, în timp ce forțele pro-europene caută și ele o coaliție. Tot ea a fost filmată recent spunând că legionarul Codreanu și că Generalul Ion Antonescu au fost eroi.
Totul va sta în mâinile viitorului președinte, care poate aproba sau nu un guvern. Dacă Georgescu va veni la președinție, este posibil ca el să refuze un guvern pro-european.
Extremiștii din Franța: Stăviliți, dar nu învinși
Președintele Emmanuel Macron a convocat alegeri anticipate în urma rezultatelor din cele europene, în care partidele extremiste au câștigat 37% din voturi. Văzând creșterea extremei drepte, Macron a pariat: ori poporul francez se mobilizează înspre liberali și blochează ascendența extremiștilor, ori extremiștii sunt aprobați și se dovedesc a fi un dezastru în timp util pentru a salva alegerile prezidențiale din 2027.
Însă rezultatul a fost neprevăzut: a fost mobilizarea coaliției de stânga cea care a asigurat că extrema dreaptă nu a câștigat o majoritate în al doilea tur de parlamentare.
Fețele extremei drepte din Franța. Marine le Pen, care și-a moștenit partidul de la tatăl său, tot un extremist. Jordan Bardella, tânăra speranță a partidului.
Însă președintele Emmanuel Macron a hotărât să nu permită coaliției de stânga să numească un guvern, încredințând în schimb sarcina lui Michel Barnier, veteran al politicii franceze la Bruxelles și negociator-șef al Brexitului de partea europeană.
Guvernul Barnier avea o sarcină dificilă în fața sa, una căreia se pare că nu i-a făcut față: alcătuirea unui buget. Premierul a decis să promoveze acest buget fără a consulta parlamentul.
Acum, blocul de stânga și cel de extrema dreaptă au aprobat o moțiune de cenzură împotriva guvernului Barnier. Înainte să fie demis, premierul Barnier încerca să facă concesii către extremiștii lui Le Pen. Strategia nu a funcționat.
Câteva landuri din Germania reușesc să țină extremiștii departe de putere
2024 a început, în Germania, cu manifestații împotriva extremei drepte. În ianuarie, site-ul de investigații Correctiv a dezvăluit o întâlnire secretă între extremiștii nemți și cei austrieci, în care plănuiau deportarea în masă a imigranților „neasimilați”, inclusiv a celor naturalizați. Dezvăluirile au declanșat proteste în masă în toate orașele Germaniei, unde oamenii au apărat multiculturalismul țării.
Pe acest fundal tensionat, extremiștii au luat locul doi în alegerile europene, înaintea social-democraților conduși de cancelarul Olaf Scholz. Verzii, care fuseseră o veritabilă forță în alegerile europene din 2019, în timpul protestelor internaționale împotriva schimbărilor climatice, au pierdut masiv.
Bjorn Hocke, liderul partidului extremist AfD în landul Thuringia.
Germania a avut anul acesta alegeri în câteva „bundeslanduri”, mai ales în estul țării, o regiune încă mai săracă, unde decalajele față de restul țării influențează viața de zi cu zi. Acolo se bucură de cea mai mare bază de suport partidul Alternativa pentru Germania (AfD). Tot acolo, partidul a fost clasat oficial de guvern ca fiind extremist și este supravegheat intens de autoritățile naționale.
Bjorn Hocke, controversatul lider al partidului în regiunea Thuringia, a fost amendat în trecut pentru că a folosit un slogan nazist. Cel mai cunoscut europarlamentar al AfD, Maximilian Krah, a spus că nu toți naziștii au fost neapărat criminali și a fost anchetat pentru că ar fi acceptat plăți de la chinezi și de la ruși. Unul dintre consilierii săi a fost anchetat pentru spionaj pentru Beijing.
În Thuringia, AfD a câștigat în septembrie prima victorie a extremiștilor după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Ei au întrecut Creștin-Democrații (CDU) cu zece procente, o „victorie istorică”.
Alice Weidel conduce AfD, un partid profund anti-imigrație și anti-LGBT. Ea însăși este lesbiană, într-un parteneriat civil cu o femeie srilankeză cu care a adoptat doi copii, și are reședința în Elveția.
Thuringia a reușit însă să formeze un guvern regional fără AfD, o coaliție între CDU, social-democrații de la SPD și rusofilii de la BSW.
În Brandenburg, zona din care provine cancelarul Olaf Scholz, partidul său, SPD, a întrecut „la mustață” extremiștii din AfD. Partidul a câștigat toate alegerile din Brandenburg în ultimii 34 de ani, iar victoria câștigată cu greu în alegerile din toamnă este atribuită guvernatorului Dietmar Woidke, care s-a distanțat de Scholz în campania sa.
AfD a ieșit pe locul doi în Saxonia, unde partidul Creștin-Democrat abia a reușit să-i întreacă pe extremiști. Partidele aflate la putere - social-democrații, Verzii și neoliberalii - au rămas în urmă.
Urmașii naziștilor câștigă în Austria
În Austria, alegerile de la sfârșitul lunii septembrie au propulsat partidul de extrema dreaptă FPO. O treime dintre austrieci i-au votat, cu mult peste conservatorii conduși de Karl Nehammer.
FPO este unul dintre partidele extremiste din Europa care se poate „lăuda” cu faptul că a fost fondat de foștii membri ai organizației naziste paramilitare SS (Schutzstaffel). Liderul Herbert Kickl transmitea și că își dorește să fie numit „Volkskanzler”, titlul folosit odinioară de Adolf Hitler.
Austriecii au fost nemulțumiți de răspunsul guvernului lor la pandemia de Covid-19 și de criza ce a lovit Europa în urma invaziei rusești din Ucraina. FPO le propune să cumpere în continuare gaz de la ruși și să blocheze fondurile europene pentru guvernul de la Kiev.
Partidul condus de Herbert Kickl, printre cei mai periculoși ideologi de extremă dreapta ai Austriei, a luat primul loc în alegerile parlamentare. Președintele le-a blocat accesul la guvernare.
Însă tema cea mai importantă a fost migrația - nu doar cea economică, ci și a solicitanților de azil. Sloganul FPO pentru alegerile din septembrie a fost „Fortăreața Austria”. Extremiștii vor să controleze mai mult granițele țării și să asigure „omogenitatea” țării, transmițând alegătorilor că imigranții sunt rădăcina problemelor cu care se confruntă ei: de la inflație și costul energiei, la criza locuințelor sau chiar... inundații.
Extremiștii nu au reușit, însă, să încerce să propună un guvern. Ei au fost blocați de președintele Austriei, Alexander Van der Bellen, care i-a încredințat tot conservatorului Nehammer sarcina de a stabili un nou guvern împreună cu stânga. Van der Bellen, fost lider al Verzilor, este opozant vocal al extremiștilor și a spus că FPO „nu poate găsi un partener de coaliție”.
Guvernul extremist din Olanda încearcă să oprească migrația
Alegerile din Olanda au avut loc la sfârșitul anului trecut, dar a durat mai mult de jumătate de an până când s-a format un nou guvern la Haga. În iulie a venit la putere cel mai de dreapta guvern din istoria modernă a Olandei, condus de Dick Schoof, fostul șef al serviciilor secrete, care nici nu s-a aflat pe buletinele de vot.
În spatele lui Schoof se află Geert Wilders, cel mai virulent promotor al discursului anti-UE și anti-islam din țară. Wilders a luat un loc în fundal, după ce a eșuat în a forma un guvern cu el însuși în frunte.
Liderul partidului extremist din Olanda, Geert Wilders, nu a putut crea un guvern viabil condus de el însuși. După șapte luni de negocieri, a fost aprobat un guvern pe care el îl conduce din culise, în timp ce liderul oficial este Dick Schoof.
Partidul condus de Wilders, care a câștigat cele mai multe voturi în alegeri, a reușit să-și numească proprii oameni pentru ministerul economiei, comerțului extern, sănătății, infrastructurii și migrației.
Ce s-a întâmplat de atunci?
În septembrie, Olanda a cerut o derogare de la regulile europene de azil, în încercarea de a opri complet intrarea în țară a refugiaților. Guvernul a început să ia în considerare și un plan prin care să trimită azilanții din țară în Uganda.
Nora Achahbar, ministru adjunct al finanțelor și parte a unuia dintre partidele mici din guvernul olandez, și-a dat demisia în urma unor discuții în care partenerii de la guvernare ar fi făcut declarații rasiste.
Cei care încă definesc politica europeană: Putin, Orban, Meloni
Anul acesta au avut loc alegeri și în Rusia, unde liderul autocrat Vladimir Putin a rămas la putere. Dacă ideologia lui este greu de definit după standarde europene, cert este că în Europa îl admiră și urmează extrema-dreaptă. El oferă în continuare o alternativă pentru liderii iliberali, inclusiv pentru cel care e la un pas de Palatul Cotroceni, Călin Georgescu.
În UE, inspirația multor lideri de extremă dreapta rămâne Viktor Orban, care se află la putere la Budapesta din 2010. El a împins Ungaria spre statutul de „autocrație electorală” și trage Europa, pe care o consideră a fi în cădere liberă, din ce în ce mai la dreapta și mai aproape de lideri precum Putin sau Donald Trump.
Premierul maghiar Viktor Orban a sfidat ceilalți lideri europeni printr-o vizită la Kremlin, în iulie anul acesta.
Cu toate acestea, opoziția maghiară față de regimul lui Orban începe să se coaguleze în jurul lui Peter Magyar, al cărui partid Tisza este acum mai bine clasat în sondajele de opinie decât Fidesz.
Printre cei mai de succes lideri extremiști europeni este Giorgia Meloni, care este în funcție din octombrie 2022. Ea și-a moderat discursul, devenind unul dintre liderii „respectabili” ai Europei, însă unele dintre ideile extremiste pe care le-a cultivat germinează acum pe continent.
Giorgia Meloni a reușit să devină un lider „de bază” în Europa după ce a devenit unul dintre cei mai vocali susținători ai Ucrainei.
Mai exact, Meloni vrea să reducă numărul refugiaților și migranților din țară, motiv pentru care guvernul său a deschis tabere de migranți în Albania, ca să gestioneze unele solicitări de azil fără „riscul” ca acei oameni să stea pe teritoriul italian.
Deși aceste tabere de refugiați au fost, până acum, un eșec costisitor, ideea a fost lăudată de șefa comisiei, Ursula von der Leyen, ca fiind „inovatoare” și un exemplu de urmat pentru alți șef de stat europeni.
Excepții de la regulă
R. Moldova este printre puținele țări în care extremismul nu a triumfat, anul acesta. Campania dusă de Maia Sandu a trecut peste imixtiunea Moldovei nu doar în mediul digital, dar și la nivel financiar, prin mitele electorale.
Polonia, care în ultimul deceniu a devenit una dintre cele mai problematice țări europene sub conducerea extremiștilor de dreapta care au îngenunchiat statul de drept, l-a reales pe liberalul Donald Tusk, fost șef al Consiliului European, în decembrie anul trecut. De atunci, țara s-a redresat înspre calea sa europeană și și-a reparat relațiile cu Bruxellesul, deblocându-și fondurile europene înghețate și obținând chiar și un post de comisar european pentru buget.
În Portugalia, în ciuda câștigurilor masive ale partidului extremist Chega, alianța de centru-dreapta care a preluat conducerea la Lisabona a respins orice cooperare cu ei.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te