Cu excepția unor țări precum Elveția sau Israelul, unde serviciul militar obligatoriu ține de identitatea națională, puține mai sunt țările, în Europa, care nu au trecut la o armată de profesie, eliminând recrutarea, uneori chiar, precum protestează NATO, cu riscul de a reduce capacitatea de apărare a țării.
În majoritatea democrațiilor occidentale, s-a renunțat treptat la serviciul militar obligatoriu și s-a trecut la o armată de profesie, nu însă într-un caz aparte cum e Elveția, unde functioneaza conceptul de „armată a cetățenilor“, în care fiecare cetatean poate fi, teoretic, mobilizat în caz de nevoie.
Puține sunt celelalte țări europene unde se mai practică recrutarea, care, de altfel, poate fi întotdeauna înlocuită printr-un serviciu civil, în general cu câteva luni mai lung.
Țările care mai recrutează sunt Austria, Grecia, Cipru, Danemarca, Finlanda, Lituania și Norvegia. Germania a suprimat serviciul militar obligatoriu in 2011, însă în mod legal serviciul el poate fi reintrodus oricând. Suedia discută acum în mod foarte serios reintroducerea serviciului militar, mai ales în fața amenințării ruse.
Chiar și în Franța, președintele Emmanuel Macron a spart un tabù lansând ideea reintroducerii serviciului militar.
După 1989, ările care au aderat la NATO si-au modernizat armata si au transformat-o, cele mai multe, intr-o armata de profesie. In unele a fost mai greu decât in altele. In Cehia, de pilda, reforma armatei a trebuit sa treaca printr-o ameliorare a imaginii acestei institutii in ochii populatiei. De la soldatul Svejk incoace, si trecind prin comunism si prin felul in care s-a compromis in 1968, armata ceha nu a fost niciodata privita cu simpatie de populatie.
Dacă luăm un caz precum vecina României Bulgaria, vedem că între 1989 si 1999, Bulgaria își redusese deja substanțial efectivele armate, coborand de la 115.000 militari la 70.000. Apoi schimbarile au continuat, pana ce s-a ajuns la situatia actuala, cand totalul fortelor armate ale Bulgariei nu depaseste 40.000 de oameni, cu toții militari de profesie.
Profesionalizarea armatei este insa foarte recenta, intrucat, chiar si dupa primirea in NATO, Bulgaria a mentinut serviciul militar obligatoriu pana în 2007. Reducerea atat de drastica a efectivelor militare a fost criticata de-a lungul anilor de diversi politicieni din opozitie, care argumentau ca Bulgaria a ajuns sa nu se mai poata apăra in caz de nevoie, in conditiile in care tari vecine cum sunt Grecia si Turcia mentin armate importante.
Apărătorii reformelor au subliniat insa ca, dimpotriva, fortele reduse si posedand o inalta pregatire ale Bulgariei de azi sunt mult mai eficiente decat masivele trupe de militari in termen, nemotivati, din care era formata armata înainte. Mai mult, ca membru NATO, Bulgaria cauta sa se conformeze si unei alte obligatii, 8% din totalul efectivelor fiind trimiși in misiuni in strainatate, in special in Irak si Afganistan.
De fapt, problema cea mare cu care e confruntata in acest moment armata Bulgariei, odata incheiata recrutarea obligatorie, este gasirea personalului necesar care sa doreasca o cariera in armata. In ciuda anunțurilor repetate, numarul voluntarilor ramane relativ mic si putini sunt cei care cauta sa devina soldati de profesie.
Sau să luăm cazul Ungariei. Restructurarea armatei maghiare a fost foarte dificilă. Armata maghiară era bazată tradițional pe recrutarea obligatorie. După suprimarea serviciului militar obligatoriu, începand din 2004, efectivele armatei maghiare s-au redus la 29.000 de oameni, în exclusivitate militari de carieră sau contractanti. A fost vorba de o reducere uriasa a efectivelor, dat fiind ca in momentul caderii comunismului si imediat dupa aceea armata maghiară atinsese pragul a 150.000 de militari. Era o armata a razboiului rece, a carei principala strategie consta in anticiparea unor ofensive terestre in Austria si Italia de nord, ofensive care ar fi fost organizate, desigur, impreuna cu cei 200.000 de militari sovietici prezenti in acea vreme in Ungaria.
În schimb, în Elveţia, cum am spus, o mare majoritate a cetățenilor a votat împotriva renunţării la armata obligatorie, în schimbul unei armate de voluntari. 73% dintre cei care au participat la referendumul din 2013 s-au pronunţat pentru continuarea actualului sistem. Serviciul militar obligatoriu este de 18 până la 24 de luni, femeile pot servi ca voluntare. Elveţia, ţară neutră, are o armată de circa 150 de mii de militari cu un buget de 6 % din PIB pentru apărare, de trei ori mai mare decât cel al țărilor din NATO, care e de 2%.
Prin alte părți, departe de a fi o gardiana a valorilor republicii, in unele tari armata a ramas privita ca o sperietoare si o caznă, un chin de citiva ani de care trebuie sa scapi neaparat, cu certificate medicale, desigur false, si platind oricit de mult. Asa este in Rusia de pilda, unde domneste si astazi in cadrul armatei acea ceremonie a umilirii si initierii violente a noilor recruti, numita дедовщи́на (dedovshchina), si care face in continuare un numar insemnat de victime in fiecare an. E limpede ca o asemenea armata va putea cu greu sa se erijeze in protectoare a valorilor nationale, insa pentru a renunta la recrutare si a trece la o armata de profesie e nevoie nu doar de o profunda reforma economica, ci si de una psihologica, de o renuntare la niste simboluri învechite care nu mai corespund noilor realități.
--------------------
Despre anularea serviciului militar obligatoriu şi formarea unui efectiv de militari profesioniști se discută în Republica Moldova deja de aproape două decenii. Au existat mai multe inițiative de înlocuire a actualului sistem mixt de recrutare, cu serviciu militar obligatoriu cumulat cu cel profesionist. Niciuna nu a avut însă sorți de izbândă din lipsă de voință politică, dar mai cu seamă din lipsa resurselor financiare.
Cu şanse minime este creditată şi recenta decizie a Partidului Democrat de guvernământ care a spus că vrea să crească începând cu acest an procentul militarilor profesionişti, încadrați în bază de contract şi timp de doi ani să se renunţe definitiv la militarii în termen. Aplicarea ideii ar presupune modificarea Legii Supreme şi ar fi nevoie de o majoritate constituţională, adică de două treimi din voturile deputaţilor. Or în parlament opiniile par să fie împărțite. Fostul ministru al apărării Anatol Şalaru, acum lider al PUN, partid extraparlamentar nu crede că se vor găsi suficiente voturi:
„Atât timp cât nu există o majoritate constituţională nu cred că poate fi efectuat dar e o idee bună. Noi am mai încercat acest lucru. A fost în programul meu, dar atunci nimeni nu m-a susţinut.”
Expertul Vitalie Mărinuţă a încercat şi el, dar fără succes, să abolească serviciu militar obligatoriu atunci când s-a aflat la şefia apărării. El pune la îndoială că iniţiativa va fi dusă la bun sfârșit din considerente financiare. Republica Moldova alocă anual pentru apărare în jur de 0,4 la sută din PIB. Bugetul total al apărării în acest an constituie 630 de milioane de lei, sumă ce ar acoperi doar salarizarea militarilor dacă se renunţă la serviciul obligatoriu, spune Mărinuţă:
„Dacă e să dăm la o parte contextul electoral această iniţiativă este foarte bună. Totodată trebuie să luăm în consideraţie că costurile vor fi mult mai mari, cel puţin în prima perioadă. un calcul simplu ne arată că doar salarizarea Armatei Naţionale dacă va fi menţinută la 6500 de militari cum prevede legislaţia actuală, va fi cel puţin peste 700 de milioane de lei. dacă aceste calcule sunt luate în consideraţie şi este voinţă politică îmi rămâne doar să salut această iniţiativă.”
Liderul PD Vlad Plahotniuc nu a precizat dacă reforma Armatei Naţionale pa care a anunţat-o la începutul săptămânii are acoperire financiară.
În prezent mai mult de jumătate din contingentul Armatei Naţionale sunt militari în termen. Ei sunt întreţinuţi de stat şi primesc lunar o diurnă de 100 de lei. După încheierea serviciului obligatoriu de un an aceştia completează automat lista rezerviştilor, adică a civililor cât de cât antrenaţi şi capabili în caz de nevoie să ia o armă în mână. Spre deosebire de militarii în termen, cei prin contract primesc un salariu lunar, care începe de la 4 mii de lei şi pot participa inclusiv la exerciţii militare internaţionale.