În România, peste 40 de intelectuali și reprezentanți ai societății civile au solicitat, într-o scrisoare deschisă, ca dialogul miniştrilor cabinetului Cîţu cu partidul de extrema-dreaptă AUR să înceteze imediat, cerând menținerea unui „cordon sanitar în jurul unei formaţiuni periculoase pentru democraţia noastră”.
Alianța pentru Unirea Românilor a fost surpriza alegerilor generale din decembrie 2020 când a intrat în Parlament, ca partid „anti-sistem”, cu pe 9% din voturi, mare parte obținute din partea diasporei. Printre deputații AUR, partid care militează între altele pentru unificarea R. Moldova cu România, se numără si Boris Volosatîi, director al Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi” din Chișinău, Volosatîi a condus lista din diaspora a noului partid de extrema-dreapta pentru Camera Deputaților.
Printre semnatarii scrisorii de protest se află politologul Cristian Pârvulescu, scriitoarea Smaranda Enache, eseistul și comentatorul politic Andrei Cornea, istoricul Mădălin Hodor, și câțiva membri ai „Comisiei internaționale pentru studierea Holocaustului în România”, între care profesorul Mihail Shafir, Liviu Rotman și istoricul Adrian Cioflâncă de la Universitatea din Iași.
„Ne exprimăm îngrijorarea cu privire la deschiderea către dialog arătată de membri marcanți ai partidelor din coaliția de guvernare către conducerea unui partid recent intrat în Parlamentul României, AUR”, își încep intelectualii scrisoarea.
Intelectualii arată că partidul AUR s-a dovedit în scurta sa existență pe scena publică românească o formațiune de „ factură extremistă”. Într-un interviu cu agenția Agerpres, politologul Cristian Pârvulescu amintește că „în statele cu democraţie consolidată există o linie roşie în relaţiile cu partidele care sunt în mod vădit extremiste şi fasciste”.
„Au alegători, fac parte din instituţii ş.a.m.d., dar nu se legitimează o asemenea orientare polică” a mai spus politologul de la București.