Averile demnitarilor și verificarea lor, veche delectare a fiscului

Când se ajunge la averea nedeclarată a politicienilor sau a persoanelor publice, escrocheriile pot merge în două sensuri opuse. Pe de o parte, poate fi vorba de subevaluarea prețului unei proprietăți, care apoi este vândută, fictiv sau nu, la un preț mult mai mare decât valoarea pieței, sau cel puțin mult mai mare decât cel de la cumpărare, ceea ce poate fi asimilat direct cu spălarea de bani.

Averile demnitarilor și verificarea lor, veche delectare a fiscului

Există însă și cazul invers: cel în care cineva își exagerează averile și cifra de afaceri, falsificând cu bună știință, pentru a obține împrumuturi la care altminteri nu ar fi avut acces. Este ceea ce a declarat fostul avocat al lui Donald Trump, Michael Cohen, în fața Congresului SUA, că ar fi făcut fostul președinte pentru a obține un important împrumut de la Deutsche Bank, în scopul cumpărării echipei de fotbal american Buffalo Bills.

Nu a fost câtuși de puțin singura dată că Donald Trump s-a jucat astfel cu cifrele. In 2012, el estima o proprietate a lui din statul New York la aproape 300 milioane dolari, însă în 2018, în fața biroului federal de etică, el a estimat aceeași proprietate la doar 50 milioane dolari.

Desigur, nu este nimic ilegal pentru un investitor sau un om politic sau persoană publică să revândă o proprietate la un preț mult mai mare decât cu cel cu care a achiziționat-o. În țările bogate occidentale, locuințele si terenurile tind în general să-și sporească valoarea de-a lungul anilor. Sau -- o locuință poate să treacă prin importante renovări practice sau estetice, arhitecturale, si atunci valoarea ei poate să devină mult mai mare. În alte cazuri însă nimic nu justifică scumpirea, lucru știut foarte bine pe piața americană a locuințelor si terenurilor -- real estate -- si atunci se ajunge la delictul de speculă cu prețurile imobiliare, ceea ce FBI-ul în SUA numește: Illegal Property Flipping.

E vorba de un delict nu doar în SUA, dar și in întreaga Uniune Europeană, ba chiar, teoretic cel puțin, chiar și în Rusia.

Sigur, verificarea averii dregătorilor și compararea celei reale cu cea declarată a fost întotdeauna una din obsesiile - si uneori din plăcerile -- fiscului, încă din vremea Împăraților Chinei. În Roma antică republicană, înaintea Imperiului, se decretaseră chiar unele legi -- leges sumptuariae -- care interziceau demnitarilor să acumuleze prea multe bogății și care interziceau și cheltuielile ostentative, cele pentru luat ochii plebei.

Dar nu numai în Antichitate sau în capitalismul american s-au petrecut si se petrec asemenea lucruri, iar legile privind declararea justă și controlul averii nu privesc doar proprietățile imobiliare. Pentru a da un exemplu din Franța, un fost ministru al lui Sarkozy, Claude Guéant, a pretins în fața fiscului că o sumă de o jumătate de milion de euro nejustificată provenea din vânzarea a două tablouri unui colecționar din Malaezia.

Tranzacția avusese loc, într-adevăr, dar tablourile au fost estimate de experți ca valorând împreună abia 15.000 de euro... iar ministrul a ajuns la tribunal.

Acum, în ultimii ani, a apărut o nouă școală de economiști, în special în Europa, dar care au, precum francezul Thomas Piketty (un „econoclast") discipoli și în SUA si care argumentează în favoarea unui mai strict control asupra averilor demnitarilor si asupra unei mai drepte impozitări.

***

Declararea proprietăților cu valoare mult sub cea reală este șmecheria la care recurg frecvent demnitarii pentru a-şi dosi averea pe care o deţin sau cheltuielile pe care nu le pot justifica din veniturile obținute legal. Practica declarării de case sau terenuri evaluate de Cadastru cu mai mult de două decenii în urmă sau de a procura și vinde mașini la prețuri ridicole, în contracte, nu și în realitate, s-a încetățenit inclusiv din cauza unor prevederi imprecise din legislaţia ce stă la baza verificării averilor demnitarilor. Dezrădăcinarea acestor practici prin eliminarea ambiguităţilor legale este unul din pilonii amplei reforme demarate de noua guvernare de la Chişinău care şi-a propus să fortifice Autoritatea Națională de Integritate, una din instituțiile abilitate să stabilească eventuale decalaje între veniturile legal obținute și cheltuielile reale ale demnitarilor.

Se propune, între altele, acordarea dreptului inspectorului de integritate de a solicita efectuarea unor expertize sau evaluări pentru determinarea valorii de piață a bunurile verificate. Propunerea a generat opinii contradictorii în rândul experților. Deşi nu pun la îndoială necesitatea soluţionării problemei bunurilor subevaluate, parte din experţi nu cred că după amendare mecanismul propus va funcționa şi va produce efectele scontate. Între ei este şi experta Transparency International Moldova Mariana Kalughin:

„În momentul în care noi vom avea valoarea contractuală, valoare cadastrală, în cazul bunurilor imobile, valoarea de piaţă, inspectorul de integritate în calculul diferenţei substanţiale, care valoare va trebui să o ia în considerare. Bunăoară, inspectorul de integritate nu poate ignora un contract încheia între părţi şi care este opozabil părţilor. Atât timp cât acest contract este în vigoare şi nu a fost anulat de instanţă de judecată, el dovedeşte valoarea şi cheltuielile suportate de către subiect în obţinerea acestui bun. Iată de ce nouă ni se pare absolut inutil acest exerciţiu de declarare a valorii de piaţă pentru că în final nu ai cum să-l iei în considerare.”

Preşedintele Centrului de Resurse Juridice Vladislav Gribincea consideră dimpotrivă că impunerea declarării bunurilor la valoarea de piaţă este o măsură extrem de necesară şi există soluţii pentru ca ea să devină şi aplicabilă:

„Clar că regula nu va avea efect retroactiv pentru că nu poţi să declari astăzi valoarea bunului care a fost cu 5-7 ani în urmă. Nu poţi să o declari pentru că nu poţi să o stabileşti. Dar din ziua de astăzi poţi să obligi să declari bunurile la valoarea de piaţă, dar ea se declară o singură dată, nu în fiecare an actualizată, ci o singură dată la momentul declarării şi ea apoi nu se schimbă. Nu e atât de complicat pentru că toţi ştiu cât costă orientativ un anumit tip de automobil sau o casă. asta însă nu exclude faptul că în anumite contracte pot să fie la valori mai mici sau mai mari decât cele de piaţă. Ambele sunt problematice. Dacă e vorba de cele la preţuri prea mari poate fi vorba despre mită ascunsă sau chirii prea mari înseamnă influenţe improprii. Iar dacă sunt preţuri mai mici ar putea să fie evaziune fiscală sau altceva. Şi una, şi alta trebuie declarate, iar la momentul declarării, subiectul să explice această diferenţă.”

Directoarea Centrului de Investigaţii Jurnalistice, Cornelia Cozonac, care de mai mulţi ani analizează declarațiile de venituri şi de interese ale diverșilor demnitari constată că declararea proprietăților la preţuri derizorii nu este singurul șiretlic la care recurg funcţionarii pentru a-şi ascunde o parte din venituri sau din proprietăţi pe care nu le pot justifica oficial. Pentru a ocoli normele legale unii demnitari îşi înscriu proprietăţile pe rude sau persoane terţe, alţii invocă pretinse „donații” de zeci de mii de euro de la părinți, rude sau prieteni. Există şi dintre cei care cu rea credinţă, sau pur şi simplu din neştiinţă nu indică în declarații, deşi legea îi obligă, proprietăţii pe care le folosesc, dar care nu le aparţin, situaţie în care s-a pomenit recent şi noua prim-ministră Natalia Gavriliţă. Ea nu a indicat în declaraţia de avere casa în care locuieşte şi care aparține părinților ei. Cornelia Cozonac constată că o parte din aceste şi alte probleme legate de averile demnitarilor ar urma să fie soluționate prin amendamentele promovate acum de partidul majoritar PAS.

„Propunerile par a fi bune, dar să vedem cum vor fi puse în practică pentru că bănuiesc că va fi destul de greu de declarat preţul de piaţă şi de explicat de ce preţul la un apartament sau la un automobil este mai mic decât preţul de piaţă. Aici şi experţii aveau rezerve. Faptul că vor putea fi verificitate persoanele care au donat anumite sume de bani funcţionarilor sau le-au donat proprietăţi este partea bună. Asta nu se putea face anterior şi era o problemă. De aici şi înscrierea proprietăților pe mătuşi, socri, cumnaţi. Acum aceste persoane vor putea fi verificate şi cred că atunci când îşi vor da acordul să fie înscrise numele lor în declaraţiile de avere ale funcţionarilor se vor gândi bine pentru că fiscul va veni şi în ograda lor şi va verifica. Ceea ce ar mai trebui să schimbe autorităţile este inversarea sarcinii la probarea proprietăţii, lucru care trebuie făcut prin modificări la Constituţie, ceea ce durează minim şase luni.”

Jurnalista nu exclude însă că proastele moravuri ale unor funcţionari s-ar putea şi ele adapta rapid zădărnicind elanul legislatorilor.

„Dacă actuala guvernarea vrea într-adevăr să schimbe lucrurile în domeniul declarării veniturile, intereselor, trebuie să gândească foarte bine modificările pe care le fac la lege ca ele să nu fie făcute în grabă în dorinţa de a arăta că lucrurile se schimbă, iar apoi ne pomenim că nu s-a schimbat nimic sau apar alte scheme în loc, sau se face loc pentru alte scheme, pentru că acest domeniu este extrem de sensibil şi pentru că avem un nivel foarte înalt de corupţie, şi calitatea funcţionarilor din structurile de stat, din punct de vedere al moralităţii şi integrităţii, nu este una foarte înaltă. Cu aceşti funcţionari mă tem că vor găsi alte scheme în loc. Dincolo de aceasta este nevoie de inspectori de integritate curajoşi şi foarte bine pregătiţi care să documenteze până la capăt sesizările care parvin la ei şi problemele de integritate, cele legate de averile şi interesele demnitarilor.”