„Binefăcătorul” Shor sau totuși un regim al solidarității sociale?

„Binefăcătorul” Shor sau totuși un regim al solidarității sociale?

Prima săptămână a lunii decembrie a venit cu temperaturi atmosferice mai ridicate, dar și cu tensiuni geopolitice. Putin masează trupe la granița de est a Ucrainei, oficialitățile de la Kiev și cancelariile occidentale iau în calcul o posibilă invazie rusească. Cum situația din Ucraina ne vizează în mod direct, unii experți și lideri de opinie de la Chișinău vorbesc despre nevoia ridicării nivelului de apărare a țării, prin obținerea unor garanții de securitate din partea aliaților noștri din Vest.

Dar aici, am impresia, nu suntem nici măcar la primele tatonări din partea autorităților. Guvernarea de la Chișinău e preocupată să-și ducă mai departe agenda de reforme interne (zona în care se simte mai în largul ei) prin întărirea statului de drept și eliminarea corupției electorale – două aspecte ce țin până la urmă tot de siguranța națională, pentru că înlătură „cariul” care macină fibra democrației.

Ultimul episod al acestui film, cu secvențe mai nervoase sau mai trenante, se derulează în jurul alegerilor de la Bălți. Scandal, proteste, declarații incendiare, comentarii veninoase – multe s-au auzit după ce Marina Tauber, candidata partidului „Shor”, a fost scoasă din cursă printr-o decizie a CEC-ului, confirmată în justiție. Nedeclararea unor sume de bani folosiți în campanie, adică încălcarea legislației electorale, reprezintă o fraudă majoră. Și nu este vorba doar de mărimea „banilor negri” utilizați pentru coruperea alegătorilor, ci de aroganța unui actor electoral cu cea mai proastă reputație posibilă – Ilan Shor, „vedeta” absolută a Raportului Kroll asupra miliardului furat din bănci –, fugarul care își continuă practicile și sub noua guvernare. Vorbim despre impertinența și cinismul unui sistem care a funcționat fără rateuri, garantând autoreproducerea unei caste de „căpușe” financiare și delapidatori de meserie.

S-a scris mult despre fenomenul de tip „Shor” – o malformație politică și socială care prinde în state slabe, subdezvoltate, cu instituții corupte, într-un mediu în care poporul nu trăiește, ci se „descurcă”, în care hoția este tolerată cu un fel de înțelepciune resemnată: „fură, dar mai dă și la alții”.

Sunt destui oameni care regretă scoaterea din cursă a Marinei Tauber, candidata partidului „Shor”, cea care s-a situat în frunte după primul tur la alegerile pentru primăria din Bălți. „N-ar fi trebuit s-o excludă. Să știi că ea ar fi făcut ceva pentru Bălți, spre deosebire de alții care doar și-au umplut buzunarele și au șters putina”. „Va face din bani furați! Shor, șeful ei, de ce nu se întoarce în Moldova să-și apere onoarea în justiție? Nu ar fi mai drept ca bunăstarea cetățenilor să crească dacă oprim tâlhăriile?”

Ajunși aici cu discuția, adeptul lui „fură dar ne dă și nouă” se închide, de regulă, într-o muțenie surdă sau flutură din mână a lehamite, iar tu, cetățeanul justițiar, vei simți un disconfort psihologic, îți va pieri cheful de polemică. În Republica Moldova neîncrederea în stat e funciară, profundă, și această mentalitate n-o schimbi declamând principii abstracte, invocând dreptatea, egalitatea în fața legii, responsabilitatea colectivă.

Dregătorii moldoveni, indiferent de culoarea lor politică, au spus mereu vorbe frumoase și corecte, dar faptele i-au contrazis de fiecare dată. Prăpastia asta a crescut de la an la an, atingând nivelul cel mai jos pe timpul regimului Plahotniuc-Dodon.

Și prăpastia continuă să se adâncească, din păcate, și sub noua guvernare proeuropeană, votată masiv de moldoveni. Când auzi că un judecător de la Curtea Constituțională va încasa în 2022 un salariu de 82 de mii (după ce în 2021 a ridicat „doar” 44 700 de lei lunar), iar, de pildă, o profesoară de chimie cu un stagiu de 55 de ani, cu nenumărați discipoli și elevi premianți la olimpiade republicane și internaționale, are o pensie de nici 4 mii de lei și se teme că nu-i vor ajunge bani să plătească facturile la gaz, te vei întreba dacă aceasta e schimbarea la care am râvnit?

Cum să tratezi scepticismul, reticența oamenilor, care își doresc un pic de normalitate, cum să elimini „fenomenul Shor”, adică piramidele financiar-criminale, care aruncă alegătorilor pachete de alimente, iar lumea îi votează în disperare, dacă nu stârpești rădăcina răului, așa cum ai promis în discursurile de învestire?

Noua guvernare (care în curând nu va mai fi atât de „nouă”) nu ar trebui să se limiteze la excluderea din cursă – necesară și justificată legal! – a candidaților-recidiviști, specializați în meșteșugul coruperii alegătorilor cu bani tot de la ei furați. Noua guvernare ar trebui să meargă înspre cauzele fenomenului „Shor”, pentru ca falșii binefăcători și falșii moraliști să-și piardă „în mod natural” susținerea în mase, pentru ca moldovenii să se convingă de bună seamă că vremurile încep să se schimbe.

Vorbim aici nu doar de curățarea în sine a sistemului politic, ci de ceva ce asigură durabilitatea acestui proces: de sănătatea morală a națiunii, de recuperarea încrederii, de salvarea speranței.

În caz contrar, va avea câștig de cauză populismul grosier și penal. Shor, Tauber și acoliții lor aruncă invective, jigniri, amenințări la adresa președintei Maia Sandu și guvernării în ansamblu, cheamă la revoltă, la crearea unui „Front al Salvării Naționale” (!), e în firea lor, e scris în codul supraviețuirii lor politice să se dea în petic, n-au nicio jenă și nicio opreliște.

PAS a încercat să se apere de această deversare de toxicitate, renunțând să-și mențină candidatul, Boris Marcoci, în cursa pentru primăria Bălți. Și-a retras favoritul și blocul socialiștilor și comuniștilor, pentru a nu-i lăsa partidului proprezidențial exclusivitatea unui avans de imagine. Vor urma poate și alte gesturi similare, care îl vor scuti de concurență pe actualul interimar de la primăria Bălți, Grigorișin, dacă vor mai avea loc alegeri acolo în timpul apropiat. Miza acestor deplasări strategice trebuie căutată în altă parte.

Episodul de la Bălți este un laborator în care se testează (cu doza de ipocrizie inevitabilă) eficiența politică a unor principii morale, dar „experimentul” ar trebui extins la scară națională. Adică întronarea unui regim al solidarității sociale pe timp de criză. Nu e deloc suficient ca figurile exponențiale ale puterii să aibă o conduită corectă ca persoane, să facă paradă de modestie, economisind la mobilier, deplasări de serviciu sau hârtie pentru imprimantă. Republica Moldova are nevoie de o autentică solidaritate socială, pentru ca reforma să izbândească.

Retribuirea la stat se cuvine să țină cont de nivelul de competență și de responsabilitate al fiecărei categorii de funcționari publici, dar cu măsură. Nu poți cere sacrificii oamenilor, dacă tu, guvernare, nu dai dovadă de moderație. La vremuri grele, să împărțim în mod egal dificultățile, pentru ca mâine să trăim într-un stat mai drept, să avem o societate mai prosperă, în care inițiativa, competiția intelectuală și economică – motorul dezvoltării naționale – să aibă ca fundal un spor de echitate pentru cei mulți.