În criza ucraineană, după recunoașterea de către Rusia a „republicilor” separatiste din estul Ucrainei la 21 februarie, forțele politice moldovene cu vederi pro-ruse nu s-au grăbit să vorbească.
Miercuri, 23 februarie, socialiștii au dat o primă declarație, în care par să adopte explicațiile Kremlinului despre cauzele mai generale ale tensiunilor din Ucraina. Declarația nu menționează și nu califică în vreun fel gestul Moscovei de a recunoaște independența regiunilor separatiste ucrainene.
Your browser doesn’t support HTML5
Contactat telefonic de Europa Liberă după apariția declarației PSRM, deputatul Grigore Novac, membru al Comitetului executiv politic al Partidului Socialiștilor, s-a ferit și el să ia o poziție în privința deciziei lui Putin, ratificată de Duma de Stat: „Noi avem relații bune cu ambele țări, și cu una și cu alta. Și nu știu dacă este cazul în astfel de situații să fii de partea cuiva, pentru că noi suntem în primul rând un stat neutru, potrivit Constituției. Nu știu dacă este sens să ne implicăm într-un conflict care pe noi nu ne privește și nici să alimentăm verbal, sub nicio formă orice conflict.”
Noi avem relații bune cu ambele țări, și cu una și cu alta
Declarația socialiștilor, de miercuri, a repetat pe alocuri acuzații dintre cele mai grave din discursul rostit de Vladimir Putin cu ocazia recunoașterii independenței republicilor separtiste din Donbas.
„Am urmărit cum Ucraina a fost asigurată intens cu tehnică militară, fiind instruită să nu accepte compromisuri. Am văzut informațiile despre instructorii militari veniți din Occident, am văzut armament european și american”, se spune în luarea de poziție a PSRM.
Socialiștii dau vina pe Occident, nu pe Rusia, și nici pe Ucraina, pentru tensionarea situației: „Marii jucători din Occident care, evident, nu intenționează să riște în acest conflict cu viețile propriilor cetățeni, au așteptări mari de la această criză geopolitică”.
În discuția lui cu Europa Liberă, deputatul Grigore Novac a reluat ideea, acuzând occidentul că ar fi agitat spiritele.
### Vezi și... ### „Jocul de-a istoria” al lui Putin„Atunci când se dorește ameliorarea situației nu se toarnă gaz pe foc, iar alimentarea și furnizarea de arme...Eu am observat și declarațiile altor state care zic că noi o să livrăm, care rachete, care nu știu ce, asta nu este ieșire din situație. Cineva poate și își dorește foarte mult ca să se ajungă la o confruntare directă. Dar părerea mea este ca toate țările din regiune să cheme toate părțile la calm. Părerea mea este că doar pe cale diplomatică se poate ajunge la consens.”
Analistul politic Valeriu Ostalep, ministru adjunct de Externe în timpul guvernării comuniste, crede și el că pentru Republica Moldova este util acum un discurs împăciuitor, în acord cu neutralitatea ei constituțională.
„Republica Moldova nu are o politică externă de stat, coerentă și care să corespundă cu principiul neutralității. Noi avem o politică externă de conjunctură, de moment și în dependență de simpatiile unui sau altui politician”, a spus Ostalep Europei Libere.
După alegerile parlamentare din vara anului trecut, PSRM formează un bloc comun în legislativ cu Partidul Comuniștilor. Formațiunea lui Vladimir Voronin păstrează deocamdată tăcerea în privința ultimelor evoluții ale crizei din țara vecină.
### Vezi și... ### Chișinăul amână convorbirile cu Tiraspolul pe fundalul crizei din UcrainaGuvernarea pro-occidentală de la Chișinău a reacționat imediat după ce președintele rus Vladimir Putin a semnat decretele prin care țara sa recunoaște independența regiunilor ucrainene Donețk și Luhansk. Șefa statului, Maia Sandu a condamnat Rusia, acuzând-o că a încălcat legea internațională, un mesaj similar fiind publicat și de Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu.