Liviu Dragnea a declarat că doar „o minune” poate răsturna planul PSD de suspendare a președintelui. Revocarea Codruței Kovesi nu-i satisface pe social-democrați, care sunt concentrați acum asupra intrării în vigoare a codurilor, fiindcă altfel „balaurul nu e stârpit în totalitate”.
Este o tradiție în cadrul Ministerului Public de a „valorifica” procurorii cu experiență, după ce își încheie o misiune profesională. Acesta a fost unul dintre argumentele procurorului general Augustin Lazăr, atunci când a anunțat că fosta procuroare-șefă anticorupție, Codruța Kovesi va lucra mai departe la Departamentul Serviciul de îndrumare şi control din cadrul Parchetului General.
Kovesi a fost revocată de președintele Klaus Iohannis la începutul acestei săptămâni, în urma Deciziei Curții Constituționale de la finele lunii mai, care l-a obligat pe șeful statului să facă acest gest. Procurorul general a mai precizat că fosta șefă a DNA se va ocupa de aplicarea Strategiei Naționale Anticorupție la nivelul Parchetului General din postura de „furnizor de bune practici la nivel european”. Augustin Lazăr a menționat că motivele revocării „generează îngrijorare printre magistrați”. Cererea de revocare a Codruței Kovesi a fost făcută de Tudorel Toader pe baza unui raport, dat publicității în luna februarie și în care procuroarei-șefe anticorupție i se reproșa că „a încălcat Constituția” și că a adus „prejudicii de imagine” țări prin câteva interviuri acordate unor jurnaliști străini.
Ministrul Justiției a răspuns atunci unor presiuni venite din partea PSD, principalul partid de guvernământ, același care l-a amenințat pe Klaus Iohannis că va fi suspendat dacă nu pune în aplicare revocarea. Liviu Dragnea, liderul acestui partid, nu este mulțumit cu acest trofeu obținut cu atâta dificultate.
Condamnat în primă instanță la 3 ani și șase luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu, Dragnea a spus public că se teme de redeschidere unor dosare mai vechi sau de acuzații mai noi. „Miza principală a lui Klaus Iohannis este ca eu să nu mai exist”, a declarat azi noapte Liviu Dragnea, adăugând că președintele ar fi implicat în condamnarea sa. În acuzațiile formulate de-a valma, șeful PSD a vorbit și despre un ofițer de informații care ar deține date despre implicarea unor judecători împotriva sa.
Liderul PSD se teme tot mai mult că pierde războiul în care a intrat pentru a-și salva nu doar cariera, ci și libertatea...
Klaus Iohannis a răspuns astăzi calm și rece acuzațiilor. „Omul și-a luat o pălărie prea mare, nu face față, i s-au terminat argumentele politice”, așa l-a descris șeful statului pe liderul social-democraților, despre care crede că, în general, are „o abordare inadecvată” și că „e îngrijorător” ce se petrece cu Liviu Dragnea.
Liderul PSD se teme tot mai mult că pierde războiul în care a intrat pentru a-și salva nu doar cariera, ci și libertatea. Codul Penal schimbat cu mare scandal să-i folosească lui și altor politicieni cu probleme nu poate intra în vigoare înainte de luna octombrie sau chiar noiembrie, răstimp în care judecătorii de la Înalta Curte ar avea vreme să-l judece. Modificările Codului Penal se află la Curtea Constituțională care a anunțat că va lua o decizie în privința lui abia spre sfârșitul lunii septembrie.
Va urma probabil retrimiterea lui în Parlament, o eventuală nouă sesizare a Curții, înainte de a ajunge la președinte pentru a fi promulgat. Președintele are însă dreptul să-l retrimită în parlament spre o nouă examinare. Lungirea acestui proces îl înnebunește pe șeful social-democraților și îl face să spună că discuția despre suspendarea lui Klaus Iohannis nu s-a încheiat și că până la urmă, dacă-și convinge colegii ar putea trece modificările pentru Codul Penal și pentru cel de Procedură Penală printr-o ordonanță de urgență. Ordonanța de urgență intră în vigoare și produce efecte imediat după ce este publicată în Monitorul Oficial. Chiar dacă este în vigoare doar câteva ore, dosarele de abuz și neglijență în serviciu s-ar putea închide.