Autorul, Paul Johnson, dădea o replică severă celor care vedeau în „Beatles” un nou „fenomen istoric” cultural. El pretindea că „Beatles” era doar un proiect comercial și că, în fapt, „regele era gol”. Johnson nu putea înțelege de ce Regina Elisabeta își exprimase părerea de rău că Ringo Starr, unul din cei patru membri ai tot mai celebrei formații, avea părul lung, precum și de ce tinerii diplomați englezi de la Washington luau cu asalt autografe de la „băieți”. Noua mișcare culturală era redusă de autor la corul de urlete din timpul spectacolelor. Muzica „Beatles” era, după părerea lui Johnson, „o muzică pe care nu numai că n-o poți asculta, dar care nici n-are nevoie să fie ascultată ...”.
- Te-ar putea interesa și: „Privighetorile americane” din Oberlin pe scena Chișinăului
Cei care, potrivit exegetului de la Londra, se înghesuiau „ca oile” la concertele „Beatles”, erau „cei mai păcătoși reprezentanți ai generației tinere, cei mai leneși, cei mai blegi, cei mai neghiobi”. Faptul că aceștia erau tot mai mulți era pentru Johnson „un strașnic rechizitoriu” împotriva sistemului de educație britanic.
Apelarea la opinia categoric negativă a expertului englez era un semnal că ecourile „fenomenului Beatles” ajunseseră și la Chișinău și că autoritățile se vedeau nevoite să reacționeze. Din ignoranță, formația de rock din Liverpool era prezentată ca „o orchestră „ultramodernă” de jazz”, care făcuse mare vâlvă în ultimul timp în America.