Victor Cătan: „Grupul operativ al Forțelor Armate ale Federației Ruse trebuie retras fiind un factor destabiliizator”

Victor Cătan

La 25 de ani de la semnarea Convenției moldo-rusă de reglementare pașnică a conflictului din regiunea transnistreană, un interviu cu un martor al timpului.

Conflictul armatde la Nistru a încetat la 21 iulie 1992 când președintele Federației Ruse, Boris Elțin și președintele Republicii Moldova, Mircea Snegur au semnat „Convenția cu privire la la principiile de reglementării pașnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova”. Potrivit unui articol din această Convenție, Unitățile Armatei a 14-a a forțelor Armate ale Fderației Ruse, dislocate în Republica Moldova, urmau să respecte cu strictețe neutralitatea. Marele câştig a fost reprezentat de încetarea pierderilor de vieţi omeneşti. Fostul ministru de interne, fost co-președinte al CUC, Victor Cătan, vorbește despre Pactul Snegur-Elțin.

Europa Liberă: Conținutul Acordului moldo-rus din 21 iulie 1992, pentru Dvs. a fost cunoscut chiar din acea zi sau chiar mai devreme, pentru că ați știut despre pregătirea acestui document. Cum s-a luat această decizie?

Victor Cătan: „În luna iulie 1992 eram în toiul luptelor pentru apărarea independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova. Forțele armate ale Republicii Moldova, formate din polițiști, din voluntari și unii ostași care din rezervă au fost chemați pentru a ne apăra. Și în luna iulie de-acum Armata a 14-a a trecut în ofensivă; va să zică au ocupat orașul Bender împreună cu formațiunile paramilitare separatiste și am văzut că, zilnic, își pierd viața zeci de oameni…”

Your browser doesn’t support HTML5

Valentina Ursu în dialog cu gen. Victor Cătan

Europa Liberă: Cine a impus semnarea acelui document?

Victor Cătan: „Semnarea documentului a fost o înțelegere a președintelui Republicii Moldova și al Federației Ruse, la Istanbul, cu contribuția președintelui României, Ion Iliescu, care a făcut tot posibilul ca să-l împace pe Elțin, fiindcă Mircea Snegur declarase întregii lumi că noi, de fapt, luptăm cu Armata a 14-a. S-a purces la tratative, a urmat întrevederea la care și eu am participat ca expert la Limanskoe, Ucraina; pe urmă în Tiraspol am pregătit toate propunerile pentru a purcede la semnarea unui acord.”

Europa Liberă: De ce a trebuit să fie prezent și Igor Smirnov la acel eveniment?

Victor Cătan: „Este clar că Federația Rusă, fiind implicată în crearea regimului separatist și Igor Smirnov, fiind o marionetă a Federației Ruse, trebuia cumva Rusia să-i ia și pe dânșii. Dar, toate înțelegerile erau între delegația Republicii Moldova și a Federației Ruse. Partea transnistreană asista și totdeauna era împotrivă la orice încercam noi să facem.

Gen. Victor Cătan în studioul Europei Libere la Chișinău

Suntem astăzi criticați de mulți politicieni, mulți oameni care înțeleg nu știu de ce cu timpul de astăzi că noi puteam obține o victorie în această luptă. Atunci când a trecut în ofensivă Armata a 14-a deschis, cu tancuri, cu artilerie grea, cu tot efectivul, era clar că noi o să pierdem acest război. De aceea și această convenție a fost un dictat al Federației Ruse. Au venit cu un proiect de acord luat după modelul Osetiei de Sud de reglementare a conflictului din Georgia și practic noi, ca experți, am avut posibilitatea să facem doar unele modificări.

Ca rezultat al tratativelor respective, semnării acordului între două părți – Federația Rusă și Republica Moldova -, Igor Smirnov, pur și simplu, a avizat acest act. Toate obiectivele trasate de Convenția moldo-rusă din 21 iulie 1992 au fost realizate până la data de 16 septembrie 1992, adică peste două luni; fapt despre care am făcut o declarație comună a părților Comisiei Unificate de Control a Federației Ruse, Republica Moldova și partea transnistreană au informat conducerea – pe Boris Elțin, pe Mircea Snegur și pe liderul tiraspolean, Smirnov – că procesul de realizare a convenție s-a terminat. Practic, trebuia de purces la tratative și semnarea unui nou acord privind reglementarea definitivă a diferendului transnistrean.”

Europa Liberă: Reglementare politică, la asta vă referiți?

Victor Cătan: „Reglementare politică…”

Europa Liberă: Un eventual statut oferit regiunii transnistrene? Nu s-a întâmplat acest lucru și astăzi încă mai așteaptă să existe un asemenea proiect de statut pentru Transnistria. Vreau să vă întreb despre rolul forțelor de menținere a păcii. Unii cred că statutul forțelor de menținere a păcii trebuie să fie transformat într-un statut al forțelor civile…

Victor Cătan: „Este important să facem o deosebire între Grupul operativ al Forțelor Armate a Federației Ruse, care a venit cu această denumire ca rezultat al modificării Armatei a 14-a, adică cei care au participat nemijlocit în crearea regimului separatist care a luptat împotriva orânduirii constituționale a Republicii Moldova. Acesta este Grupul operativ al Forțelor Armate a Federației Ruse, care staționează pe teritoriul Republicii Moldova nelegal și el imediat – e una din condițiile statului care ar trebui puse față de Federația Rusă, față de organismele internaționale – să se retragă necondiționat.

Ceea ce ține de forțele de menținere a păcii, care tot sunt reglementate – numărul respectiv, funcțiile respective –, trebuie să fie soluționate pe cale de tratative, deoarece obiectivele sale au fost realizate încă cu 25 de ani în urmă.”

Europa Liberă: Cine asigură, totuși, pacea la Nistru astăzi?

Victor Cătan: „Pacea la Nistru o asigură Comisia Unificată de Control și Comandamentul militar al forțelor pacifice. Dar, de fapt, se întâmplă așa că pe partea dreaptă a Nistrului, unde activează Forțele de menținere a păcii ale Comandamentului militar moldovean, își respectă totalmente toate funcțiile, duce controlul respectiv, iar în orașul Bender, anunțat cu un regim sporit de securitate, unde sunt responsabile forțele de menținere a păcii ruse, s-au încălcat foarte flagrant toate prevederile convenției.

În acest oraș sunt dislocate formațiuni militare, unități militare, centre de pregătire militară, detașamente cu destinație specială, și în toată zona de securitate, acolo unde erau instalați pacificatori din partea Federației Ruse și a Transnistriei, alături de aceste posturi au fost stabilite unități militare, posturi de grăniceri, de miliție ș.a.m.d. Practic, s-au încălcat toate prevederile convenției. Dacă putem spune că primele…”

Europa Liberă: Dar vina n-o purtați și dvs., cei care ați făcut parte din aceste mecanisme de soluționare a problemei transnistrene?

Victor Cătan: „Vă raportez: Atâta timp cât am fost copreședinte al Comisiei Unificate de Control, s-a asigurat ca niciun post de grăniceri, de militari să nu fie introdus în Zona de securitate. Când am plecat din funcție, în 1997, s-au început tratative de creare a unui stat comun, de reducere a forțelor pacifice ș.a.m.d., care au dus la transformarea Zonei de securitate într-o zonă militarizată. Și acuma, forțele de menținere a păcii ale Federației Ruse păzesc militarii transnistreni ca nu cumva să fie de cineva atacați. Și noi…”

Europa Liberă: Câte posturi sunt?

Victor Cătan: „Sunt vreo 90 acum; posturi pe tot perimetrul. Și noi…”

Europa Liberă: Zece?

Victor Cătan: „Inclusiv în orașul Bender. Să nu se întâmple cum s-au întâmplat evenimentele din Georgia, fiindcă acolo tot erau forțe de menținere a păcii. Erau provocări intenționate, știind caracterul lui Saakașvili, explozibil, în permanență erau atacate. Și el a intervenit. Respectiv, ca Rusia, fiind pregătită, să-și demonstreze forța sa și ocupând noi teritorii.”

Europa Liberă: Domnule general Victor Cătan, ce a fost se cunoaște. Ce trebuie să se întreprindă pentru ca să se ajungă la o soluție durabilă a acestui conflict transnistrean?

Victor Cătan: „În primul rând, trebuie de retras necondiționat grupa operativă a Forțelor Armate a Federației Ruse, fiindcă sunt un factor destabilizator, un factor care colaborează cu autoritățile separatiste și face concentrări, diferite aplicații militare împreună cu cei din Transnistria. Practic, se asociază. Mulți din cetățenii Transnistriei își fac serviciul militar în această regiune, iar forțele de menținere…”

Victor Cătan

Europa Liberă: La modul practic, această retragere necondiționată a acestor forțe cum s-ar face?

Victor Cătan: „Foarte simplu. Noi suntem, conform Constituției, stat suveran, independent și neutru. Și Constituția ne obligă, în primul rând autoritățile statului, ca pe teritoriul nostru să nu fie dislocată nicio armată străină. Noi avem dislocată începând cu anul 1992. Și mai înainte. Va să zică, nimic, practic, nu s-a făcut, nu s-a realizat… La Summitul din Istanbul, în 1999, Rusia și-a luat obligațiunea să-și retragă forțele, în timp de trei ani de zile. Până în prezent, nu și le-a retras…”

Europa Liberă: Guvernarea a încercat să îngrădească intrarea pe teritoriul Republicii Moldova a militarilor Grupului operativ din partea Federației Ruse.

Victor Cătan: „Păi, au fost unele încercări episodice. Și cu aceasta s-a terminat. Conform informațiilor, Grupul operativ al Forțelor Armate ale Federației Ruse, nelegal dislocate pe teritoriul Republicii Moldova, sunt în jurul la câteva mii. Câteva mii de militari înseamnă că au intrat, fie prin teritoriul Ucrainei cu trenul, fie cu avionul – au sosit în Chișinău și au plecat sub diferite forme. Ca tâlharii. Dar noi avem capacitatea de a stabili cine-s aceste persoane și a nu admite ca ele să pătrundă pe teritoriul Republicii Moldova, să slujească într-o armată dușmănoasă față de orânduirea constituțională a Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Există șanse să fie soluționată problema transnistreană?

Victor Cătan: „Bineînțeles, bineînțeles…”

Europa Liberă: În ce condiții cele două maluri ale Nistrului pot să se reintegreze?

Victor Cătan: „În primul rând, trebuie să fie o voință politică la toate nivelele puterii de stat. Și Parlamentul să nu se limiteze la faptul că a adoptat Legea cu privire la statutul special al Transnistriei, trebuie să facă diferite acțiuni ca să-i facă pe dânșii cunoscuți, să vadă care sunt pozițiile lor. Mai departe, noi vedem tot mai intens acțiunile președintelui Republicii Moldova, Dodon, care, pe de o parte, spune că Transnistria este parte componentă a Republicii Moldova, pe de altă parte, el fiind, conform Constituției, garantul suveranității, independenței, unității naționale, nu întreprinde nimic pentru a asigura statutul neutru al Republicii Moldova.

Gen. Victor Cătan

Pe teritoriul nostru se află amplasate trupe militare străine care, conform dreptului internațional, Constituției Republicii Moldova, nu trebuie să se afle. Trebuie să ceară insistent toate structurile statale să retragă forțele armate. Unicii suntem noi, Republica Moldova, din Europa, care avem pe teritoriul nostru dislocate armate străine și nimic nu se face pentru a le retrage.

Doi: Este important ca odată ce Convenția moldo-rusă privind reglementarea pașnică a conflictului armat din regiunea transnistreană s-a epuizat încă în 1992, de a sta la masa de tratative și a elabora un nou acord.”

Europa Liberă: Moldo-rus?

Victor Cătan: „Poate și internațional, fiindcă moldo-rus, participarea a două părți este inutilă, fiindcă Rusia, noi știm care sunt interesele, știm că ea este violentă și impune păreri. În caz de nu ne supunem, apar embargouri, apar diferite restricții… Este important de a include și organisme internaționale – în primul rând, Uniunea Europeană, cu care am semnat Acordul de Asociere, Statele Unite ale Americii și, bineînțeles, și Federația Rusă. Dar trebuie de trecut la etapa de reglementare definitivă, pe cale pașnică, politică a diferendului transnistrean.”

Europa Liberă: Dacă legislația națională ar fi avut prevederi clare referitor la combaterea separatismului, lucrurile s-ar fi prezentat altfel?

Victor Cătan: „Din start trebuia de făcut lucrul acesta, dar, dacă nu s-a făcut atunci când gândeam noi, eram la început de cale de statornicire a suveranității noastre, de mult trebuia să fie o legislație ca să-i atenționeze, în primul rând, pe cei de la noi, din Chișinău, nu pe cei din Transnistria; ei de-acum îs zombați, îs roboți ai Federației Ruse, dar, în primul rând, la noi să înțeleagă că la noi, în Republica Moldova, există două categorii de formațiuni – Grupul operativ al Armatei Ruse, care staționează nelegal pe teritoriul Republicii Moldova, și

Forțele de menținere a păcii – un batalion acum a rămas -, care tot trebuie să fie retras, fiindcă și-a îndeplinit misiunea. Noi trebuie să trecem la etapa a doua – de instituire a unor mecanisme de menținere a păcii în teritoriu și din persoane civile, dar multinațional, care nu au participat în război, nu au interesul de a fi împotriva independenței, suveranității noastre; nu ar avea intenții de a-și face aici baze militare și a-și rezolva scopurile lor geopolitice în Europa.”

Europa Liberă: Despre cazul Șevciuk. Ce credeți, cum ar putea să se finalizeze?

Victor Cătan: „Păi, Șevciuk, fostul președinte al autoproclamatei republici nistrene, a avut o poziție ostilă. Toate acțiunile sale au fost îndreptate împotriva Republicii Moldova. Nu o dată s-a exprimat public că noi suntem dușmani ai lor și a întreprins măsurile respective care au afectat suveranitatea și integritatea teritorială ale Republicii Moldova.”

Europa Liberă: S-a anunțat că a fost invitat la Procuratură. Asta înseamnă că instanțele de drept ar putea să?...

Victor Cătan: „Cu părere de rău, la Procuratură…”

Europa Liberă: …ia o decizie?

Victor Cătan: „…numai se inițiază dosare penale și nu se face nimic pentru a condamna acei călăi care au declanșat acest război, cei care ne-au ucis concetățenii, cei care au distrus podurile de pe Nistru, cei care au distrus obiectivele civile, cei care și până astăzi dezintegrează statul nostru. Toți trebuie să fie trași la răspundere, să fie dosare penale și chiar judecați, fie și fără prezența lor.”

Europa Liberă: Dacă ați avea posibilitate să discutați cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, despre nevoia soluționării conflictului transnistrean, ce i-ați spune, în primul rând?

Victor Cătan: „Poporul Republicii Moldova are o atitudine binevoitoare față de Rusia, de poporul rus. Noi avem zeci de acorduri, tratate de prietenie și am putea pe calea asta să mergem. Să-i spunem că noi, pe teritoriul Republicii Moldova, avem o diasporă rusă cu mult mai mare numeric decât cea care se află în Transnistria. Suntem binevoitori, dar el trebuie să ne respecte Constituția noastră, suveranitatea, independența, integritatea teritorială. El trebuie să-și retragă de pe teritoriul Republicii Moldova forțele sale armate, inclusiv armamentul din Cobasna, care prezintă un pericol foarte mare pentru securitatea nu numai a Republicii Moldova, dar și regională, în întreaga lume. Doamne ferește să explodeze...”

Europa Liberă: Dvs. cunoașteți care e armamentul stocat în Cobasna?

Victor Cătan: „Păi, mii de vagoane de armament. Cunoaște toată lumea. Și OSCE care a vizitat, dar păstrându-se nu știm în ce condiții și dotând din această localitate în permanență forțele armate ale Transnistriei, ceva poate să se întâmple. Orișice…”

Europa Liberă: Dar și Rusia cunoaște despre acest pericol?

Victor Cătan: „Da, se începuse un proces de retragere a armamentului și a forțelor armate, dar ulterior s-a lăsat lucrul acesta. Cred că cineva e cointeresat să se întâmple ceva la momentul respectiv. Noi suntem în război hibrid în permanență. Televiziunile noastre, radiourile noastre care au frecvența emisiunilor Federației Ruse, ce ideologie dușmănoasă față de Ucraina care sunt pătimitori ca și noi, față de noi, de Republica Moldova?…

Puțin, se vorbește mai bine despre președintele Republicii Moldova care, chipurile, este intenționat să prietenească ș.a.m.d. Ce fel de prietenie când nu-ți respecți prietenii; că doar avem acorduri de prietenie? Nu-ți respecți prietenii, va să zică când dorești să le încalci orânduirea lor constituțională. Și nu-i rămâne decât a ne lăsa în pace ca noi să ne integrăm în Uniunea Europeană, să ne urmăm calea care este trasată actualmente de actualul Guvern.”