Statele Unite, Uniunea Europeană și Canada au anunțat sancțiuni îndreptate împotriva oficialităților chineze, care se fac vinovate de încălcări ale drepturilor musulmanilor uyghuri.
Your browser doesn’t support HTML5
Este vorba despre o campanie occidentală comună menită să pedepsească cazurile de detenții arbitrare, muncă forțată și sterilizare în regiunea Xinjiang din vestul Chinei. Departamentul de Stat și alte entități consideră că ce se întâmplă acolo este genocid.
### Vezi și... ### Uniunea Europeană a sancționat China pentru încălcarea drepturilor omuluiAceste sancțiuni survin după întâlnirea tensionată de săptămână trecută din Alaska, între secretarul de stat Antony Blinken și consilierul pentru securitate națională, Jake Sullivan și omologi chinezi. Toate sancțiunile anunțate vizează Corporația Chineză pentru Producție și Construcții și Biroul de Securitate Publică din Xinjiang. Prima este o structura paramilitară care controlează economia regiunii.
Autoritățile de la Beijing au anunțat că vor trece la represalii
Administrația Trump a impus vara trecută sancțiuni împotriva ambelor entități, care se fac vinovate de construirea unor lagăre de muncă și sisteme de supraveghere. Este pentru prima dată că Uniunea Europeană sancționează China de la represiunea brutală din Piață Tiananmen din 1989. Această acțiune concertată face parte din abordarea noii administrații americane care preferă să nu acționeze unilateral. Autoritățile de la Beijing au anunțat că vor trece la represalii, între persoanele vizate numărându-se și Adrian Zenz, un cercetător german ale cărui informații au focalizat atenția comunității internaționale asupra situației comunității respective. Ministerul de Externe de la Beijing interzice accesul persoanelor vizate de sancțiuni în China continentală, Hong Kong și Macao.