Centrala termoelectrică din regiunea transnistreană va livra în următoarele șase luni malului drept al Nistrului peste 90% din necesarul de energie electrică, la un preț de 66 de dolari/MWh, a anunțat Ministerul Energiei.
După semnarea unui nou contract dintre întreprinderea de stat Energocom și Centrala de la Cuciurgan, urmează să fie achiziționate aproximativ 282.000 MWh lunar, ceea ce constituie peste 90% din necesarul de energie al malului drept al Nistrului.
Prețul este mai mic cu 7 dolari/MWh față de cel la care a fost livrată energia electrică în primele patru luni ale anului, de 73 de dolari/MWh.
De asemenea, Energocom va cumpăra în aprilie 17.400 de MWh de la compania de stat din România, Nuclearelectrica, ceea ce reprezintă 5,5% din necesarul de electricitate. Prețul este de 450 de lei românești/MWh. „La necesitate, în orele de vârf, societatea pe acțiuni poate achiziționa și de pe bursa română OPCOM”, precizează ministerul.
În decembrie 2022, Energocom a semnat un contract cu Centrala de la Cuciurgan, care era prelungit lunar, pentru a depăși criza energetică cauzată de reducerea volumului de gaze naturale livrate de concernul rus Gazprom. În schimbul energiei electrice livrate malului drept al Nistrului, Centrala termoelectrică din stânga Nistrului primește întregul volum de gaze naturale livrat de Gazprom Republicii Moldova.
### Vezi și... ### Explainer | De ce R. Moldova încă depinde de gazele rusești, chiar dacă spune că nu e așa