Marius Oprea este poet, scriitor, eseist și istoric, arheolog și artist plastic. Originar din „orașul de sub Tâmpa”, membru al cunoscutului grup literar de la Brașov, cu mentori importanți - scriitorii Alexandru Mușina și Gheorghe Crăciun -, a debutat cu poezie în volumul colectiv „Pauză de respirație”, alături de Simona Popescu, Andrei Bodiu și Caius Dobrescu. La București a frecventat cenaclul Universitas, condus de profesorul și criticul literar Mircea Martin.
Marius Oprea a absolvit Facultatea de istorie a Universității din București și a scris o teză de doctorat: „Rolul și evoluția Securității (1948-1964)”. Este autorul mai multor cărți de literatură și de istorie a poliției politice comuniste: „Plimbare pe Ulița Tipografiei” (1996), „Solo de tamburină” (versuri, 1999), „Banalitatea răuluiː O istorie a Securității în documenteː 1949- 1989” (2002), „Securiștii partiduluiː Serviciul de cadre al PCR ca poliție politică” (coautori: Nicolae Videnie, Ioana Cirstocea, Andreea Năstase, Stejărel Olaru), 2002, „Ziua care nu se uită. 15 noiembrie 1987”, Brașov (coautor Stejărel Olaru), 2002, „Moștenitorii Securității”, (2004), „Chipul morții: dialog cu Vladimir Bukovski despre natura comunismului” (2006), „Adevărata călătorie a lui Zahei — Vasile Voiculescu și taina Rugului Aprins” (2008), „Bastionul cruzimii: o istorie a Securității (1948-1964)”, 2008; „Șase feluri de a muri”, 2009 ș.a.
A cunoscut de timpuriu tracasări, amenințări, interogatorii din partea Securității ceaușiste și urma să fie condamnat la 5-8 ani de închisoare în februarie 1990. Din fericire, revoluția din decembrie ‘89 l-a salvat de această sentință.
Când i-a murit tatăl de infarct, în urma numeroaselor anchete și percheziții ale Securității, și-a pus întrebarea cum poate să-i pedepsească pe călăii comuniști?
„Răspunsul a fost simplu, zice Marius Oprea: scriindu-le istoria. În acel moment mi-am pus poezia deoparte și stiloul în sertar și am intrat cu putere în încercarea de a schimba lumea.”
„Îmi doresc să scriu niște cărți la limita dintre istorie și ficțiune, pornind de la relatări, mărturii din dosarele fostei Securități. Am cunoscut sute, mii de tragedii umane, cu care n-am putut să nu empatizez”, spune interlocutorul nostru.
Marius Oprea a fost consilier al președintelui Emil Constantinescu, apoi consilier de stat pe probleme de securitate în Guvernul Tăriceanu și în această calitate a fondat Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România, unde a lucrat, ulterior, ca simplu cercetător, apoi a devenit președinte al Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului.
O discuție pe care a purtat-o prin 1995 cu un procuror l-a făcut să înțeleagă ce ar trebui făcut pentru a da consistență unui proces al comunismului, dincolo de declarații, mărturii și condamnări politice și morale.
„Domnule Oprea, eu sunt gata să încep chiar mâine procesul comunismului, i-a spus procurorul. Dar, vă rog, spuneți-mi cum îl citez, pe ce stradă stă comunismul, cum îl mai cheamă, ce vârstă are, și mai ales arătați-mi pe cine a omorât, dacă ziceți că a făcut crime. Pentru mine, ca procuror, nu există criminal fără victimă.”
- Te-ar putea interesa și: Cultura la frontieră | Cu Carmen Firan, scriitoarea română care a „legat”, prin destin și creație, țărmurile Atlanticului
Așa a ajuns Marius Oprea să caute dovezi concrete ale crimelor comuniste, să dezgroape osemintele victimelor pentru a le documenta și a le oferi o îngropăciune creștinească, de care n-au avut parte, iar această activitate i-a trezit numeroase ostilități.
„Ceea ce nu mă poate opri nimeni să fac e să continui să dezgrop morți la propriu. Nimeni nu-mi poate anula dreptul de a-mi exercita meseria ca arheolog, să găsesc victime ale comunismului. Fața comunismului nu-i decât una: chipul morții”, spune el, dând replică acelor tineri care nutresc iluzii comuniste, fără să fi cunoscut acel regim pe propria piele.
Din 2006 Marius Oprea a creat o direcție de cercetare numită „Arheologia morții”, constând din efectuarea unor cercetări arheologice aprofundate în locurile unde au fost executați deținuți politici. În prezent este angajat ca ghid la Mănăstirea Dervent din Dobrogea, unde a amenajat un osuar cu osemintele a 77 de deținuți politici din lagărul de la Periprava.
L-am întrebat pe Marius Oprea dacă ne putem mișca înainte spre integrare europeană, fără a ne regla conturile cu trecutul, inclusiv cu perioada aceea de represalii feroce?
Răspunsul lui Marius Oprea: „Cred că ne putem asuma o anumită doză de seninătate. Pentru că, biologic vorbind, generația ucigașilor s-a dus. Au rămas însă urmașii victimelor cărora trebuie să le facem dreptate. Totul ține acum de judecata istoriei, nu mai ține de judecata oamenilor. Dacă nu s-a făcut un proces penal în primii ani de după căderea comunismului, acum nu mai ai cu cine să-l faci.”
Nu știm însă cât de „senini” în raport cu comunismul putem fi în Republica Moldova, amenințați cum suntem în mod direct de imperialismul putinist, care se revendică de la moștenirea ruso-sovietică. Vă invităm să urmăriți dialogul cu Marius Oprea pentru a medita împreună la aceste probleme.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te