Alegătorii moldoveni din străinătate au putut afla astăzi de la Ministerul de Externe și de la Comisia Electorală Centrală că, în cazul în care o secție de votare plănuită peste hotare nu va putea fi totuși deschisă din cauza pandemiei, exercitarea dreptului la vot se va complica pentru ei foarte tare. Autoritățile depun eforturi să deschidă toate cele 139 de secții preconizate și, pe moment, sunt încrezătoare că vor reuși, poate numai cu mici excepții.
Your browser doesn’t support HTML5
Constrângerea este aceea că trebuie să respecte restricțiile antiepidemice impuse de țările gazdă pentru a preveni răspândirea noului coronavirus. Dacă o secție nu va putea fi deschisă din aceste motive, singura soluție pentru alegătorul din străinătate este să meargă la cea mai apropiată secție care este deschisă, a spus ministrul de externe Oleg Țulea, la o conferință de presă la Chișinău, vorbind alături de președintele CEC, Dorin Cimil. Pentru alegătorul din străinătate, următoarea secție înseamnă, de multe ori, alt oraș și sute de kilometri de parcurs, sau, tot de multe ori, altă țară, unde s-ar putea să nu poată merge tot din cauza pandemiei. Altă soluție, autoritățile nu au – nici votul prin poștă, nici votul online.
### Vezi și... ### Promo-LEX: aprobarea secțiilor de votare de peste hotare s-a făcut în lipsa unui proces de consultare publicăMariana Focșa este analistă electorală la Asociația Promo-LEX, cea mai mare organizație de observatori electorali din R. Moldova. Am întrebat-o cât de semnificativ este votul din străinătate, adică ce pondere are în rezultatul alegerilor?
În 2016, diferența dintre primul clasat și al doilea candidat a fost de 67 de mii de voturi...Mariana Focșa, analista Promo-LEX
Ne amintim că, la alegerile prezidențiale din 2016, în străinătate au fost deschise 100 de secții de votare și au votat aproape 67 de mii de alegători moldoveni, în primul tur, iar în turul doi – de două ori mai mulți, aproape 140 de mii. Marea majoritate - pentru Maia Sandu, peste 120 de mii de voturi. Ce pondere au 120 de mii de voturi în rezultatul final, în cazul unor alegeri prezidențiale moldovene?
Mariana Focșa: „În 2016 alegătorii de peste hotare au constituit 9% din numărul total al celor care au participat la alegeri, adică este un număr impunător care totuși face diferența, mai ales că dacă ne aducem aminte de rezultatele alegerilor, diferența dintre primul clasat și al doilea candidat a fost de 67 de mii de voturi. Prin urmare, votul cetățenilor din diaspora are o importanță semnificativă în rezultatul final al alegerilor.”
De ce autoritățile însă nu au prevăzut o asemenea situație ca să avanseze cu votul la distanță este o altă întrebare, sugerează analista, deocamdată cadrul legal prevede doar prezența fizică a alegătorului în secții, fără alte alternative.