Dan Untură: O săptămână pe linia frontului

Născut la 31 august 1978 în Floreștiul de pe timpurile octombreilor și paradelor de 1 Mai. Cei 17 ani deja i-a sărbătorit ca student la medicină - facultatea care a fost 10 ani parte din viață și după care au rămas doar amintiri, diploma, ștampila și un brevet de inovator, care stă undeva prin dulap. Îi plac oamenii cinstiți. Nu-i plac putorile și plângăcioșii. Trăiește în Chișinău și niciodată nu a avut gânduri de plecare. Acum conduce o afacere, care trece în aceste zile prin clipe grele. 2 ani în urmă, Covid-ul părea mare năpastă. Încă nu știa că poate fi și mai greu, poate fi război. De un sfert de secol este pe două roți și știe deja că asta e pentru toata viața. Ultimii ani, când copii au devenit de sine stătători, a început să călătorească. În altfel de locuri. Acolo unde oameni nu sunt. În mai puțin de un an a reușit să traverseze Cercul Polar de nord și cel de sud pe o barcă cu vele, ca membru de echipaj. Are cea mai mare colecție de motociclete clasice din Republica Moldova și visează să organizeze o expoziție permanenă a lor. Dar asta - pe urmă, când se va termina războiul.

Luni, ziua a 40-a zi de război. Despre știri și rezultatele lunii martie

E zi cu soare, dar e răcoare afară. Facebook îmi aduce aminte că exact un an în urmă, eram la expoziție, în Moscova. Noi în Rusia avem 4 fabrici cu care lucrăm. Anul acesta, tot la expoziție urma să fim. Să ne vedem cu ei și să mai găsim ceva produse noi. Căci aveam planuri de creșteri de 30% , pentru 2022.
Dar anul acesta e altfel. E război alături de noi. În Telegram am lăsat doar canalul de știri a lui Dumitru Ciorici, la care merg în studiou, după masa.
M-am săturat de știri. Vreau liniște. Dar, văd ca trebuie să vorbim la el pe canal. Cei care sunt în construcție sau planificau să o înceapă, sau să cumpere imobil, sunt derutați. Nu stiu ce să facă. Să cheltuie bănuții sau să îi lase în ciorap, pentru timpuri mai bune. Sau, poate , în genere, să strângă valiza și să plece din țară? Memoria genetică a moldovenilor lucrează. La fiecare un sfert de secol, trecem printr-o zguduitură zdravănă și începem tot de la început. Numai să nu fie război...
Nici nu vreau să mă gândesc la miile de familii din Ucraina, care și-au pierdut totul. Și milioanele de oameni, din această parte a globului, care au înțeles, cât de șubred e pe aici, traiul. Poți să muncești o viață și într-o zi să rămâi fără nimic, chiar și fără suflare... Prin asta au trecut bunicii noștri, părinții, prin asta trecem noi acum, prin asta vor mai trece și copii noștri.
Am făcut totalurile lunii martie, la serviciu. Neașteptat, dar luna a fost mai bună, în rezultate, decât am crezut. O lună în urmă, nici nu mă gândeam cum va fi. Atunci, la sfârșit de februarie, era doar frică, refugiați, fotografii de la război și gânduri împletite. Acum e mai clar. De fapt, nimic nu e clar, dar e clar că nimic nu e clar. Măcar asta e bine.
"Dacă aș avea bani, eu aș cumpăra TIR-uri, acum. O să fie mult de lucru, curând." - acesta era răspunsul prietenului meu, căruia, eu îi zic "oracul", la început de război, atunci când îl întrebam, dacă o sa fie tancuri la noi pe străzi. "Nu, tancuri n-o să fie, dar schimbări o să fie, cumpără TIR-uri."
Acum înțeleg de ce... Logistica de mărfuri s-a complicat enorm. Noi lucrăm cu multe fabrici, de peste tot, dar și din Rusia, Belarus, Ucraina. Asta facem de ani de zile. Era tot simplu. Comparativ cu logistica din Germania sau China, din CSI, de adus marfă, era floare la ureche. Acum avem 2 TIR-uri din Rusia, care stau de o săptămână și ceva, la intrare în Georgia. De sub Moscova, TIR-ul vine deja de 2 săptămâni, la un cost triplu ca acum o lună. Containerele din China, redirecționate de al Odesa spre Constanța, tot acolo stau. Pe vapor, în port la Constanța. Mai avem vreo 5 în drum și vreo 5, la producere, în China. Acolo e Covid. Și carantină. Toți stau.
În acest week-end nu am ieșit cu motocicletele enduro. Așa am decis cu băieții. Nu era chef.
Ieri am înmormântat-o pe Nana Valiușca, sora bunicăi, cu care ea comunica zilnic. O fractură de femur, de acum o lună în urmă, la 80 de ani, poate deveni fatală. Mama Nina ( bunica), a plâns toată noaptea. A pierdut un om care i-a fost aproape toată viața. A pierdut sora.
Dar, am și o veste bună - astăzi, o luăm de la maternitate pe Sofia, nepoata nou-născută, a mea. Familia noastră mare mai are un membru. Un bumb de fătucă, născută în plin război. Viața continuă!

Marți - ziua 41 de război. Despre Remark și despre "dă-i foială"

Azi a fost o zi răcoroasă, dar plină. Cu activități și evenimente. De dimineață am început să descarcăm TIR cu uși din Rusia. Să fiu sincer, eu deja pusesem cruce pe el. Eram sigur că nu va mai ajunge la noi, la depozit, ceva timp în urmă. Ca și cele, aproape 8 mln. ruble, transferate în Rusia, pentru uși de interior, la început de ianuarie... A mai rămas un TIR de marfă de recuperat de acolo. Pe urmă? Ce facem? Ce facem?! Căutăm în altă parte! Costurile directe de întreținere ale companiei îs de circa 1.5 mln. lei, lunar. Așa că, volens-nolens, trebuie să-i "dăm foială". Turcia și Polonia îs țările unde căutăm alternative la ceea ce importam din zona cu pricina.
Azi am discutat despre extinderea afacerii - spatii noi, pentru comerț. Pare straniu? Da, și pentru mine - tot. Dar viața merge înainte.
Toată după-amiaza a fost cu ajustari de prețuri. Iarăși. Îmi aduc aminte de "Obeliscul negru" a lui Remark, când urma să schimbi prețul zilnic, în Germania din 39. Tot azi am primit primele schițe de la Natalia, designerul cu care lucrăm la interiorul unui apartament, care acum e încă fără pereți, într-o casă, finisarea căreia e pe un fir de ață. Dar, lucrăm cu ea, viața continuă...
Pe la amiază, am primit o propunere ca să strâng câteva zeci de motocicliști, ca să facem ceva frumos cu o organizație , afiliată Națiunilor Unite. Pentru copii, la mijloc de mai. Noi mai avem alte 2 evenimente planificate tot pe mai, tot cu motociclete. Inițial am zis că nu, dar m-am gândit un pic și am acceptat. Până atunci e mult. Și va fi bine.

Miercuri - ziua 42 de război. Avalanșe, balet și iarăși scumpiri de prețuri

Dimineața m-am trezit la 5.00. De ce? Nu știu de ce. Probabil, ceasul biologic știa că soarele răsare tot mai devreme. Afară încă era noapte. Aerul rece din fereastra deschisă aduce aminte despre iarna care din calendar a plecat, dar în jur, a mai rămas încă. Am făcut gimnastica de dimineață, am băut un ceai, m-am mai învârtit încolo -încoace... Era prea devreme de mers la lucru. Cafeneaua unde obișnuiesc să intru, de dimineață, se deschide la 8. Am mai așteptat. În pat. Și așa de bine am așteptat, că am adormit, iarăși. Ca să mă trezesc după 8. Mi-am adus aminte de facultate, când se mai întâmpla așa ceva. Câteodată.
În drum spre serviciu, primesc pe chat-ul companiei cu logistica, mesajul că, granița cu Georgia s-a închis. Offf... Numai bucurii... Aceasta era unica cale de a aduce marfă din sudul Rusiei. Îmi place sau nu de Rusia, dar, am 2 camioane, încărcare cu marfă din Krasnodar, pe 21 martie și care tot stau de atunci la coadă, să între în Georgia, ca mai apoi, în înconjorul Mării Negre, prin Turcia, Bulgaria, Romania, să ajungă la noi. Uite că și această cale se închide. Ce de făcut cu marfa? Să o întorc înapoi furnizorului? Cum de făcut cu actele de vamă.... Gânduri și iarăși gânduri... Dar, apelul telefonic dat lui Vitalie, cel ce are companie de logistică de un sfert de secol și care are prieteni peste tot, a pus lucrurile la loc. A fost o avalanșă acolo, în munți, de aceea s-a blocat. Drumul include un tronson de vreo 25 km, care e la altitudine de peste 2000 m de asupra nivelului mării. Acolo acum e zăpadă. Așa că, mai am speranța, că recuperăm marfa.
Astăzi, toată ziua, iarăși în cifre. Iarăși simulări de prețuri de intrare în condițiile noii realități.
Și așa încă o să mai fie. Unde-s timpurile când fixam un preț, la început de an, și cu el lucram până în toamnă?
Seara am fost la vecini, primii, care se vor muta, duminica aceasta, în casă nouă - una din acele construite sub egida mea, anul trecut. Un an în urmă, pe locul casei în care, peste câteva zile, va intra o familie tânără și frumoasă, era gunoiște. Acum e tot aranjat și la locul lui. Pe bune, omul sfințește locul! Putea și până acum sa fie fără schimbări.
Dalia, fiica mai mică , astăzi și-a primit cadoul mult așteptat. Dispozitivul VR Oculus -comandat acum o lună în urmă, în final, a ajuns acasă! Ei, ce bucurie!!! Așa de bucuroasă era, căci a și acceptat din prima, să meargă la balet, duminică. Unde s-a mai văzut asta, o adolescentă de 15 ani, să accepte să meargă la balet cu tata ?! ))

Joi, ziua 42 de război. Zi despre nimic

Câteva zile în urmă, ștersesem toate canalele pe Telegram, în afară de a lui Dumitru. Azi, m-am abonat din nou la 2. Unul de la noi și unul din UA. Totuși, trebuie de știut ce se întâmplă în țara de alături. Și, deodată știri... Despre bombe și oameni morți. Aceasta, cred că toți, primim, deja, ca ceva obișnuit. Nu-I bine? E anormal? Da, așa e, dar omul se obișnuiește cu de toate. Și cu fotografii cu case și vieți schilodite - tot. Printre noutățile de azi s-a strecurat și știrea că, una din companii, care asigura 30% din toate navele cargo din lume, a declarat zona Mării Negre ca zonă de razboi, e importantă. Și așa e haos cu logistica. Mai e și asta. Nu doar scumpiri, căci asigurarea navelor care intră în așa zone costă cu totul alte cifre, dar și riscul de lipsă de produse de primă necesitate, chiar în afara zonei de conflict devine palpabil.

Toată ziua a fost în cifre. Iarăși revizuiri de prețuri și simulări de prețuri pe viitor. TIR-urile care îs la intrare in Georgia, tot acolo sunt. Se mișcă încet, acolo, prin munții Caucaz, dar se mișcă. Primul contianer din Constanța, mâine, ar urma să ajungă la noi, acasă. În Shanghai, portul nu lucrează, în continuare... Fiecare țară e cu grijile ei. Acolo e Covid, e carantină, iarăși... În schimb, partenerul din Kiev, fabrica de profile din metal, a reluat livrările. Astăzi au incărcat spre Dnepr, Lvov, ieri – spre Odesa. Pe când la știri, acolo îs oameni morți în stradă și orașe distruse. Parcă am avem 2 realități, una din mass-media și alta, care e din spusele oamenilor. Care e adevarată? Nu mai știi.

Vineri, ziua 43 de război. Despre viitorii 100 de ani

Next 100 years. Am citit recent aceasta carte. Scrisă în 2009. De George Friedman, CEO Statford - o companie tare interesantă. În ea, clar este scris că, Rusia va încpe război în 2020. S-a greșit autorul. Cu un an și o lună. E o carte cu previziuni, bazate pe raționamente și istorie. Mesajul din ea nu-i deloc roz. Dar m-a liniștit. Am înțeles că omul nu a evoluat deloc. Da, avem internet și inteligență artificială, Elon Musk plimbă oameni în cosmos și noi, omenirea, niciodată nu am trăit așa de bine ca până acum o lună și ceva, dar în adâncuri, am rămas varvari și așa și vom fi. Războaie vor mai fi de toate – locale și mondiale, pe orbită și cu roboți. Următoarele țări - lideri europeni, vor fi Turcia și Polonia. China nu va fi lider mondial și SUA are șanse să fie atacată de Mexic în a doua parte a sec. XXI. Aberații? Tot aberatie părea un război mondial in 1915, dacă trăiai în anul 1900. De atunci, a trecut o sută și ceva de ani. Din punct de vedere evolutiv, aceasta e o clipă. Noi, omenirea suntem tot așa cum eram 500 sau 1000 de ani în urmă. Conflictuali și dornici de a impune părerea cu forța.
Seara, am stat pe Instagram o jumătate de oră. Acolo e deja tot bine. Neveste chitite, flori, mașini, fețe zâmbărețe, vălătuc cu anunțuri imobiliare, cursuri de nu știu ce și, iarăși neveste, care încă nu îs neveste, dar tare vor să fie neveste. Война, войной, а обед - по расписанию.
Dar, aceasta e tot proză. Astăzi am fost în deplasare la nord, în Bălți, Drochia și Florești. Vrei sau nu vrei, dar, trebuie să mergi pe la clienți, când conduci o companie cu acoperire națională. Măcar o data pe an, e necesar să mergi pe la filiale și să mai vizitezi partenerii de bază. Ca să simți pulsul țării. Când stai doar în Chișinău, la cald, cu smoothy și internet bun, totul e bine. Dar, țărișoara noastră nu e doar Chișinău. De fapt, chiar nu e Chișinău. Trenul Moldovei va merge bine pe șine, când o să iasă de prin cabinetele în care intri din coridoarele lungi ale "caselor de stat". În regiuni e viitorul nostru. Până n-o să facem așa ca, prim sate sa fie acoperișuri noi la case și fațadele noi, zugravite, tot așa vom fi în "perioada de tranziție".

TIR-urile cu marfă din Rusia, așa și stau, acolo în munții Caucaz, din Constanța așa și nu am scos containerul, între timp, acolo, au mai ajuns încă doua, din Turcia urma să încărcăm, nu s-a găsit camion… Măcar bine că cel din Polonia a ajuns acasă.
Astăzi la firmă facem adunare, să discutăm rezultatele primului trimestru 2022 și planurile pe viitor. Avem de gând nu doar să menținem rezultatele la nivelul anului trecut, dar și să creștem. În criză cel mai bine se primește. Așa am făcut în primul an de Covid, așa vom face și acum.
P.S. Țineți minte că mai devreme am scris de prietenul- oracul și de sfatul lui de a cumpăra camioane? Seara, m-a sunat un alt prieten, cu care n-am vorbit de ceva timp. Băiat bun și descurcăreț. Construiește acum 20 de case în București și-I merge bine. Dar mesajul lui a fost despre altceva –propune să cumpărăm o companie de logistică, cu o flotă de 16 camioane, șoferi, contabili și cu tot ce trebuie. Dacă e să te gândești bine, unicele acte, care îți permit să circuli acum și pe viitor, din Sahalin până în Lisabona fără probleme, sunt cele de Republica Moldova!
Viața continuă!