De ce o eventuală decuplare de Ucraina n-ar ferici R. Moldova, europarlamentară

Ramona Strungariu, deputată în Parlamentul European, vice-președintă a delegației PE la Comisia parlamentară de asociere UE – Republica Moldova, în timpul interviului pentru Europa Liberă.

UE ar trebui să adopte un calendar clar de negocieri cu R. Moldova și Ucraina înaintea începerii campaniei pentru alegerile europarlamentare din 2024, pentru ca febra electorală să nu pună extinderea într-un con de umbră, opinează europarlamentara Ramona Strugariu la Europa Liberă.

„Cel mai important lucru acum este să dăm undă verde pentru deschiderea negocierilor de aderare, să stabilim foarte clar orizontul calendaristic, să avem calendarul [n.r. de negocieri] până în primăvară”, spune eurodeputata grupului Renew Europe, Ramona Strugariu, înainte de summitul liderilor europeni din 14-15 decembrie, când ar urma să se decidă deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina și R. Moldova.

Deși într-un proiect al declarației finale a Consiliului European văzut de Europa Liberă apare fraza: „Consiliul European decide să deschidă negocierile cu Ucraina și Moldova”, discuția este departe de a se fi încheiat, mai ales că Ungaria a amenințat să blocheze parcursul Ucrainei, iar alte țări au venit cu condiții suplimentare.

Extinderea UE și euroscepticii

Strugariu, o europarlamentară de centru-dreapta și o promotoare a extinderii uniunii, crede că un cadru de negocieri clar trebuie pus la punct până la alegerile europarlamentare, care ar putea să influențeze negativ extinderea dacă în viitorul parlament vor ajunge mai mulți eurosceptici. „Vrem să securizăm acum, până la începutul campaniei propriu-zise, tot ce trebuie securizat în așa fel încât să existe o continuitate în mandatul următor”, iar R. Moldova să-și poată face munca „liniștită pe fiecare capitol de negocieri”, explică eurodeputata din România.

În opinia Ramonei Strugariu, la etapa actuală care precedă deschiderea negocierilor de aderare, R. Moldova nu ar trebui să fie decuplată de Ucraina pentru că Uniunea ar transmite astfel un semnal politic „prost și demoralizator pentru Ucraina”.

„Imaginați-vă cam ce ar fi în mințile și în sufletele oamenilor și al leadership-ului de la Kiev în momentul în care cineva ar spune sec: decuplăm Republica Moldova de Ucraina”, explică Strugariu, care este și vice-președinta delegației Parlamentului European la Comisia parlamentară de asociere UE – Moldova.

Decuplarea R. Moldova de Ucraina ar putea crea fisuri în relația celor două

Ramona Strugariu spune că, în prezent, o separare a R. Moldova de Ucraina pe parcursul ascensiunii în UE este „o idee proastă”, pentru că ar putea afecta „relația puternică” existentă între autoritățile de la Chișinău și Kiev. „Cred că nici măcar Republica Moldova n-ar fi foarte fericită, pentru că totuși există o relație puternică cu Ucraina, pentru că mă gândesc la multe lucruri care leagă aceste două țări și din perspectivă politică și - energetică și cred că și cea a reconstrucției Ucrainei, pentru care Republica Moldova trebuie să aibă un interes direct, inclusiv la nivel de investiții și de dezvoltarea economiei cuplat cu reconstrucția Ucrainei”.

Pe de altă parte, europarlamentara afirmă că R. Moldova poate să avanseze „mai repede și mai bine” decât Ucraina pe fiecare capitol de negocieri, „pentru că în primul rând e pace și în al doilea rând pentru că, fiind o țară mai mică, este poate mai simplu de făcut unele lucruri”, afirmă Ramona Strugariu.

Ce mai puteți afla din acest interviu:

  • Câtă coeziune există în Uniunea Europeană privind deciziile, inclusiv cele legate de extindere?
  • Cum ar putea schimba rezultatele alegerilor europarlamentare viitorul UE?
  • Cine complică discuțiile privind deschiderea negocierilor de aderare pentru Ucraina și R. Moldova?
  • Ce (mai) poate face R. Moldova pentru a obține o decizie pozitivă de deschidere a negocierilor?
  • De ce decuplarea R. Moldova de Ucraina ar trebui discutată și cu autoritățile de la Kiev?
  • Rolul României în integrarea europeană a R. Moldova.
  • România sprijină R. Moldova, iar formațiunile politice de la București le susțin pe cele de la Chișinău, dar după ce criterii ar trebui să se facă aceste „alianțe între partide”?

„Pe agendă, cu Cristina Popușoi” este un produs al Europei Libere, în care invitați de prestigiu sunt intervievați săptămânal în studioul nostru din Chișinău. Cu un episod nou publicat în fiecare miercuri seara, aduce 30 de minute de întrebări și răspunsuri la ordine zilei pentru orice spectator din R. Moldova. Noi nu avem datorii, nu jucăm după rating și avem un singur obiectiv: adevărul. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Europa Liberă Moldova și pe site-ul moldova.europalibera.org.