Nu poate separa limba română de limba rusă pentru că ambele „fac parte din întregul meu, din integritatea mea, atât poetică, cât și lingvistică și civică”, spune Ivan Pilchin, poet, traducător și vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din R. Moldova.
În acest episod din podcastul „Laboratorul social” l-am invitat pe Ivan Pilchin să discutăm despre tensiunile resimțite, dar nerostite între românii și rușii din R. Moldova. Deși oamenii din diferite etnii leagă prietenii, formează familii mixte și conviețuiesc de generații, traumele și resentimentele apărute în urma celor 200 de ani de ocupație țaristă și sovietică în Basarabia răbufnesc periodic. Întrebarea e dacă aceste răni pot fi discutate deschis, pentru a găsi căi de vindecare.
Ivan Pilchin are avantajul de a privi lucrurile din mai multe perspective. A crescut la Basarabeasca, într-o familie mixtă - cu tată rus și mama româncă. A făcut școala în limba rusă, într-un mediu multietnic, având printre cei mai buni prieteni un rom, un bulgar, un găgăuz și un ucrainean. În familie, se vorbea în principal rusa, dar și română, mai ales cu rudele din partea mamei. Mai târziu însă, în anii de studenție, româna a devenit principala sa limbă de comunicare.
Pentru Ivan Pilchin, identitatea este un proces continuu de devenire. Diversitatea culturală și lingvistică trăită în copilărie s-a împletit mai târziu cu studiile de literatură universală de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității de Stat din Moldova, care i-au influențat decisiv formarea umanistă.
Your browser doesn’t support HTML5
Un rus care a ales să spună „Iartă-mă”
„Putem vorbi despre diverse modele de a fi rus și diverse atitudini față de cine ești tu, inclusiv fiind rus”, afirmă poetul, întrebat dacă s-a simțit vreodată inclus în imaginea generică a „rusului dușman”, prezentă în percepția unei bune părți a băștinașilor români din R. Moldova.
Potrivit lui, această atitudine are rădăcini istorice reale și nu poate fi ignorată. „Trebuie să vorbim despre memoria noastră istorică, în care sunt pagini absolut tragice, sinistre, dramatice, negre: ale înfometării forțate, ale colectivizării, ale deportărilor și ale crimelor regimului țarist și ale celui comunist, de-a lungul celor două secole”, spune Ivan Pilchin.
El menționează că „aceste nedreptăți, nelegiuiri, crime” sunt asociate inevitabil cu spațiul imperial rus și sovietic și consideră că asumarea acestui trecut este necesară. „Ca reprezentant al acestei comunități în spațiul nostru, nu pot să fac abstracție de această povară istorică, de această responsabilitate, totodată”, afirmă scriitorul.
Conștientizarea faptului că vine dintr-o comunitate etnică responsabilă, din perspectivă istorică, de anumite nedreptăți a fost una dureroasă pentru Ivan Pilchin. „Care este partea mea de responsabilitate în acest sens? Ce îmi pot asuma? Ca intelectual, mi-am pus adesea această întrebare și în poemele mele am abordat acest subiect pe fundalul agresiunii ruse în Ucraina, în care a trebuit să revin la definiția propriei mele identități și a relației mele cu spațiul culturii ruse”, mărturisește el.
„E un proces de căutare, de reclădire, un proces de criză interioară, pe care am trăit-o și din care am încercat să găsesc o cale de ieșire, inclusiv prin poezie”, adaugă Ivan Pilchin.
După prima sa carte de poezie, în limba rusă - „человек-аквариум”, publicată în 2018, Ivan Pilchin lansează în 2024 volumul „și tu, Iohanan”, scris în română. Ultimul poem din carte este intitulat mea culpa și se încheie cu următoarele versuri: în numele / dragostei / iertării / și vieții / mold / ave / Maria / 1812 – 2022 / MEA CULPA / MEA MAXIMA CULPA.
Poetul spune că a fost inspirat de gestul simbolic făcut de cancelarul german Willy Brandt, care în 1970 a îngenuncheat în fața monumentului victimelor ghetoului din Varșovia, într-un act de asumare morală pentru crimele regimului nazist. Chiar dacă nu el le-a comis, dar - ca un reprezentant al unei conștiințe colective cu o memorie istorică împovărată de crime și nedreptăți - a făcut acest gest în numele celorlalți.
„În calitate de poet și intelectual, îmi asum această responsabilitate pentru tot ce a însemnat nelegiuire, tot ce a însemnat păcat, tot ce a însemnat rău față de comunitatea din care fac parte. Trebuie să ne adresăm celuilalt pentru a ne cere iertare și pentru a confirma că între noi există dragoste, că dragoste există”, explică Ivan Pilchin.
***
Podcastul „Laboratorul Social”, unde luăm mostre de societate – oameni, idei, fenomene, procese - și le studiem la microfon, a fost conceput din start ca un spațiu public și sigur pentru a pune în cuvinte și a înțelege mai bine ceea ce ni se întâmplă ca indivizi și ca societate într-o lume în schimbare rapidă.
Acum, după ce câteva runde de alegeri au readus la suprafață resentimentele acumulate în timp și care, în lipsa unei culturi a dialogului, au accentuat divizarea, ne propunem să abordăm, prin povești personale, subiecte sensibile ce țin de identitate și relații interetnice în Republica Moldova. Dar nu ne vom opri doar la acestea, pentru că vrem să descoperim împreună și alte povești despre cum se schimbă această societate.
Urmărește „Laboratorul social” pe YouTube și pe moldova.europaliberă.org.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te