De câte ori poate fi suspendat din funcție președintele Igor Dodon?

Igor Dodon la Memorialul Eternitate, 24 august 2017

Consilierul prezidențial Maxim Lebedinschi i-a acuzat pe legiuitori de ipocrizie, pentru că nu vor să-și asume consecințele unei suspendări a șefului statului moldovean.

La Chișinău a avut loc în cursul după amiezii o dezbatere pe tema suspendării președintelui Moldovei Igor Dodon. Până acum, șeful statului a fost înlăturat temporar din funcție de patru ori și se așteaptă o nouă suspendare. În Constituția Republicii Moldova nu se spune de cîte ori poate fi suspendat șeful statului. Actul fundamental precizează că el poate fi suspendat atunci când se eschivează de la exercitarea funcțiilor sale constituționale, iar faptul că șeful statului nu a vrut să aprobe de mai multe ori solicitarea guvernului de numire a unor miniștrii este considerată de experți constituționali cu care a discutat Europa Libera un motiv întemeiat pentru suspendare. Ce au spus deputații prezenți la dezbaterea de astăzi?

Your browser doesn’t support HTML5

De câte ori poate fi suspendat din funcție președintele Igor Dodon?


Partidul Democrat, care deține majoritatea în Parlament, nu va declanșa procedura de suspendare definitivă din funcție a președintelui Igor Dodon, a declarat unul dintre fruntașii PD Sergiu Sîrbu în cadrul dezbaterii inițiate de agenția de știri IPN. Participanților li s-a propus să confirme sau, dimpotrivă, să infirme îngrijorările legate de suspendările provizorii ale șeful statului, iar Sergiu Sîrbu a lăsat să se înțeleagă că partidul de la guvernare nu mai are nici timp și nici acoperirea legislativă necesară că să-l înlăture pe Igor Dodon de la exercitarea funcției.

Sergiu Sîrbu, deputat PD

„Există și procedura de suspendare din funcție și referendum de demitere, dar aici procedurile juridice sunt puțin mai complexe, mai ales că avem anumite restricții și de timp, nu poți organiza un referendum cu 60 de zile înainte de alegeri, sunt mai multe proceduri. Există, sigur, și motivație politică, mai ales să nu uităm că noi avem și alt articol în Constituție, precum este punerea sub acuzare a președintelui în caz de infracțiune, dar aici avem niște lacune în legislație, care sunt mai problematice și nu ține de Parlament, ține de alte organe”, a precizat deputatul.

În urmă cu un an, la sesizarea guvernului, Curtea Constituțională stabilea că în situațiile când președintele Igor Dodon va ignora cu bună știință Constituția, provocând astfel blocarea sistemului decizional, va fi luată o hotărâre excepțională: suspendarea sa temporară din funcție. De atunci, șeful statului a fost suspendat de patru ori: o dată pentru refuzul de a adopta amendamentele la Codul Audiovizualului, numite convențional Legea anti-propagandă, și de trei ori pentru respingerea repetată a unor candidați la funcția de ministru. De câte ori poate fi suspendat provizoriu președintele țării? Secretarul de stat din cadrul Ministerului Justiției Nicolae Eșanu spune că legea nu prevede expres acest lucru.

„Eu sper că situații în care președintele nu va respecta hotărârile Curții Constituționale nu vor mai exista și, respectiv, nu vom mai avea niciun caz de suspendare. De câte ori va fi? Deci, de fiecare dată în care președintele nu o să respecte o hotărâre a Curții Constituționale, Curtea a stabilit că este posibil ca el să fie suspendat. Este trist lucrul acesta”.

De fiecare dată când a fost suspendat temporar din funcție, șeful statului a acuzat magistrații Curții Constituționale de „lipsă de independență și de profesionalism”, iar guvernarea - de faptul că „nu-și dă seama de gravitatea acțiunilor și consecințele ce vor surveni”, amenințând că „mai devreme sau mai târziu, pentru toate aceste încălcări vor trebui să plătească”.

Consilierul prezidențial Maxim Lebedinschi a acuzat astăzi legiuitorii de ipocrizie pentru că nu vor să-și asume consecințele unei suspendări definitive a șefului statului:

Maxim Lebedinschi în parlament, 21 septembrie 2017

„Parlamentul, în principiu, oricând este în drept să solicite suspendarea din funcție a președintelui și să meargă la procedura de demitere din funcție a acestuia. De ce Parlamentul atunci când poate să meargă pe procedura existentă, prevăzută de Constituție, încearcă să găsească noi modalități de soluționare a problemelor sale administrative sau politice? Asta este problema de bază. Dacă vor să meargă la suspendarea din funcție a președintelui și organizarea referendumului, nu este absolut nicio problemă. Urmează să respecte pur și simplu ceea ce este indicat în Constituție.”

Comentatorii politici care au urmărit odiseea suspendărilor temporare ale președintelui Igor Dodon constată că până nu demult atât Președinția, cât și Parlamentul au avut de câștigat de pe urma acestei situații. Șeful statului se poziționa ca un critic al guvernării, adăugând puncte de rating, iar majoritatea parlamentară, dominată de PD, obținea și ea un plus de imagine în fața propriului electorat. Numai că pe termen lung efectul unei asemenea abordări ar putea fi păgubos: și cetățenilor li se transmite mesajul că legea, inclusiv cea supremă, poate fi încălcată fără să urmeze consecințe.