De la 1 septembrie, Finlanda reduce cu 90% numărul de vize pentru cetățenii ruși

Drapelul național al Finlandei.

Finlanda a anunțat că va reduce cu 90% numărul de vize turistice pentru cetățenii ruși, ca reacție la invazia rusă din Ucraina.

Adresându-se reporterilor la Helsinki, ministrul finlandez de externe Pekka Haavisto a spus că decizia intră în vigoare de la 1 septembrie..

„Nu vom opri total emiterea de vize turistice, vom reduce însă drastic numărul lor. Vor avea prioritate vizele acordate pentru vizite la rude, pentru studii și muncă”, a spus Haavisto.

Finlanda procesează în prezent aproximativ 1.000 de cereri de viză pe zi din Rusia, potrivit postului de radio public Yle.

Haavisto a spus că Finlanda va analiza, de asemenea, crearea unor categorii de vize umanitare pentru jurnaliști și ONG-uri.

Finlanda se alătură astfel unui grup încă mic, dar foarte vocal, de țări din Uniunea Europeană (Cehia, Polonia și țările baltice), care cer limitarea sau chiar suprimarea temporară a vizelor, mai ales Schengen, pentru toți cetățenii ruși, ca reacție la agresiunea continuă a Rusie în Ucraina.

Germania, pentru moment, este țara care se opune cel mai categoric unei „pedepsiri” colective a cetățenilor ruși. Ideea „închiderii granițelor europene” a fost însă criticată și de oponenți din Rusia ai președintelui Putin, începând cu Leonid Volkov, principalul consilier al liderului opoziției Alexei Navalnîi, aflat acum în închisoare.

Luni, la un summit la Oslo, premierul finlandez, Sanna Marin argumenta din nou că nu este corect ca cetățeniilor ruși să li se permită să „facă turism” în UE, în timp ce armata rusă „ucide oameni în Ucraina”.

### Vezi și... ### Germania continuă să respingă suspendarea vizelor Schengen pentru toți cetățenii ruși

Cum Uniunea Europeană și-a închis spațiul aerian pentru Rusia ca reacție la invazia din Ucraina, mulți ruși trec acum granița în Estonia sau Finlanda de unde iau avionul spre diverse alte destinații turistice europene.

Săptămâna trecută, Estonia a anunțat că-și „anulează” vizele Schengen acordate cetățenilor ruși, ceea ce înseamnă că aceștia nu le mai pot folosi pentru a intra în țara baltică, dar rămân valabile pentru alte state Schengen. Este vorba, potrivit ministerului eston de Externe, de circa 50.000 de vize.

Acordarea de vize Schengen este la latitudinea fiecărui stat membru, însă la reuniunea informală a miniștrilor de externe din UE, organizată pe 31 august la Praga, se va discuta pentru prima dată ideea de a suspenda acordarea de vize Schengen pentru toți cetățenii ruși, ca politică unitară a UE.

### Vezi și... ### Cum ar putea schimba lupta pentru Herson cursul războiului din Ucraina