Premierul Ion Chicu spune că vrea ca justiția moldoveană să plătească pentru sentințele greșite sancționate în exterior; el a anunțat că a cerut ministrului finanţelor, Sergiu Puşcuţa, să taie din bugetul pentru justiţie din acest an 70 de milioane de lei, tocmai cât ar trebui să plătească R. Moldova pentru ultima sentință răsturnată de CEDO, vizând un conflict între acţionarii centrului comercial „Gemenii”, din centrul Chişinăului. Ion Chicu consideră ca judecătorii care au pronunţat decizia finală în instanțele moldovenești trebuie să fie traşi la răspundere penală şi chiar să fie buni de plată. Ce șanse sunt să se întâmple asta?
Your browser doesn’t support HTML5
Conflictul acționarilor de la centrul comercial „Gemenii” are o trenă lungă în justiţia din Republica Moldova. Dar ceea ce i-a determinat pe petiţionari să se adreseze Curții Europene pentru Drepturile Omului a fost o decizie din 2005, emisă de un complet de cinci judecători de la Curtea Supremă de Justiţie, prin care au fost efectiv deposedaţi de jumătate de clădire şi de teren. În 2011, CEDO le-a făcut dreptate, iar prin decizia de marţi, 18 februarie, a stabilit prejudiciul: peste 1,5 milioane de euro constituie venitul ratat, care trebuie plătit până pe 18 mai, şi alte peste 2 milioane de euro valoarea proprietăților, în cazul în care acestea nu lor fi restituite.
Premierul Ion Chicu a declarat la şedinţa de guvern de miercuri că valoarea prejudiciului va fi acoperit din finanțările planificate pentru sectorul justiţie ce ar urma să sufere modificări.
„Republica Moldova a primit un cont de plată de circa 70 de milioane de lei de la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului pe o cauză pe care ţara noastră a fost condamnată încă în 2011. Condamnarea în 2011 a venit ca urmare a deciziei unor îmbrăcați în mantie de judecător… În loc să orientăm aceşti bani pentru construcția veceurilor în şcoli, pentru ca copiii moldovenilor sunt osândiți de justiția moldovenească să meargă afară în curte, noi acum trebuie să plătim aceşti bani enormi altcuiva. Nu este nevoie de reforma justiţiei şi de procese largi, este necesar ca instituțiile statului care au depline competențe să-şi facă treaba”.
Mai mult, şeful guvernului Ion Chicu a cerut ministrului justiţiei, Fadei Nagacevschi, să pregătească urgent adresarea la Procuratura Generală pentru inițierea unei cauze penale pe faptul prejudicierii bugetului de către cei cinci judecători care au emis sentinţa în cazul „Gemenii”. De asemenea, să fie publicată pe site-ul ministerului lista persoanelor care se fac vinovate de condamnarea ţării la CEDO şi să pornite alte acţiuni similare pe numele celor care au comis din rea-voinţă ilegalităţi ce au cauzat condamnări la Curtea de la Strasbourg.
### Vezi și... ### Vladislav Gribincea: „Reducerea bugetului instanțelor judecătorești ar însemna implicit constrângeri asupra justiţiei”
Preşedintele Centrului de Resurse Juridice, avocatul Vladislav Gribincea, atrage atenţia că în ultimul caz pierdut de R. Moldova la CEDO au fost comise un şir de încălcări, nu doar de către judecătorii din instanța supremă, prin urmare ar trebui luaţi la întrebări mai mulţi foşti demnitari.
Aceşti proprietari au fost scoşi cu forţa din complex pe când erau proprietari, total abuziv
„Legislaţia actuală permite intentarea acţiunilor pentru compensarea prejudiciilor împotriva celor care s-au făcut vinovaţi de condamnare la CEDO. Ceea ce s-a întâmplat cu unii din proprietarii complexului „Gemenii” nu este doar vinovăţia judecătorilor, este şi vinovăţia procurorilor, şi vinovăţia Ministerului Afacerilor Interne, fiindcă aceşti proprietari au fost scoşi cu forţa din complex pe când erau proprietari, total abuziv, iar după aceasta procurorii clasează cauza penală care a servit drept temei pentru evacuarea acestora din imobil”.
Europa Liberă: Presa a scris că la „Gemenii” proprietari la un moment dat erau Plahotniuc şi cu fostul preşedinte al Ucrainei Poroşenko. E posibil să intervină acest factor în inacțiunile oamenilor legii?
„Nu exclud că în R. Moldova astfel de situaţii ar putea să fie, dar clar că foşii sau actualii proprietari ar putea fi somaţi să restituie statului unele din prejudiciile cauzate”.
Potrivit lui Vladislav Gribincea, în 2020 bugetul pentru justiţie constituie în jur de 400 de milioane de lei şi este compus în mare parte din salarii şi alte cheltuieli pentru administrarea instanțelor. Numărul judecătorilor este stabilit prin lege şi ei nu pot fi concediaţi. Prin urmarea, eventuala tăiere a fondurilor pentru acest domeniu ar putea fi declarată neconstituțională, mai spune el.
Fosta judecătoare Raisa Botezatu, în trecut vicepreşedintă la Curtea Supremă de Justiţie, spune că este şocată de declaraţiile şefului guvernului.
„I-aş recomanda domnului premier să-şi ia nişte consilieri care să-i spună ce standarde internaţionale sunt, la care noi de fapt am aderat, pentru finanţarea sistemului judiciar, în genere pentru sistemul judiciar. Nici nu poate fi vorba despre reducere pentru că prin lege şi prin hotărârea Curţii Constituționale e prevăzut că nu poate fi redus aşa simplu bugetul instanțelor de judecată. Şi de multe ori s-a încercat iată procedura aceasta de a atrage judecătorii la răspundere pentru hotărârile Curţii Europene, dar aici trebuie să fie o hotărâre judecătorească. Faptul că o să fie publicată [lista] pe site-ul Ministerului Justiţiei persoanelor vinovate. Asta în câteva zile ministrul justiţiei o să obţină hotărâri judecătoreşti?”
Unii experţi din domeniu afirmă că pe rol la CEDO mai sunt şi alte dosare cu compensații comparabile sau chiar mai mari cu cea din dosarul „Gemenii”, prin urmare pentru a nu se trezi în viitor cu dezbateri similare după vreo nouă condamnare, statul trebuie să pună la punct mecanismul de recuperare a prejudiciilor. Cadrul legal există de mai bine de zece ani, spun aceleaşi voci, oamenii legii nu au decât să-l pună în aplicare.