Deputații britanici avansează propuneri de amendamente la acordul cu UE pe tema Brexit-ului

Liderii politici britanici în Camera Comunelor în 2017

Mai mulți membri ai cabinetului sprijină idea de a interzice Brexit-ul fără acord.

Deputații din Camera Comunelor, camera inferioară a Parlamentului britanic, au început să înainteze propuneri pentru amendarea acordului negociat de guvernul conservator cu Bruxelles-ul privind Brexit-ul, ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Programată pentru 29 martie. Toate amendamentele ar urma să fie dezbătute și votate luni, 28 ianuarie la o săptămână după ce, tot în Parlament, premierul Theresa May a prezentat un așa-numit „Plan B” la acordul cu UE. Acesta fusese respins clar săptămâna trecută: deputații din Camera Comunelor au votat în număr de 432 împotrivă și numai 202 pentru.

Împotriva acordului au votat atât parlamentarii care sprijină Brexit-ul, decis în referendumul din iunie 2016, cât și cei care se opun. Primii pentru că sunt de părere că acordul negociat cu UE și care prevede și o perioadă de tranziție până la soluționarea problemei graniței dintre regiunea britanică Irlanda de Nord și Republica Irlanda, ar putea ține, de fapt, Marea Britanie în Uniune luni, dacă nu ani, într-o situație dezavantajoasă: cu toate obligațiile, dar fără drept de a mai decide, după 29 martie.

Așa-numitul „plan B” al premierului nu a adus luni nici o schimbare majoră, nici o noutate.

În linii mari, premierul a promis să încerce să renegocieze prevederile legate de granița cu Republica Irlanda, și a reconfirmat că Marea Britanie va părăsi Uniunea Eurpeană pe 29 martie, cu sau fără un acord. Theresa May a respins încă odată posibilitatea unui nou referendum privind Brexitul sau amânarea datei la care să aibă loc.

Un Brexit „dur”, fără acord, este una din principalele preocupări ale deputaților britanici după cum reiese din amendamentele care se află în discuție: unul ar fi votarea unei legi care să interzică Brexit-ul dur, altul care prevede prelungirea datei limită, la care Marea Britanie trebuie să părăsească Uniunea Europeană. Sunt initiative ale opoziției laburiste.

Cotidianul „Times” relatează că ar fi mai mulți membri ai cabinetului care sprijină idea de a interzice Brexit-ul fără acord și că zeci de parlamentari conservatori, din partidul premierului, ar amenința să plece din fracțiune dacă nu primesc dreptul de a vota liber, fără obligația de a urma linia partidului.