Protestatarii au scandat „Vrem patente!”, „Noi nu cedăm!”. Ei au refuzat să discute cu reprezentanții Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării și au cerut să fie chemați la negocieri referitoare la anularea patentei.
„Guvernanții nu vor să treacă în locul nostru, să stea în piață în frig, să bată picior de picior de frig în fiecare zi? Nimeni cu noi n-a discutat, nu ne-au informat. Ei au hotărât fără noi. Nu vrem să trecem la aparat de casă, fiindcă o să fie totul controlat, totul o să fie în mâinile lor”, spune Nadejda de la Leova.
Alți protestatari declară că nu vor să utilizeze case de marcat. Ei afirmă că majoritatea comercianților sunt pensionari și nu văd rostul să treacă la o altă formă de activitate. „Noi suntem în vârstă deja. Suntem bătrâni. Azi am luat aparatul și mâine am murit”, spune o doamnă, care a refuzat să se prezinte.
Protestatarii au cerut suspendarea aplicării noilor prevederi legislative până nu vor ajunge la un numitor comun cu autoritățile. În caz contrar, ei avertizează că vor urma și alte proteste.
În replică, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, care se află în afara țării, a reiterat că autoritățile nu vor renunța la noile prevederi legislative care îi vizează pe comercianții deținători de patente.
„Mărul discordiei este aparatul de casă. Repet: aparatul de casă este ceva normal într-o țară civilizată. Avem 4.000 de patentari, dar avem 2 milioane de consumatori care au dreptul la un elementar bon de casă. Oamenii din piețe folosesc calculatorul de 25 de ani, folosesc telefoanele mobile, o să trebuiască să folosească și acest echipament simplu. Trebuie să fim corecți unii cu alții. Trăim în aceeași societate”, a scris Alaiba pe Facebook.
Autoritățile propun ca deținătorii de patente care vând în piețe să treacă la activitatea economică independentă, care permite vânzări anuale de maxim 1,2 milioane de lei, de patru ori mai mult față de suma-limită impusă acum comercianților.
### Vezi și... ### Explainer | Fără patentă de întreprinzător pentru comercianți, de la 1 iulie. Care vor fi noile reguli?De asemenea, ei vor trebui să achite un impozit de 1% din veniturile anuale și vor fi obligați să dețină echipamente de casă și de control. Aceste case de marcat de tip nou vor transmite automat datele către Serviciului Fiscal de Stat, iar Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului urmează să le acorde compensații de până la 10.000 de lei pentru costul acestora. În continuare, titularii de patente care trec la această activitate nu vor trebui să prezinte rapoarte financiare sau date statistice.
Deocamdată, patenta se anulează în cazul comercianților și nu îi vizează pe deținătorii de patente care prestează servicii.