Noul președinte francez Emmanuel Macron promisese încă din campanie o paritate strictă bărbați-femei în guvern și așa se face că guvernul premierului său Edouard Philippe e compus din 15 femei și 15 bărbați. Macron nu putea, de altfel, să facă mai puțin decât predecesorul său François Hollande, care, la rândul său, devenind președinte, şi-a respectat promisiunea de a numi femei în jumătate din posturile ministeriale. 17 din cei 34 de miniștri ai guvernului de sub Hollande au fost femei.
În multe țări, partidele politice aplică în mod voluntar un sistem paritar prin care femeile trebuie să ocupe un anume procent de locuri pe listele lor, uneori chiar jumătate. Cotele nu se aplică însă doar în politică. În țări precum Norvegia și, din nou, Franța, femeile trebuie să ocupe cel puțin un sfert din posturile de răspundere în întreprinderile mari sau în cele care beneficiază de o participare a statului.
În schimb, instituțiile UE nu sunt o oglindă a Europei. Precedenta Comisie Europeană a lui Jose Manuel Barroso a inclus doar nouă femei printre cei 28 de comisari. Exact aceeași proporție se întâlnește și în actuala Comisie a lui Jean-Claude Juncker: 9 femei din 28 de comisari, altfel zis 32%, deși Juncker promisese că proporția femeilor în Comisie va fi de 40%. Lui Juncker i-a fost însă greu să reunească numărul de 9 din partea statelor membre. Era însă obligat să o facă, deoarece Parlamentul European amenințase că nu va vota Comisia dacă nu va avea cel puțin tot atâtea femei cât și precedenta.
Parlamentul European însuși și-a sporit procentul de femei la 37%, puțin mai mult decât 35% în precedentul Parlament, însă femeile rămân subreprezentate la nivel managerial în instituțiile UE.
Marșul „Solidaritate între femei” la Chişinău
Inițial, paritatea a fost un proiect al UE încă de la începutul anilor 1990. Un deceniu mai târziu, Comisia Europeană a început să lanseze avertismente în direcția statelor membre, pentru ca după aceea să vină şi ultimatumul. În martie 2011, Comisia a obligat companiile de dimensiuni mari şi mijlocii ca ele să coopteze mai multe femei în consiliile de administraţie, astfel încât să se asigure aceea ca în 2020 cota de femei la conducerea întreprinderilor importante să fie de 40%. Suntem însă departe de această perspectivă.
E vorba aici exclusiv de cote în economie, iar respectiva directivă care va impune prin lege 40% femei în consiliul de administrație privește doar firmele, întreprinderile și organizațiile cu mai mult de 250 de angajați, sau cu venituri anuale de peste 50 de milioane de euro. În politică, însă, sau în administrațiile diferitelor state ale UE, cotele există de multă vreme, chiar dacă nu sunt întotdeauna respectate.
Apoi, chiar și astăzi, în ciuda legislației favorabile şi a discriminării pozitive impuse de sus, în multe ţări ale Europei occidentale continuă o discriminare în salarii, până și în politică. Germania e cunoscută, de pildă, pentru faptul că la funcții egale, cu responsabilităţi egale, femeile continuă să câștige mai puțin decât bărbații.
La nivel european, se poate constata, atunci când se face media ţărilor membre, că doar un sfert din miniştri sunt femei, în vreme ce numărul femeilor deputate în parlamentele ţărilor membre abia dacă depăşeşte 20%, iar asta în condiţiile în care studiile demografice arată că în Europa femeile sunt mai numeroase decât bărbaţii.
Şi, desigur, rămân situaţiile greu de calculat şi de apreciat în cifre şi procente. Pentru că, indiferent de natura legislaţiei, ea va fi aplicată diferit în disciplinatele ţări nordice, protestante, în care evoluţia mentalităţilor a făcut să fie acceptate până şi femei pastori - femei preoţi -, sau în țările mediteraneene, de cultură mai machistă şi patriarhală cum ar fi Grecia, Cipru sau Italia.
În sfârșit să mai spunem că pentru imaginea țării dă foarte bine ca ministrul apărării să fie o femeie. Așa a fost în țări mari, precum Germania sau Spania, ba chiar în aceasta din urmă răposata ministră a apărării Carme Chacón a rămas celebră pentru faptul că atunci când a fost numită, în 2008, la vârsta de 37 de ani, a trecut în revistă trupele fiind… gravidă în luna a șaptea.
***
Apropiatul scrutin parlamentar din Republica Moldova e primul în care cota obligatorie de 40 la sută a femeilor în listele de candidaţi, votată în 2016, urmează să fie aplicată. Doar că între timp majoritatea parlamentară dominată de PD a schimbat sistemul electoral în cel mixt. Potrivit noii reforme, votată vara trecută, partidele nu sunt obligate să respecte această cotă de reprezentare în circumscriţiile uninominale în care urmează să fie aleşi jumătate dintre deputaţi.
La sugestia Comisiei de la Veneţia au fost incluse totuși măsuri pentru a încuraja partidele să promoveze candidatele în circumscripții. Pentru a fi înregistrate în cursă, femeile vor aduna un număr de două ori mai mic de semnături din partea susţinătorilor în circumscripția unde candidează. Formaţiunele ce vor respecta cota de 40 la sută a femeilor în circumscripţii vor primi un supliment de 10 la sută din suma alocată anual din bugetul public partidelor politice. Recent democraţii au propus majorarea acestui supliment bugetar până la 13 la sută.
În rândul experţilor există scepticism că aceste măsuri vor garanta echilibrul de gen în viitorul legislativ. Experta şi fosta deputată Ecaterina Mardarovici spune că experienţa altor state a arătat că stimulentul financiar nu a dat rezultate:
„Pentru că întotdeauna s-a găsit un cineva care a oferit mai mulţi bani decât se dau în cazul în care ar avea mai multe femei candidate. Dar să vedem. Vom fi la prima experienţă în cazul Republicii Moldova. Cred că dacă noi, femeile, am avea mai mulţi bani şi ar fi mai multă transparenţă în folosirea fondurilor financiare în timpul campaniei, cred că am avea şi mai multe femei care ar candida pe circumscripţiile uninominale.”
Coordonatorul național al Oficiului ONU pentru Drepturile Omului, Veaceslav Balan, spune că în general sistemele de vot majoritar şi mixt nu încurajează reprezentarea echilibrată a femeilor:
„Nu pot prognoza acum care va fi rezultatul în Republica Moldova, dar mediile globale arată că tendinţa este că sistemul mixt şi cel majoritar produc mai puţine femei în organele elective.”
Veaceslav Balan observă că şi până la reforma electorală cota obligatorie de 40 la sută a fost impusă mai curând formal, pentru că nu include cerinţe referitoare la poziţionarea femeilor în lista de candidaţi. Or, scrutinele anterioare au arătat că de regulă femeile se regăseau pe ultimele locuri în liste, adică fără prea mari şanse de a accede în legislativ.