Your browser doesn’t support HTML5
Ziarul de gardă analizează pe pagina sa de net rezultatele alegerilor prezidențiale cu mai mulţi analişti. Victoria Maiei Sandu ar putea genera o posibila criză inter-instituțională. Politologul Dionis Cenuşă constată că Sandu are în față relații problematice cu Parlamentul și Guvernul, dar că „nimeni nu o va boicota, atâta timp cât ea nu va face presiuni. Pentru interesul public, trebuie prioritizate subiectele, iar elementul competiției politice trebuie exclus”, consideră Cenușă. Un alt comentator, Corneliu Ciurea, crede că Maia Sandu va încerca să forțeze dizolvarea Parlamentului. Iar în caz de eşec va intra într-un război de uzură cu Parlamentul și Guvernul controlat de socialiști în care va fi asistată de Curtea Constituțională. Ciurea mai afirmă că Igor Dodon nu doar că va încerca să ajungă premier, ci va încerca să-și mențină „controlul asupra propriului partid, Parlament și Guvern”. Expertul IDIS „Viitorul”, Ion Tabîrță, admite şi el un conflict de ordin politic între Președinție şi Parlament. „Prima are drept scop alegerile parlamentare anticipate, iar Parlamentul va încerca să conserve acele forțe politice care domină acum în el”, consideră Ion Tabîrță.
„Dodon nu a înţeles nimic din dorinţele electoratului moldovean!” este editorialul semnat pe deschide.md de Cristian Hriţuc. El comentează încercarea președintelui în exercițiu Igor Dodon de a chema la negocieri partidele parlamentare pentru a evita o criză politică. „Este o mișcare disperată de a-și păstra o parte din putere”, notează comentatorul. „Dodon nu mai are legitimitatea necesară pentru a convoca partidele… Moldovenii au spus stop politicii făcute pe sub masă, înțelegerilor și jocurilor politice care sfidează voința cetățenilor, practicilor anti-democratice... Dacă parlamentarii actuali vor înțelege exact toate implicațiile pe care le presupune votul de duminică, vom vedea în scurt timp și un eșec al lui Igor Dodon în acest ultim demers”, notează autorul. După părerea sa în cazul în care demersul lui Dodon va eșua, vor fi create premise pentru schimbarea guvernului Chicu.
Zugo.md informează că deocamdată nici un partid, cu excepția socialiștilor, nu a acceptat să participe la consultările inițiate de președintele în exerciţiu. „Igor Dodon încearcă să păstreze puterea care mai poate fi păstrată după ce a suferit o înfrângere gravă, însă oponenții nu au interes să îl ajute”, comentează analistul politic Anatol Ţăranu. Potrivit lui miza lui Dodon este de a se menține pe scena politică, chiar dacă ar fi cazul să o părăsească. Țăranu mai crede că Maia Sandu va avea dificultăți în ceea ce privește demiterea Guvernului și dizolvarea Legislativului. „Ar putea avea loc doar sub presiunea străzii și mobilizarea masivă a societății”, conchide Anatol Țăranu.
Jurnaliştii de la NewsMaker.md au întrebat mai mulţi analişti ce schimbări s-ar putea produce în R. Moldova condusă de Maia Sandu. În opinia politologului Victor Ciobanu ar fi prea optimist să credem că ne așteaptă schimbări vertiginoase. „A avut loc schimbarea unei figuri importante în țară. Igor Dodon cu majoritatea parlamentară se vor așeza confortabil și vor boicota acțiunile Maiei Sandu. Va fi o confruntare, dar oricum apar șanse și speranțe pentru o schimbare”, crede analistul. Victor Ciobanu consideră că probabilitatea alegerilor parlamentare anticipate nu este prea mare, deoarece Igor Dodon are „o majoritate parlamentară confortabilă” creată, dar încă neformalizată. „Această majoritate îi garantează continuarea jocului”, afirmă Victor Ciobanu. Politologul Stela Jantuan admite că însă scenariul alegerilor parlamentare anticipate este destul de real. „Orice coaliție ar inventa Dodon în parlament, el va depinde de aceștia. Acolo va fi o coaliție de resturi. Orice construcție într-un asemenea parlament va fi de scurtă durată”, notează Stela Jantuan.
Jurnal.md rezumă un articol publicat de New York Times despre victoria Maiei Sandu în scrutinul prezidențial. „Maia Sandu, economist cu studii la Harvard, care pledează pentru relații mai strânse cu Uniunea Europeană, a câștigat alegerile prezidențiale în R. Moldova împotriva unui candidat pe care președintele rus Vladimir Putin l-a susținut în mod deschis”, scrie publicaţia americană. Victoria Maiei Sandu, prima femeie președinte în istoria R. Moldova, sugerează o înclinare spre politici de cooperare mai strânsă cu Uniunea Europeană. Victoria ei are o întorsătură neașteptată tradiționalului discurs între Est și Vest din Europa de Est din ultimii ani, se mai spune în articol.
Ziarul de gardă publică pe pagina sa de internet concluziile unui studiu realizat de organizațiile Mediapoint din R. Moldova și MEMO98 din Slovacia despre comportamentul pe rețelele de socializare ale finaliștilor cursei prezidențiale. analiza constată că pe online, lupta din turul doi dintre Maia Sandu și Igor Dodon a repetat competiția din alegerile din 2016 câştigată de Igor Dodon. Maia Sandu a avut un impact mai mare pe Facebook, chiar dacă oponentul ei Igor Dodon a fost mai activ pe această reţea de socializare. Iar o posibilă explicaţie e cea că Sandu a cheltuile de cinci ori mai mult pentru a-şi promova postările. În afară de Facebook și Instagram, Maia Sandu a folosit și rețeaua de socializare TikTok foarte populară în rândul tinerilor, în timp ce Dodon a folosit Youtube pentru a-și transmite mesajele. Totodată mass-media tradițională afiliată lui Dodon a participat activ la campania negativă împotriva Maiei Sandu. Concluzia experţilor este că Maia Sandu s-a impus pe rețelele de socializare între cele două runde de vot și l-a învins pe Igor Dodon.