Vorbind în jurnalul video lansat pe rețelele sociale cu ocazia campaniei electorale, Maia Sandu a spus că „nu există niciun pericol pentru niciuna dintre Mitropolii”. Președinta a mai susținut că în ultimii patru ani a încercat să promoveze „pacea și buna înțelegere între acestea” și a subliniat nevoia de unitate și pace „de dragul cetățenilor R. Moldova”, în toate întrevederile pe care le-a avut cu conducerea Mitropoliei Moldovei și a Mitropoliei Basarabiei.
„Declarațiile deputatului nu au nimic cu realitatea. Noi am promovat și vom promova în continuare pacea și morala creștină”, a spus șefa statului în ediția video a jurnalului de campanie.
De declarațiile deputatului Vasile Șoimaru s-a distanțat și partidul de guvernământ, care a spus că acestea reprezintă părerea personală a parlamentarului și nu poziția oficială a formațiunii.
Șoimaru, care este membru al fracțiunii PAS din Parlament și a fost deputat în prima legislatură, a spus, la o emisiune TV din 28 august, că „la un moment dat, Moldova va interzice Mitropolia Moldovei, care e, de fapt, a Rusiei”.
Deputatul PAS a mai spus că „problema mitropoliilor” se va rezolva chiar „în toamna aceasta”. Nu este limpede dacă Șoimaru s-a referit la alegerile prezidențiale și referendumul din 20 octombrie sau la sesiunea de toamnă a Parlamentului.
Purtătoarea de cuvânt a formațiunii, Adrian Vlas a mai spus că parlamentarii PAS nu au elaborat nicio inițiativă legislativă care ar avea tangență cu declarațiile lui Șoimaru.
În aceeași emisiune, Șoimaru a spus că preoții de la Mitropolia Moldovei „singuri își bagă gâtul în jug”, comentând astfel plecarea mai multor clerici la Moscova, în cursul lunii august.
Potrivit presei de la Chișinău, deplasările ar fi fost plătite de către oligarhul fugar Ilan Șor, condamnat în Moldova la 15 ani de închisoare pentru rolul său în „furtul miliardului”.
Cele două mitropolii își dispută statutul canonic pe teritoriul R. Moldova din 1991 încoace. După declanșarea invaziei rusești la scară largă în Ucraina, conflictul dintre mitropolii a escaladat. În această perioadă, zeci preoți au trecut de la Mitropolia Moldovei la cea a Basarabiei, pe motiv că Patriarhul rus Kiril sprijină deschis agresiunea rusă.
- Te-ar mai putea interesa și: Ucraina: Cum va funcționa legea care interzice Biserica Ortodoxă Ucraineană afiliată Moscovei?
Pe 20 august, Rada Supremă de la Kiev a adoptat o lege care interzice activitatea Bisericii Ortodoxe Ucraineană subordonată canonic Patriarhiei Moscovei. Ea este numită drept „continuare ideologică a statului agresor” și „complice la crimele de război și crimele împotriva umanității comise în numele Federației Ruse”.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te