Se știe deja că, din cauza pandemiei, deschiderea noului an școlar nu va fi însoțită nici anul acesta de manifestări ample (cel puțin așa cer autoritățile centrale). Dar în ce condiții se vor ține lecțiile?
Your browser doesn’t support HTML5
Autoritățile moldovene își doresc ca elevii să nu mai fie nevoiți, ca în timpul carantinei, să studieze la distanță, ci să revină la 1 septembrie în băncile școlare, lucru care și se va întâmpla în marea majoritate a instituțiilor, dar nu în toate. Excepție vor face școlile sau liceele supra-solicitate, care nu pot să asigure un nivel minim de distanțare de un metru între elevi pe timpul orelor.
### Vezi și... ### Inga Pasecinic: „Poate este cazul să introducem anumite condiționări” pentru cei nevaccinațiÎn Soroca bunăoară, unul dintre raioanele nordice ale R. Moldova, asemenea instituții sunt două, dar nici acestea nu iau în calcul varianta studiului la distanță, ci au de gând să aplice modelul bazat pe două schimburi, spune șefa direcției de învățământ din acest raion, Angela Mușenco:
„Din 46 de instituții de învățământ, 44 vor active conform modelului unu, cu prezență fizică a 100% din elevi, iar două - este vorba despre liceul Constantin Stere și liceul Petru Rareș – vor active în două schimburi, dat fiind faptul că numărul de elevi la clase este destul de mare, 30 și mai mult, și nu se poate asigura distanțarea de un metro. Dacă vorbim de aceste două, ele și anul trecut au practicat învățământul în două schimburi, deci pentru ele nu va fi o noutate, ci o activitate de rutină, să zicem așa”.
Vasile Baș, directorul uneia din cele două instituții, precizează, la rândul lui, că cel puțin pe perioada lunii septembrie, elevii liceului Constantin Stere vor studia în două schimburi, iar deciziile ulterioare vor depinde de puterea epidemiei. Momentan, Soroca este unul din raioanele sub cod roșu din cauza răspândirii mari a infecției:
„Noi am mai lucrat pe schimburi, avem experiență și e destul de efectiv. La noi clasele sunt numeroase, 34-36 de elevi , și chiar nu putem într-un schimb să lucrăm, nici online. Drept că ne costă din buget vreo 100 de mii pe lună suplimentar – pentru adausuri la leafa profesorilor, dar pe perioadă de pandemie se merită. Am solicitat de la comisia noastră locală pentru luna septembrie – eu cred că luna septembrie o să ne arate care este situația – mergem în progres sau în regres cu situația epidemiologică, primele două săptămâni vor fi decisive – sau ne infectăm toți, sau supraviețuim”.
### Vezi și... ### „Sistemul nostru riscă să explodeze” dacă ne întoarcem la școala onlineVor exista, așa cum se știe deja, și câteva instituții mai mari, preponderent în Chișinău, care vor fi nevoite să alterneze studiul în clase și la distanță.
Într-o instrucțiune din 23 august, autoritățile sanitare au recomandat sistemului educațional să-și vaccineze în proporție de 95 la sută dascălii și personalul auxiliar din școli, dându-le pentru asta termen de o lună, până la 1 octombrie, iar nevaccinaților ar trebui să li se ceară teste o dată la două săptămâni.
Dacă se vor cere teste, o să plătească statul testele și vom face teste
Nici pe 23 august, nici astăzi, după o rundă de discuții cu sindicatele nemulțumite de această decizie, autoritățile nu au explicat dacă obligativitatea testelor plătite de profesori intervine chiar din 1 septembrie, de aceea l-am întrebat pe Vasile Baș, care conduce o instituție cu 82 de angajați, din care numărul celor care și-au administrat un vaccin anti-covid 19 e de 68, în ce condiții vor activa nevaccinații: „O să-i admit la lucru. Eu nu am dreptul să nu-i admit, pentru că există constituție în primul rând, în al doilea – codul muncii. Sunt oameni care au comorbidități - de exemplu, are astm, sau a avut atac de cord – cum poți să le ceri să se vaccineze? Dacă se vor cere teste, o să plătească statul testele și vom face teste.”
Odată cu măsura distanțării de un metru, igiena mâinilor și vaccinarea în proporție de 95 la sută a adulților, o regulă sanitară ce rămâne valabilă pe întreg sistemul e, cel puțin pentru începutul anului, purtatul măștilor, totuși nu de elevi, ci de către dascăli și personalul nedidactic și doar în incinta instituțiilor. Studenții și elevii mai mari, de exemplu din învățământul profesional tehnic, sunt încurajați și ei de autorități să poarte mască în instituții. În afara lor, măștile vor fi obligatorii doar acolo unde nu se poate respecta distanța de un metru.