Europa după un an de pandemie

Europa după un an de pandemie

S-a împlinit așadar un an de când au apărut în Europa, mai precis în Italia, primele cazuri de infectare cu Covid 19. Nimeni nu anticipa atunci dimensiunile pe care le va lua pandemia și nici consecințele ei. Nici acum nu putem ști cu certitudine ce va urma, putem în schimb să schițăm o încercare de bilanț.

S-a produs, în primul rând, un fenomen foarte probabil fără precedent în istorie: societatea a decis să-i protejeze pe vârstnici în detrimentul generațiilor mai tinere, care – în plus - vor trebui să suporte costurile crizei economice. Situația se repetă și acum, în procesul de imunizare: vârstnicii și persoanele vulnerabile primesc vaccinul, ceilalți trebuie să mai aștepte. Al doilea aspect remarcabil este perioada record, spectaculos de scurtă, de care a fost nevoie pentru a se obține nu unul, ci mai multe vaccinuri: reconfortant exemplu de colaborare și solidaritate internațională.

Dar problemele pe care le-a generat pandemia au fost numeroase și rezolvarea multora dintre ele va necesita timp și sacrificii din partea societății. Criza economică a lovit pe toată lumea, cu excepția pare-se a Chinei, adică tocmai a țării de unde a pornit virusul. Și în România și în alte țări sindicatele nu acceptă ideea unor măsuri de austeritate ceea ce va provoca, inevitabil, tensiuni sociale. Unele sectoare sunt de-a dreptul în moarte clinică: turismul, transporturile aeriene, industria hotelieră. Închiderea totală sau parțială a cafenelelor și restaurantelor nu numai că le-a dus pe multe dintre ele la faliment dar ne-a privat de niște spații ale convivialității esențiale pentru relațiile interumane. Industria spectacolului a primit și primește în continuare lovituri crunte, sunt voci care spun că această pandemie a însemnat moartea producției tradiționale de filme. În multe țări școlile și universitățile s-au închis, învățământul desfășurându-se online, iar pesimiștii susțin că avem a face cu generații sacrificate. În fine, au fost dezbateri aprinse despre rostul și semnificația măsurilor restrictive, contestatarii acestora afirmând că ele îngrădesc în mod inacceptabil libertățile individuale.

E încă prematur să evaluăm urmările în plan psihic ale izolării și carantinării precum și ale limitării posibilității de a călători. Pe de altă parte, este evident că pandemia ne-a făcut în și mai mare măsură dependenți de ecranele calculatoarelor. Am putut, grație progreselor tehnologice, comunica, lucra de acasă, dialoga cu elevii și studenții etc. dar cu prețul fragmentării și, la limită, destrămării țesutului social. E unul din motivele pentru care trebuie să ne dorim, cu toată puterea, întoarcerea la normalitate.