„Programul privind cetățenia se închide!”, te anunță în rusă un mesaj pop-up pe site-ul uneia din firmele din Chișinău, care oferă asistență la obținerea cetățeniei moldovene. Mesajul îți dă și explicația: din 24 decembrie, a fost introdus un examen la limba română și Constituție, așa încât „98% nu vor putea trece”.
Date proaspete obținute de Europa Liberă de la Agenția Servicii Publice (ASP) arată zeci de mii de oameni cer în fiecare an cetățenia Republicii Moldova, iar cele mai multe cereri de cetățenie depuse din 2022 încoace, peste 55%, vin din partea cetățenilor ruși, de regulă oameni născuți în perioada sovietică pe teritoriul actualei R. Moldova sau descendenți ai acestora.
Pentru mulți, cetățenia moldoveană este doar un pas intermediar, iar obiectivul final este cetățenia României, țară membră a UE și NATO.
Mulți dintre solicitanții cetățeniei moldovene sunt clienți ai firmelor specializate de la Chișinău. Pentru ele, au devenit un segment țintă în ultimii ani tocmai cei care fug din Rusia din cauza războiului: celebrul vlogger și jurnalist rus din exil, Iuri Dudi, care explică frecvent în podcasturile sale cum te poți muta în Spania sau SUA, rus fiind, a făcut reclamă în unul din episoadele recente tocmai unei asemenea firme de la Chișinău.
Dar obținerea prin „procedura simplificată a cetățeniei moldovenești s-a încheiat”, își anunța o altă firmă clienții, în urma intrări în vigoare a regulilor noi.
Aprobate de parlament în luna iunie și intrate în vigoare la sfârșitul anului trecut, amendamentele la legea cetățeniei fac obligatorie cunoașterea românei și Constituției pentru toți cei care o solicită, indiferent de procedură, adică Pentru cei născuți altundeva, din părinți străini, dar care se mută cu traiul în R. Moldova., redobândire sau Aplicabile celor născuți în R. Moldova sau descendenților lor., fiind introdus un examen special. Sunt exonerați de adeverința de luare a examenului persoanele cu dizabilități severe, minorii sub 14 ani și cei cărora li se acordă cetățenia O procedură specială la discreția șefului statului..
Captură de ecran de pe un site care oferă servicii pentru obținerea cetățeniei moldovene, anunțând că, după intrarea în vigoare a noilor prevederi ale Legii cetățeniei, obținerea acesteia va deveni mai complicată, „aproape imposibilă”.
Cereri în creștere, pe ultima sută de metri
Cele mai multe cereri de cetățenie moldoveană venite din partea cetățenilor ruși s-au înregistrat în 2024, dar în 2025 interesul rușilor a început să scadă.
Într-o explicație dată Europei Libere, ASP a spus că o parte semnificativă dintre cei eligibili au făcut solicitările în anii precedenți, ceea ce a temperat cererile, iar autoritățile moldovene și-au intensificat verificările privind „respectarea condițiilor legale și a autenticității documentelor depuse”.
„Acest context a determinat o abordare mai prudentă din partea solicitanților și a descurajat depunerea cererilor incomplete sau neconforme”, a spus ASP.
În ciuda scăderii din primele 11 luni ale anului, în decembrie 2025, autoritățile au înregistrat o „creștere considerabilă” a cererilor pentru cetățenia moldoveană.
ASP crede că mai mulți solicitanți s-au grăbit să-și transmită dosarele înainte ca regulile noi și mai stricte să intre în vigoare.
Portalul zonadesecuritate.md specializat în teme transnistrene a scris că, în decembrie, a crescut inclusiv numărul de cereri de cetățenie depuse de locuitori ai 744 de cereri în decembrie 2025 față de 389 în noiembrie..
Cetățenia moldoveană a devenit atractivă după invazia rusă în Ucraina, oferindu-le astfel rușilor posibilitatea de a avea cetățenia unui stat asociat cu UE, respectiv și posibilitatea de a circula, munci și trăi liber în UE, dar și în alte state asociate – privilegiu de care majoritatea rușilor nu mai pot beneficia din cauza sancțiunilor.
Mai mulți ruși, care au fugit din Rusia după invazia la scară largă din Ucraina, condamnând războiul, au devenit cetățeni moldoveni prin procedură specială, cetățenia fiindu-le acordată de președinta Maia Sandu. Printre ei se numără membri ai trupei rock Bi-2, care au devenit moldoveni cu acte în regulă în mai 2024, participând și la alegerile din acel an.
Alți artiști din Bi-2 și membri ai familiilor au primit cetățenia la sfârșitul anului trecut, printr-un decret semnat de președinta Maia Sandu.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te