Pe fundalul creșterii îngrijorătoare a cazurilor de noi infectări, joi fiind înregistrat un număr record de peste 1900 de îmbolnăviri, medicii se arată îngrijorați de „întinerirea” vârstei noilor infectați. Altfel spus, dacă până nu demult se credea că virusul afectează în special vârstnicii, sunt tot mai dese cazurile când tinerii pierd lupta cu COVID-19. Între timp, Organizația Mondială a Sănătății amintește despre apropierea sărbătorilor pascale care ar crește riscul infectării și îndeamnă autoritățile să ia măsuri în avans.
Your browser doesn’t support HTML5
La peste două săptămâni de la începerea imunizării anti-COVID-19 în R. Moldova, guvernanții anunță că până astăzi au fost vaccinate peste 17 mii de persoane. Secretara de stat de la Ministerul Sănătății Tatiana Zatîc spune că în prezent autoritățile sunt îngrijorate nu doar de numărul cazurilor de infectare, dar și de provocările ce țin de tratamentul și recuperarea post-covid:
„Tratamentul este foarte anevoios pentru cei care sunt infectați cu COVID, este mult mai îndelungat și cel mai grav e că pe lângă evoluția dificilă a bolii și tratamentul destul de dificil pe perioada de maladie nemijlocit, dar și perioada de recuperare este la fel îndelungată și se suportă foarte dificil de către pacienți.”
Aceste îngrijorări autorităților moldovene sunt semnalate și de experții Organizației Mondiale a Sănătății. În cadrul unei conferințe dedicate țărilor din Europa și Europa de Est, Hans Henri P. Kluge, directorul pentru Europa din cadrul OMS, a menționat însă că atitudinea oamenilor față de restricțiile menite să încetinească răspândirea virusului și față de campania de vaccinare depinde în mare parte de comunicarea autorităților și încrederea de care se bucură din partea cetățenilor:
### Vezi și... ### OMS continuă să recomande vaccinarea cu AstraZeneca. EMA este convinsă că beneficiile prevalează asupra riscurilor„În orice campanie de vaccinare încrederea populației este crucială. Putem face acest lucru, unu, prin intermediul transparenței, doi, prin comunicare activă. Din prima zi a campaniei, trebuie să le spunem oamenilor ce știm, ce nu știm și ce urmează să se întâmple și, trei, trebuie să dăm dovadă de competență. Deci, e nevoie să ținem la cote înalte încrederea oamenilor și dacă aceasta a fost pierdută, urmează a fi restabilită.”
De la începutul pandemiei de COVID-19, autorităților li s-a reproșat în repetate rânduri că în loc de o comunicare exhaustivă oferă puțină informație referitoare la măsurile anti-criză pe care le adoptă. Între timp, la insistența Organizației Mondiale a Sănătății, mai ales după începerea campaniei de vaccinare, Ministerul Sănătății are grijă constant să explice publicului cum derulează campania și cu ce efecte pentru populație.
Experții OMS mai amintesc și de apropierea sărbătorilor pascale care ar putea duce la o interacțiune mai activă între oameni, prin urmare, crește riscul infectării, în special în rândul vârstnicilor, atrage atenția reprezenta organizației, Catherine Smallwood:
„Ținând cont de faptul că se apropie sărbătorile religioase trebuie să fim atenți inclusiv la nivel individual pentru a nu submina eforturile care au fost depuse până în prezent. Desigur, există riscul ca numărul infectărilor să fie în creștere, așa cum am văzut că se întâmplă în unele țări din Europa de Est. Să nu uităm că vaccinurile nu au ajuns la toate categoriile de populație, prin urmare, trebuie în continuare să urmăm sfaturile medicilor și să fim responsabili fiecare dintre noi.”
În ședința de astăzi a Parlamentului s-a decis modificarea componenței Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică. Din aceasta urmează să facă parte și specialiști din cadrul Universității de Medicină, Academiei de Știință și Școlii de management în sănătate publică. Modificarea componenței comisiei s-a numărat printre cererile formulate de președinta Maia Sandu, la finele săptămânii trecute, după ședința Consiliului Suprem de Securitate, când a recomandat Guvernului și Parlamentului înăsprirea restricțiilor și instituirea stării de urgență pentru două săptămâni.