(UPDATE) Specialiștii de la serviciul Bombteh au dus explozibilul la centrul de trageri din orașul Vulcănești, unde au efectuat detonarea controlată.
Oamenii legii susțin că zona în care au fost găsite fragmentele de dronă a fost complet curățată și nu mai prezintă niciun pericol pentru siguranța publică.
Radarele militare și sistemele de avertizare timpurie nu au depistat resturile de dronă căzute în zona frontierei moldo-ucrainene, a declarat Direcția de comunicare a Ministerului Apărării pentru Radio Chișinău.
„Cauza principală este înălțimea mică de zbor a țintei, suprafața mică de reflecție a fragmentelor și distanța mare până la țintă, inclusiv curbura pământului”, au completat oficialii Ministerului Apărării.
Fragmentele unei drone de tip „Shahed” au fost găsite pe 11 februarie în zona frontierei moldo-ucrainene, în apropierea localității Etulia, din sudul R. Moldova.
Acestea ar aparține uneia dintre dronele doborâte de sistemul anti-aerian ucrainean în urma atacului din noaptea de 9 spre 10 februarie asupra regiunii Ismail, din Ucraina, în apropiere de frontiera cu R. Moldova.
### Vezi și... ### Fragmente de dronă de tip „Shahed” găsite de poliția de frontieră la Etulia