La 10 ani de la trecerea columbianului Gabriel García Márquez (1927 – 2014; Premiul Nobel 1982) la cele veşnice, vede lumina tiparului romanul său postum Ne vedem în august, Rao, 2024, redactat prin 2004, pus însă la index – după „sentinţa de pe urmă a lui Gabo: «Cartea asta nu e bună. Trebuie distrusă»” –, pentru a fi readus la viaţă de către fiii acestuia, Rodrigo şi Gonzales Garcia Barcha, care descoperă, după aproape un deceniu, „că textul avea foarte multe şi încântătoare merite”. Pune mâna la apariţia cărţii şi editorul lui Márquez, catalanul Cristobal Pera, cel care-şi aduce aminte că, la lectura cu voce tare, în prezenţa autorului, a celor trei (din şase) capitole, „mi-a lăsat impresia unei măiestrii desăvârşite în tratarea uni teme originale, pe care n-o mai abordase înainte în operele sale”, şi anume poveşti de dragoste cu oameni în vârstă.
Coperta carții lui Gabriel GARCIA MARQUEZ „Ne vedem în august”
Nici gând să rup vraja „ultimului” Márquez, aşa că vă îndemn pur şi simplu s-o urmaţi pe protagonista romanului Ana Magdalena Bach, de 47 de ani, soţie fidelă şi mamă a doi copii, fată şi băiat, în cele câteva călătorii pe insulă, ca să depună flori la mormântul mamei – care-i vor da însă viaţa peste cap:
„Credea că bărbatul de la masa din faţă n-o văzuse, dar când l-a privit a doua oară, l-a surprins uitându-se la ea. El a roşit. Ea i-a susţinut privirea (…) Atunci a privit-o direct. Ea i-a zâmbit şi el a salutat-o înclinând uşurel capul.”;
„S-a simţit atunci în stare să facă pasul la care nu se gândise nici în vis în toată viaţa ei, şi l-a făcut fără ascunzişuri (…): «Etajul doi, camera 203, în dreapta scării. Nu bate, împinge doar uşa.»”;
„Însă i-au trebuit câteva zile până să priceapă că schimbările nu se petrecuseră în lume, ci în ea însăşi, pentru că a trecut prin viaţă fără s-o privească, şi abia în anul acesta, la întoarcerea de pe insulă, a început să vadă cu ochii celui care s-a învăţat minte.”;
„– Dumneavoastră sunteţi cea care împodobiţi rochia, doamnă.
Cuvintele au impresionat-o. Într-un gest inconştient, şi-a pipăit cu palmele decolteul adânc, sânii vii, braţele goale, ca să verifice dacă trupul i se afla realmente acolo unde şi-l simţea. (…) A uimit-o măiestria de prestidigitator de salon cu care [bărbatul] i-a scos hainele, una câte una, cu vârful degetelor fără s-o atingă, de parcă-ar desprinde foile unei cepe.”;
„A considerat că prima ei aventură i-a fost scoasă în cale de o întâmplare fericită, dar a ales-o ea, pe când la a doua fusese aleasă. Prima dăduse greş din cauza gustului amar al celor douăzeci de dolari, însă bărbatul a meritat. A doua, în schimb, a fost deflagraţia unei plăceri supranaturale, ce i-a lăsat în pântece o pală de foc cu trei zile de comprese şi băi de şezut.”;
„– De câte ori mi-ai fost infidel?
– Infidel, niciodată, a răspuns el. dar dacă vrei să ştii dacă m-am culcat cu cineva, de ani de zile m-ai avertizat că nu vrei să afli.
– Astea-s poveşti pe care le spui aiurea, i-a zis, dar nu ca să fi crezute de-a binelea.
– Dacă-ţi spun că nu, sunt sigur că nu mă crezi, şi dacă-ţi spun că da, n-o să suporţi. Cum să facem?”
„Ana Magdalena s-a văzut pe sine în sicriul deschis ca într-o oglindă lungă, cu zâmbetul îngheţat şi braţele încrucişate pe piept. (…) Nu doar că a văzut-o cum fusese în viaţă, cu aceeaşi tristeţe de neconsolat, ci s-a simţit privită de ea din moarte, iubită şi plânsă de ea…”
(Trec sub tăcere ce secret grozav descoperă AMB atunci când îşi dă seama de ce anume mama sa „a hotărât să fie îngropată pe insulă”, secret pe care-l împărtăşesc acum amândouă – literalmente, pe viaţă şi pe moarte.)
S-au păstrat 5 versiuni în lucru ale manuscrisului; pe prima pagină a celei de a cincea, romancierul a scris în data de 5 iulie 2004: „Mare OK final”. De fapt, un „Mare OK” e întreaga creaţie romanescă a lui Gabriel García Márquez, care revine în forţă, la 10 ani de la moarte, cu acest roman inedit.
6 mai ’24