Un centenar de la formarea primului Guvern al ținutului dintre Prut și Nistru

Un punct de vedere de Gheorghe Cojocaru

Gheorghe Cojocaru: „La 100 de ani de la constituirea Sfatului Țării, prima instituție parlamentară reprezentativă a Basarabiei, la 100 de ani de la declararea Republicii Democratice Moldovenești, evenimente marcate pe larg în plan academic și public la Chișinău, merită să fie consemnată și o altă pagină importantă din istoria secolului XX – un centenar de la formarea primului Guvern al ținutului dintre Prut și Nistru, numit atunci Consiliul Directorilor Generali. În urma discuțiilor în cadrul unei comisii de conciliere a Sfatului Țării, în fruntea Consiliului Directorilor a fost numit Pantelimon Erhan, confirmat în această funcție prin votul unanim al corpului deputaților la 5 decembrie 1917. La 7 decembrie, președintele Consiliului, după examinarea componenței Executivului, împreună cu membrii Comisiei de conciliere și consultarea fracțiunilor parlamentare, a adus la cunoștința Sfatului Țării lista membrilor noii instituții. Este interesant de remarcat că, potrivit Regulamentului privind funcționarea administrației Basarabiei, componența Guvernului nu se supunea votului legislatorilor, iar directorii departamentelor puteau cumula funcția de membru al instituției executive cu mandatul de deputat.”

Gheorghe Cojocaru

Europa Liberă: Chiar dacă n-ar fi foarte relevantă comparația, ascultătorii noștri, probabil, ar vrea să știe ce structură avea Cabinetul de miniștri sau Consiliului Directorilor, așa cum se numea el atunci, raportându-l la Cabinetul de miniștri de astăzi.

Gheorghe Cojocaru: „Consiliul Directorilor Generali era prezidat de președintele Consiliului, numărând zece directorate – al Afacerilor Interne, al Învățământului Public, cel Agricol, al Finanțelor, al Transporturilor; Basarabia de atunci având acces la Marea Neagră, Militar-Maritim, al Justiției și Confesiunilor, al Comerțului, Muncii și Industriilor, al Relațiilor Interetnice, în fapt, al Afacerilor Străine, al Controlului General. Președintele Consiliului avea dreptul de a recuza din funcție orice membru al Executivului, astfel, în ansamblul sistemului politic care se contura în Basarabia de atunci, instituția executivă avea un rol predominant, iar șeful Executivului era o persoană care dispunea de prerogative largi.”

Europa Liberă: De altfel, cine erau membri ai Guvernului basarabean, care a preluat spre gestionare un teritoriu bântuit de probleme?

Gheorghe Cojocaru: „Cabinetul Erhan era format din șapte reprezentanți ai populației române majoritare și trei ai etniilor conlocuitoare, respectându-se principiul în baza căruia s-au repartizat locurile în Sfatul Țării – 70 la sută pentru moldoveni și 30 la sută pentru minoritățile etnice. În fruntea Directoratului de Interne a fost numit Vladimir Cristi, fost comisar al Guvernului provizoriu în Basarabia; al Învățământului – Ștefan Ciobanu, viitor membru al Academiei Române; al Directoratului pentru Relațiile Interetnice – vechiul militant pentru drepturile naționale Ion Pelivan; la Justiție a fost numit ucraineanul Savenco, iar la Directoratul Comerțului – Veniamin Grinfeld, evreu de origine.”

Europa Liberă: Dacă ați formula în stil enciclopedic, ce ați spune despre urmele lăsate în istorie de acest prim Guvern al Basarabiei?

Gheorghe Cojocaru: „Această primă instituție executivă a Basarabiei libere s-a confruntat de la primii săi pași cu nenumărate dificultăți și probleme cauzate de lipsurile de ordin economic și de dezorganizarea sistemului administrativ cu dezordinea și violența care izbucneau în diferite colțuri ale provinciei. Consiliul Directorilor făcea eforturi extraordinare ca să aducă situația sub control, însă în condițiile în care prin Basarabia, ca spate al frontului român de atunci, treceau sute de mii de soldați ai Armatei Ruse în descompunere, iar alte forțe ostile puneau la cale deturnarea puterii la Chișinău doar la câteva săptămâni de la instalare, Guvernul a trebuit să ceară ajutor din exterior pentru a asigura viața pașnică a oamenilor și a pune la adăpost cuceririle mișcării de emancipare politică și națională. Fără acest act de curaj al celor două instituții centrale ale Basarabiei – Sfatul Țării și Consiliul Directorilor Generali –, istoria ținutului ar fi cunoscut o altă soartă, soarta nefericită a celor de la răsărit de Nistru, care au căzut sub teroarea dictaturii bolșevice.”