Your browser doesn’t support HTML5
Punct de vedere săptămânal al istoricului Gheoghe Cojocaru
Gheorghe Cojocaru: „Trei decenii în urmă, în contextul perestroikăi lui Mihail Gorbaciov, o plenară a Comitetului Central al Partidului Comunist lua în dezbatere un proiect de platformă „Cu privire la problema națională” în Uniunea Sovietică. Era, practic, pentru prima dată în anii postbelici când un înalt for de partid includea pe agendă chestiunea națională. Conform unei teze axiomatice, luate la înarmare de aparatul de partid încă de la mijlocul anilor ‘20 ai secolului trecut, problema națională în URSS ar fi fost pe deplin și definitiv rezolvată odată cu înlăturarea exploatării de clasă și egalarea în drepturi a tuturor etniilor. În 1989, această teza a ajuns să fie contestată deschis, mai întâi în republicile baltice, apoi și în celelalte entități naționale, între care și RSS Moldovenească.”
Europa Liberă: De ce nu mai devreme și nu mai târziu, de ce anume atunci au ieșit la suprafață atitudini contestatare?
Gheorghe Cojocaru: „Pentru că în condițiile unui suprastat federativ, cum era URSS, mai mult cu numele decât în realitate, politica de perestroika, care trezise atâtea speranțe și așteptări, trebuia să dea răspuns unor importante preocupări naționale. Conform constituțiilor lor, cele 15 republici unionale aveau o serie de drepturi suverane, între care și dreptul la libera secesiune, însă care, în fapt, erau doar declarate, nu și garantate. Statul de drept socialist, „cu fața umană”, cum îi plăcea să spună lui Gorbaciov, nu putea fi edificat prin ignorarea acestor drepturi în continuare. Redeșteptate la o intensă viață națională de suflul perestroikăi, republicile unionale au revendicat să li se dea ce li se cuvenea prin înseși legile sovietice.”
Europa Liberă: Haideți să ne amintim care a fost reacția lui Gorbaciov și a autorităților panunionale?
Gheorghe Cojocaru: „Pentru început au pus în discuție problema națională la acea plenară de partid, convocată deja cu întârziere, după ce într-o serie de republici, între care și fosta RSS Moldovenească, disputele în chestiunea limbii de stat sau a alfabetului se încheiaseră. Era evident că nici autoritățile centrale, nici Gorbaciov n-au anticipat fenomenul revirimentului național al anului 1989 nici în plan intern, nici la scara evoluțiilor din blocul estic. Soluțiile pe care le propuneau trădau o viziune îngustă, prin care urmăreau să salveze aparențele și să păstreze cu orice preț rolul predominant al metropolei în raport cu republicile naționale.”
### Vezi și... ### „Lanțul baltic” și căderea URSS
Europa Liberă: Cum a rezonat acea plenară de partid în chestiunea națională de acum trei decenii, inclusiv în evoluțiile din fosta RSS Moldovenească?
Gheorghe Cojocaru: „Cu acel prilej s-a văzut că Gorbaciov, surprins de amplitudinea mișcărilor naționale, n-avea un proiect global care să țină cont de revendicările republicilor unionale în sfera politică, social-economică, cultural-identitară. Micile concesii admise în materie de limbă și cultură nu păreau să dea satisfacție mișcărilor de emancipare națională, inclusiv de la Chișinău. În definitiv, incapacitatea lui Gorbaciov de a atrage sprijinul din partea actorilor naționali se va dovedi una din cauzele prăbușirii sale și a Uniunii Sovietice în ansamblu.”