În vizita lui săptămânală la studioul Europei Libere din Chișinău, istoricul și publicistul Gheorghe Cojocaru a discutat cu Vasile Botnaru despre ultimele evoluții politice de la Chișinău.
Your browser doesn’t support HTML5
Gheorghe Cojocaru: „De 1 Mai, socialiștii și-au mobilizat susținătorii la un marș „pentru echitate socială” în Chișinău, unul tradițional pentru această formațiune politică, la care s-a alăturat și președintele Dodon. De asemenea, tradițional, participanții la acest marș al solidarității sociale au adoptat și o rezoluție care reia tezele principale ale Partidului Socialiștilor.”
Europa Liberă: Contrar așteptărilor de a fi lansate mesaje sindicaliste, cum e și firesc de 1 Mai, pilonul principal al acestei rezoluții a fost, de fapt, eventuala colaborare în Parlament și la guvernare dintre socialiști și ACUM. Asta cum vi se pare?
Gheorghe Cojocaru: „Și acest aspect este reflectat în textul rezoluției adoptate. Cu prilejul manifestării de 1 Mai, socialiștii au reiterat disponibilitatea de a forma o majoritatea parlamentară și un Guvern stabil, fără a preciza direct cu cine, în situația în care ar avea două opțiuni: cu Blocul ACUM sau cu Partidul Democrat. Însă criticile care se aduc democraților și deschiderea declarată pentru votarea unui pachet de legi anti-oligarhice lasă să se înțeleagă că preferații socialiștilor la o eventuală guvernare ar fi cei de la ACUM.”
Europa Liberă: Ce elemente noi au intervenit, între timp, în atitudinea socialiștilor față de colaborarea cu Blocul ACUM într-o posibilă guvernare?
Gheorghe Cojocaru: „Mai nimic nou, socialiștii insistă asupra necesității formării unei majorități parlamentare funcționale și a unei guvernări de durată, nefiind pregătiți să renunțe la prevederile programului lor electoral, axat în mare parte pe obiective de ordin social. Socialiștii le reproșează democraților că aceștia ar fi respins sau chiar preluat mai multe din inițiativele lor sociale, prezentându-le ca inițiative proprii.”
### Vezi și... ### Maia Sandu: „Cât regimul va controla țara, nimic bun nu se poate întâmpla pentru cetățenii ei”Europa Liberă: Acum întrebarea unui țăran mucalit: dacă socialiștii sunt atât de interesați de promovarea unui program preponderent social-economic, de ce au cerut, în cadrul discuțiilor cu reprezentanții Blocului politic ACUM, portofoliile Apărării, Externelor, Ministerul de Interne și mai nimic în sfera de responsabilități pentru propășirea social-economică?
Gheorghe Cojocaru: „Deocamdată, socialiștii n-au dat explicații la această întrebare, singura lor preocupare fiind, mai curând, să asigure controlul președintelui Dodon asupra acestor domenii de activitate. Cu atât mai bizar acest dezinteres față de departamentele responsabile de sfera social-economică, cu cât chiar ieri, de 1 Mai, socialiștii au declarat că nu vor renunța la programul lor social de mare amplitudine. Să înțelegem că nu vor renunța în niciun caz la acest program, doar că îi vor ruga pe alții să-l îndeplinească.”