1 Mai nu este un prilej de a sărbători pentru că multe din problemele oamenilor muncii n-au putut fi soluţionate. Mai rămân încă rezerve în plan legislativ, social, economic, legate de retribuirea muncii, valoarea pensiilor. De aceea, sindicatele trebuie să se includă mai activ, cu mai multă principialitate în rezolvarea nevoilor salariaţilor, explică vicepreședintele Confederației Naționale a Sindicatelor, Petru Chiriac.
Europa Liberă: 1 mai este Ziua muncii, este sărbătorită în mai multe țări de pe glob. Și în Republica Moldova este zi liberă, decretată prin lege. Ce semnificație mai are această zi, dle Chiriac? Vă întreb pe Dvs. ca pe un sindicalist înverșunat.
Petru Chiriac: „Desigur că ziua de 1 mai este o zi nu de sărbătoare, ea este o zi de comemorare, o zi când noi trebuie să ne amintim de acele persoane care la 1 mai 1886 în Chicago au fost împușcate, au fost rănite, fiindcă s-au luptat pentru dreptatea muncii, pentru a fi ziua de muncă de 8 ore, a li se elibera un salariu decent după munca depusă, a nu fi exploatați la locurile de muncă, a fi înlăturate neajunsurile din punctul de vedere al securității, sănătății la locul de muncă. Și, totodată, ei s-au luptat pentru aceea ca să se ridice un nivel de viață corespunzător timpurilor de atunci. În context, comuniștii au prefăcut această zi într-o zi de „maiovkă”, o zi de sărbătoare, o zi de plăceri cu ieșiri la aer curat ș.a.m.d.”
Europa Liberă: O zi care era sărbătorită prin defilări, scandări, organizarea diferitelor manifestații... Dar de la comuniști ștafeta s-a transmis la socialiști?
Petru Chiriac: „Dar ei sunt tot de acolo. Socialismul îi cu comunismul. Socialismul a servit drept platformă pentru dezvoltarea comunismului, pentru zorile comunismului, pe care nimeni nici nu le vedea, nici nu le știa ș.a.m.d. Acum, toate aceste lucruri se cam termină definitiv, totuși unde-i plusul, unde-i minusul și ce trebuie să facă oamenii muncii, ce trebuie să facă acei cărora le trebuie oamenii muncii în capitală, în dezvoltarea activității de muncă la întreprinderi, instituții...”
Europa Liberă: Dar socialiștii spun că, alături de sindicaliști, marchează 1 mai, Ziua Internațională a solidarității oamenilor muncii. Dvs. veți fi împreună cu PSRM?
Petru Chiriac: „Sunt de acord că socialiștii tot iau partea stângă, da, dar Confederația (Națională a Sindicatelor) nu participă în direct, dar structurile Confederației sunt predispuse să ia parte la aceste manifestații.”
Europa Liberă: La mitingul și la marșul care începe de la Circ spre Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”?
Petru Chiriac: „Nu, noi nu avem decizia Confederației, decizia Comitetului executiv nu este luată ca să fim alături de dânșii la acest miting.”
Europa Liberă: Astăzi, la modul serios, cine-i mai protejează pe angajați?
Petru Chiriac: „Unica instituție, unicul organ legislativ național și internațional este sindicatul, care poate să apere drepturile și interesele membrilor de sindicat. Altcineva nu știu. E puțin, e mult? Dar noi ne punem munte și punte ca să facem regulă în domeniul legislativ al muncii,
Noi ne punem munte și punte ca să facem regulă în domeniul legislativ al muncii...
în domeniul securității, în domeniul majorării pensiilor, al salariilor, al indemnizațiilor. Sigur că politicienii, schimbându-se ca și caii la țigani, nu mai iau în considerare lucrurile acestea, nici nu știi cine-i mai mare, cine-i mai tare, ei se luptă pentru dânșii.”
Europa Liberă: Dvs. ziceți că încercați să îmbunătățiți norma legală.
Petru Chiriac: „Da...”
Europa Liberă: Iată în Parlament, în ultimii cinci ani, cât de mult v-a reușit să promovați interesele simplului cetățean care muncește?
Petru Chiriac: „N-aș spune că n-am participat. Aceeași Lege 270 cu privire la salariul unitar în sfera bugetară, pensiile care au fost ele de silă, de milă tot aduse la un nivel cu multe, multe nevoi, dar totuși au fost majorate, indemnizațiile pentru mame la nașterea copiilor, acum merg discuții privind majorarea compensațiilor la locurile de muncă ale oamenilor care sunt angajați în condiții nocive, în condiții grele. Am fost ascultați, dar e drept că decizia o ia Parlamentul, decizia o ia Guvernul.”
Europa Liberă: Salariul mediu astăzi e în jur de 6.000 de lei.
Petru Chiriac: „Da.”
Europa Liberă: Credeți că o persoană se poate descurca cu o asemenea leafă?
Petru Chiriac: „Nu cred, nu cred. De aceea noi și ducem această luptă pentru majorarea salariilor, în primul rând, după Constituție se prevede majorarea salariului la nivelul minimumului de existență. Când vom aduce un salariu minim pe toată țara și nu patru niveluri de salarii, atunci vom spune că noi mergem într-un progres, dar până când salariul minim pe țară este de 1.000 de lei, asta e o chestiunea asupra căreia noi lucrăm.”
Europa Liberă: Și de aici oftatul multor moldoveni că ei nu trăiesc, dar există?
Petru Chiriac: „Există... Foarte corect, sigur că da, dacă minimumul de existență pentru persoanele apte de muncă ajunge în jur de 2.000 de lei, pentru pensionari – 1.800, pentru copii – 1.700, dar vă închipuiți că salariul minim pe economie e de 1.000 de lei, de aceea noi și facem aceste sforțări, ne întâlnim, discutăm, iarăși punem la cale, dar, spre regret, acum nici nu ai cu cine discuta problemele astea, fiindcă toți și-au luat un time-out, până când nu știu, vor fi alegeri anticipate sau vor merge așa cum ei planifică.”
Europa Liberă: Bănuiesc că s-a subțiat și numărul sindicaliștilor. Din moment ce se zice că un milion de moldoveni își câștigă bucata de pâine peste hotare, ce putere, ce forță rămâne a fi sindicatul?
Petru Chiriac: „Da, este corect. Eu nu pot să ascund lucrul acesta, deoarece noi toți suntem din același număr de populație, din același număr de oameni care muncesc, care se străduiesc să facă ceva și din an în an numărul membrilor de sindicat se micșorează, fiindcă persoanele apte de muncă părăsesc țara și se duc peste hotare, mai ales tineretul.
Se duc peste hotare...
Și noi rămânem cu ceea ce rămânem, dar ne străduim să facem o recuperare prin recrutarea noilor membri de sindicat, crearea organizațiilor sindicale cu tineretul care încă a mai rămas la noi; ducem tratative, avem comisia de tineret, discutăm, punem întrebările care trebuie să fie pentru viitorul lor și ne înțelegem, însă e cam dificil lucrul acesta.”
Europa Liberă: Câți membri are Confederația Națională a Sindicatelor?
Petru Chiriac: „La momentul de față, avem circa 380 de mii de membri de sindicat, șase mii de organizații primare... Ne pare rău, dar nu suntem înțeleși așa cum ar trebui din partea patronatelor, fiindcă chestiunea legată de protecția angajaților este și influența angajatorilor asupra problemelor respective, dar nu trebuie să se gândească angajatorul că dacă dânsul vrea să devină un capitalist, angajații nu trebuie să fie luați în seamă și nu trebuie și lor de majorat salariile, dar la noi lucrurile astea cam stau de-a curmezișul.”
Europa Liberă: De-a lungul anilor s-a perpetuat această confruntare între patronate și sindicate?
Petru Chiriac: „E corect, e corect, dar ne pare rău că acum chiar în Consiliul național economic, pe lângă primul ministru avem vreo 99 de patroni, de businessmeni și numai o persoană din partea sindicatelor, care poate să apere drepturile membrilor de sindicat.”
Europa Liberă: Deci vă reduce vocea la tăcere?
Petru Chiriac: „E de înțeles lucrul acesta, da. De ce? Fiindcă nu mai deschidem parantezele că Guvernul actual, adică care este încă în funcție, este un Guvern de business și s-a înconjurat cu marii businessmeni.”
Europa Liberă: Ce veți face astăzi, sărbătoriți?
Petru Chiriac: „Pe 1 mai noi, ca și toată lumea, sigur că nu sărbătorim, încă o dată zic că nu sărbătorim, ne facem planuri pentru 7 iunie, deoarece această manifestație, care ar fi trebuit s-o facem astăzi, noi o facem pe data de 7 iunie. Vrem să facem o manifestație, așa, cu participarea majorităților din toate sindicatele de ramură și pregătim un plan de manifestație.”
Europa Liberă: Ca să revendicați ceva?
Petru Chiriac: „Foarte corect, da. Să revendicăm mai multe întrebări, mai multe probleme...”
Europa Liberă: Ce vreți să aduceți pe lista aceasta de revendicări?
Din când în când se mai diminuează acest salariu...
Petru Chiriac: „În primul rând, ne vom referi la situația legislației din Republica Moldova, care lasă foarte mult de dorit; justiția, corupția, mafia care există în țara noastră; a doua parte este legislația muncii, care tot ne dă bătăi de cap; problemele social-economice, problemele financiare, retribuirea muncii, problemele tineretului, ale femeilor – toate astea în complex alcătuiesc problemele societății civile a Republicii Moldova.”
Europa Liberă: Salariul la plic mai rămâne a fi o problemă acută?
Petru Chiriac: „Din când în când se mai diminuează acest salariu. Dacă aveam înainte bătăi mari de cap, astăzi demnitarii au înțeles că în baza diminuării salariilor muncii la negru, eliberării salariilor în plic se poate de ridicat și salariile bugetarilor, se poate de ridicat și pensiile și indemnizațiile, acordarea unor ajutoare materiale. Este de înțeles lucrul acesta, dar trebuie să stăm cu degetul pe buton.”