Vasile Botnaru în dialog cu istoricul și analistul politic Gheorghe Cojocaru care comentează ultimele evenimente de pe scena politică și din sfera publică.
Your browser doesn’t support HTML5
Gheorghe Cojocaru: „Primele proteste împotriva noii guvernări la nici o sută de zile de la preluarea puterii de reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate au fost declanșate de reținerea procurorului general Alexandr Stoianoglo. S-a protestat nu numai în fața parlamentului, dar și în provincie, la Comrat. În apărarea procurorului general s-a pronunțat Blocul Socialiștilor și Comuniștilor, care a organizat protestele din Chișinău, iar mai multe structuri ale societății civile au atras atenția asupra necesității respectării legii și a drepturilor fundamentale ale omului în cazul lui Stoianoglo.”
Your browser doesn’t support HTML5
Europa Liberă: Dar exact același lucru l-a cerut și președinta Maia Sandu, și ministrul justiției, Sergiu Litvinenco, care a și promis că nu va telefona procurorilor și dacă cineva se încumetă să sune, prezentându-se din partea dânsului, să semnaleze acest lucru? În plus, a luat atitudine și ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Jānis Mažeiks. Având în vedere și aceste cerințe, și diferite angajamente de a respecta cu strictețe cadrul juridic, cum apreciați protestele, ce ar trebui să înțeleagă sau să învețe din asta guvernarea PAS?
Cazul Stoianoglo se anunță un examen serios pentru noua guvernare
Gheorghe Cojocaru: „Protestatarii de duminică au cerut punerea în libertate a lui Stoianoglo, deși agenda anunțată de organizatorii protestelor a fost una mai largă. Plasarea procurorului general suspendat din funcție în arest la domiciliu, și nu în arest preventiv, după cum ceruse procurorul de caz, poate fi pusă și în legătură cu protestele de stradă. Acuzațiile împotriva guvernării precum că ar merge pe urmele lui Plahotniuc și că ar (re)captura statul sunt evident forțate, ele fac parte din recuzita opoziției politice, iar justiția va trebui să facă lumină în acest caz în strictă conformitate cu legea. Cazul Stoianoglo se anunță un examen serios pentru noua guvernare și va arăta dacă în efortul său de reformă a justiției s-a pășit cu stângul sau cu dreptul.”
Europa Liberă: Opoziția, am impresia, în mod deliberat pune toate într-o oală tocmai pentru că își dă seama că cererea de eliberare imediată și necondiționată la solicitarea guvernării este cam deocheată, prin urmare îi convine să pună într-o oală și scumpirile la gaze naturale care, firește, atrag în lanț alte scumpiri. Cum vedeți această problemă, este oare actuala guvernare pregătită să facă față unui asemenea compot de probleme?
Gheorghe Cojocaru: „Este evident că începutul guvernării Partidului Acțiune și Solidaritate a coincis cu o conjunctură economică internațională extrem de complicată: un nou val al pandemiei iată este însoțit de o creștere fără precedent a prețului la gazele naturale pe piața europeană, care creștere n-are cum ocoli Republica Moldova. În plus, în prag de iarnă guvernarea s-a trezit cu un contract expirat cu Gazprom-ul, care trebuie renegociat, iar mesajele pe care le transmit deocamdată negociatorii guvernamentali nu sunt de natură să limpezească aceste lucruri.”
Europa Liberă: Deci vorba clasicului – iarna nu-i ca vara? Și vine o iarnă grea, cu scumpiri pe lanț, proteste sociale și un nou val de confruntare politică, nu? Va rămâne oare loc pentru reforme în asemenea condiții?
Gheorghe Cojocaru: „Da, acesta ar fi un scenariu extrem, care nu poate să nu fie luat în calcul, însă nu și unul inevitabil, dacă se vor lua din timp măsurile necesare de amortizare a șocului scumpirilor. Dacă oamenii vor simți că guvernarea le este aproape la rău ca și la bine, iarna care bate la ușă va fi mai ușor de suportat, iar reformele vor trebui corelate neapărat și cu temperatura de afară.”