În fragedă copilărie, Iacob nu înțelegea conceptul de gen. Știa că există diferențe între organele sexuale, dar nu înțelegea de ce acestea trebuie să împartă oamenii în două categorii distincte. Pentru copilul Iacob aceste diferențe erau la fel ca diferențele dintre culoarea ochilor sau a părului.
Astăzi, Iacob se identifică drept o persoană non-binară, adică nu se regăsește pe deplin nici în genul feminin, nici în cel masculin: „Eu aș spune că mă identific ca fiind undeva între ele”. Felul în care se simte are la bază o particularitate fiziologică: „Mi-a fost atribuit genul feminin la naștere. Așa scrie în documente. Mai târziu, am aflat că aș avea niște deficiențe hormonale, din categoria dereglărilor atribuite persoanelor intersex, care nu se încadrează pe deplin nici în sexul masculin, nici în cel feminin”.
Diferența dintre sex și gen
Pentru majoritatea oamenilor, genul coincide cu sexul atribuit la naștere. De aceea, diferența dintre gen și sex poate părea greu de înțeles. Sexul ține de caracteristicile biologice - organe sexuale externe, trăsături fizice (corp, față), dar și particularități invizibile, cum ar fi organele sexuale interne sau tipul de cromozomi. Deși cele mai răspândite și cunoscute combinații sunt XY pentru masculin și XX pentru feminin, există peste 40 de alte variații cromozomiale.
Genul, în schimb, ține mai mult de norme sociale și culturale: ce haine poartă un gen sau altul, tipurile de comportament acceptabil pentru femei sau bărbați, ce roluri sau activități sunt considerate „feminine” sau „masculine”. În timp ce sexul este atribuit la naștere, genul este învățat și asumat pe parcursul vieții. În ce măsură preferințele sau particularitățile considerate a fi feminine sau masculine sunt influențate și biologic (de anumiți hormoni), nu doar cultural, este în continuare subiectul multor dezbateri.
Între masculin și feminin
Dar este cert că în timp ce pentru unele persoane sexul și genul coincid, pentru altele - nu. Unele se identifică cu genul opus sexului atribuit la naștere, altele – cu niciunul sau cu ambele, cum este și cazul lui Iacob, care spune că se simte undeva între masculin și feminin. Toate aceste identități sunt incluse în termenul „trans” sau „transgen” și corespund literei T din acronimul LGBT. Sunt aspecte mai puțin cunoscute, ceea ce trezește multă confuzie, frică sau chiar agresivitate din partea unor persoane.
Astăzi, la 19 ani, Iacob este activist pentru drepturile comunității LGBT (cunoscută și cu denumirea queer) și vorbește deschis despre identitatea sa de gen. Dar până aici a parcurs un drum lung și dificil, marcat de nevoia de cunoaștere de sine și de acceptare din partea familiei și a comunității.
Your browser doesn’t support HTML5
Povestea lui Iacob, un tânăr non-binar din Moldova: despre identitate de gen, acceptare și stigmat
„Mă simțeam detașat și neînțeles”
Cel mai greu a fost faptul că oamenii îl percepeau diferit de cum se simțea: „Simțeam că eu nu am nicio conexiune reală cu societatea. În capul meu eram o altă persoană decât cea despre care vorbește cineva când încearcă să vorbească cu mine, adică folosind numele acela, folosind pronume feminine, de exemplu. Nu puteam să-mi fac prieteni, nu aveam încredere în familie. Mă simțeam foarte detașat”.
De obicei, avea o singură persoană de încredere, care îi înțelegea și accepta identitatea de gen. Era dintr-o altă țară și o cunoștea doar online. De altfel, foarte mult timp și-a făcut prieteni doar în mediul virtual. Nici în familie nu se simțea înțeles. „Poate, ei ar spune că relațiile erau bune, dar eu nu mă simțeam parte din familie. Mai mult mă simțeam forțat. Mergeam cu ei în vacanță sau la sărbători, așa, din necesitate, nu fiindcă eu chiar simțeam o conexiune. Și simțeam ca o povară orice interacțiune cu o persoană care nu-mi respectă identitatea”, își amintește Iacob.
Acest disconfort psihologic profund pe care îl resimt persoanele transgen este cunoscut drept disforie de gen. Poate duce la izolare, anxietate și, în unele cazuri, la gânduri suicidale.
Cum a reacționat familia
Momentul în care mama sa a aflat nu a fost unul de respingere brutală - așa cum auzise că se întâmplă în multe cazuri. Era pregătit chiar să plece de acasă, deși avea doar 10-11 ani. Dar nici acceptarea nu a venit imediat. Reacția mamei i-a provocat inițial parcă și mai multă confuzie. A fost nevoie de mai multe luni până mama a înțeles cum să se conecteze cu copilul său, iar relația lor să se îmbunătățească.
Un rol important l-a avut un grup de suport pentru părinții cu copii din comunitatea LGBTQI+. Astăzi, mama lui Iacob, dar și bunica (căreia inițial i-a fost foarte greu să accepte ideea), îi sunt alături și ajută, la rândul lor, alți părinți să-și accepte copiii.
Dificultăți la școală
La școală, lucrurile au fost complicate. Interacțiunile cu colegii și profesorii deveneau tot mai dificile. A ajuns să participe la ore mai mult online, venind fizic la școală doar pentru evaluări. Un moment important a fost când o colegă nou-venită i-a intuit identitatea. Asta l-a încurajat pe Iacob să se prezinte și să semneze testele cu varianta masculină a numelui său din buletin. Era o variantă de compromis care l-a ajutat pe Iacob să se deschidă lumii.
Una din profesoare i-a respectat alegerea și a început să i se adreseze cu acel nume. Dar nu toți au acceptat imediat la fel de ușor. Au fost și situații de conflict, când o profesoară a încercat să folosească identitatea de gen ca formă de atac împotriva lui Iacob sau când un coleg din altă clasă l-a agresat fizic.
De la frustrare la acceptare de sine
Iacob crede că identitatea de gen este o chestiune strict personală și că persoanele trans au nevoie doar să le fie respectată identitatea asumată și alegerea de a purta un anumit nume.
Astăzi, acceptă să i se adreseze atât cu pronume masculine, cât și feminine. „Am trăit experiența unei persoane născute femeie, o valorific, nu vreau să o neg sau să o uit. E parte din mine. Nu cred că pot fi complet bărbat, pentru că nu am crescut ca cineva care s-a născut bărbat. Totuși, percep societatea altfel decât cineva care de la naștere este bărbat. De aceea și mă identific ca non-binar, pentru că simt că sunt, într-un fel, de ambele genuri în același timp. La urma-urmei, cam ăsta e și adevărul biologic. Este o realitate foarte complexă chestia asta și eu nu mă pot înscrie într-o categorie clară”, explică Iacob Popovici.
***
Podcastul „Laboratorul Social”, unde luăm mostre de societate – oameni, idei, fenomene, procese - și le studiem la microfon, a fost conceput din start ca un spațiu public și sigur pentru a pune în cuvinte și a înțelege mai bine ceea ce ni se întâmplă ca indivizi și ca societate într-o lume în schimbare rapidă.
Acum, după ce câteva runde de alegeri au readus la suprafață resentimentele acumulate în timp și care, în lipsa unei culturi a dialogului, au accentuat divizarea, ne propunem să abordăm, prin povești personale, subiecte sensibile ce țin de identitate și relații interetnice în Republica Moldova. Dar nu ne vom opri doar la acestea, pentru că vrem să descoperim împreună și alte povești despre cum se schimbă această societate.
Urmărește „Laboratorul social” pe YouTube și pe moldova.europaliberă.org.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te