Autoritățile vor construi o bibliotecă modernă, „cu condiții bune pentru păstrarea patrimoniului” în locul blocului doi al Bibliotecii Naționale, care ar urma să fie oferit Mitropoliei Basarabiei, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu, unul dintre autorii inițiativei, într-un interviu la Europa Liberă.
„Trebuie să avem și toate elementele de tehnologii informaționale, de spații pentru dezbateri publice, pentru prezentare – spații expoziționale. Există un edificiu început în zona Telecentrului, în zona Academiei de Științe, îmi spuneau colegii. E nevoie de investiții acolo, e nevoie pentru început de un proiect, probabil”, a spus Grosu.
Your browser doesn’t support HTML5
El crede că Mitropolia Basarabiei merită să-i fie oferită gratuit clădirea pentru că „a fost prezentă foarte activ în R. Moldova, chiar dacă nu a beneficiat de o atenție egală din partea autorităților”, dar precizează că „este vorba de o excepție, și nu despre retrocedare”.
Grosu confirmă că deputații PAS care au propus acest proiect de lege vor organiza consultări publice, așa cum anunțase președinta Maia Sandu, dar insistă că fondurile de carte ale Bibliotecii Naționale au nevoie de spații de depozitare mai bune.
„Categoric. Trebuie să se discute. Dar fiecare bibliotecă recent construită, oricum, e mai bună decât oricare bibliotecă construită cu câțiva ani în urmă (...) Ceea ce azi e modern, peste jumătate de an poate fi depășit”, a explicat președintele Parlamentului.
Grosu a evitat să spună cine anume a venit cu ideea acestui proiect, menționând doar că „au fost discuții și la fracțiune”, după care s-a decis să se meargă „pe această cale”.
Inițiativa a fost criticată în spațiul public pentru modul în care ar putea fi aplicată, prin derogare de la lege, și pentru că ar presupune că fondurile Bibliotecii Naționale, în special de carte veche și rară, ar trebui să fie mutate într-un spațiu de păstrare adecvat.
„Nu facem jocuri cu biserica”
În același interviu, Igor Grosu a spus că partidul de guvernământ (PAS) este dispus să analizeze posibilitatea de a oferi pașapoarte diplomatice și liderilor altor culte religioase din R. Moldova, și nu doar ai celor două biserici ortodoxe.
„Să poată beneficia, dacă au nevoie de astfel de pașapoarte, și liderii altor culte religioase, nu văd în asta o problemă. Statutul lor presupune o anumită mobilitate”, a menționat spicherul.
Unii activiști și juriști spuneau că decizia parlamentarilor de a-i oferi Mitropolitului Basarabiei dreptul de a obține pașaport diplomatic, pentru a-l pune în „condiții egale” cu Mitropolitul Moldovei, favorizează cele două mitropolii.
„Dacă pe noi poți să ne învinuiești de jocuri cu biserica... Noi, după cum vedeți, nu prea apărem, nu avem moda aceasta să batem mătănii cu camera video lângă noi, cum o făceau predecesorii noștri”, s-a apărat Igor Grosu.
### Vezi și... ### Podcastul „Reporterii”: Povestea unui amendament legislativ despre pașapoartele diplomatice ale mitropoliților