Your browser doesn’t support HTML5
Vorbind în podcastul „În esență...”, el a apreciat drept justificate criticile societății civile referitoare la intenția schimbării de către deputații guvernării PAS a mecanismului de alegere a procurorului general – cu votul membrilor CSP și nu în baza punctajului acumulat de candidați.
O acțiune „imprevizibilă”
Dumitru Obadă a numit intenția modificării procedurii de selectare ca fiind o acțiune „imprevizibilă”. Potrivit lui, în actualul concurs, procurorul general trebuie ales „în baza punctajului” și nu cu votul membrilor CSP. O astfel de opinie a fost formulată de CSP și într-un aviz adresat Ministerului de Justiție.
„În opinia membrilor [CSP], aceste modificări legislative nu ar trebui să fie aplicabile [...] concursului deja demarat. În situația în care legiuitorul își asumă operarea acestor modificări, atunci este rezonabil, inclusiv în dispoziții finale și tranzitorii, să fie reglementat cum se aplică aceste prevederi în concursul în derulare”, spune Dumitru Obadă. El observă că amendamentele deputaților PAS au fost votate în prima lectură, sugerând că Parlamentul mai are timp pentru a limpezi situația.
Un nou procuror general, în martie?
Întrebat când CSP ar putea finaliza procedurile pentru selectarea procurorului general, Dumitru Obadă a spus că acum este în derulare „etapa admisibilității” dosarelor candidaților. Procedura va dura până la sfârșitul lunii ianuarie. În luna februarie ar urma să aibă loc etapa interviurilor, iar în martie, cel târziu, rezultatele concursului vor fi transmise comisiei de evaluare.
La postul de procuror general candidează șase persoane.
Factorul Stoianoglo
În contextul situației în care încă nu a fost emisă o hotărâre judiciară asupra legalității demiterii lui Alexandr Stoianglo, existând și câștigul de cauză al ex-procurorului general la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO), Dumitru Obadă, care până la alegerea sa în actuala postură a fost agent guvernamental la CtEDO, a spus că aceste împrejurări mențin „incertitudini”. Șeful CSP speră să se ajungă la „o decizie cât de curând posibil, legală și promptă din partea judecătorilor”.
„[Și] domnul Stoianoglo are o așteptare legitimă. Nu poate fi ținut în incertitudine permanent, dar trebuie să existe o hotărâre de admitere sau de respingere”, spune în podcast Dumitru Obadă.
Noul președinte al CSP a explicat în podcast și de ce își dorește să aibă dreptul să sesizeze direct Curtea Constituțională, ocolind procurorul general; a vorbit despre nevoia de recroire a „hărții procuraturilor”, despre efectele pe care le-ar putea produce vetting-ul asupra sistemului ș.a.
Alte chestiuni discutate în podcast:
- Ce își propune noua componență a CSP? Cum „descifrează” Dumitru Obadă metafora sa că „procurorii și procuratura sunt scutul și sabia celor nedreptățiți”?;
- Sistemul de procuratură și corupția. Cum poate fi reabilitată imaginea procurorilor? Influențele și ingerințele politicului în sistemul de justiție. A fost, poate sau este noul șef al CSP influențat politic?
- Retribuirea muncii procurorilor nu a fost ajustată de șase ani.
- Vetting-ul și riscul unui exod de cadre din sistemul de procuratură. Planează, oare, riscul unui colaps?
- Ce l-a stresat cel mai mult pe Dumitru Obadă când a trecut prin procedura de pre-vetting?
- Cât vor mai dura interimatele la procuraturi și când CSP ar putea iniția un concurs pentru șefia PCCOCS.
- Controverse cu mecanismul de selectare a unui nou procuror general și cazul lui Alexandr Stoianoglo în acest context. Cât de firesc e ca deputații PAS să schimbe mecanismul de alegere a procurorului general în timp ce concursul este deja în derulare?
- Cât de eficientă e activitatea Procuraturii Anticorupție sub mandatul Veronică Dragalin?