Your browser doesn’t support HTML5
Viitoarea închisoare ar urma să devină primul obiectiv din infrastructura penitenciară a R. Moldova construit în anii de independență.
Guvernul de la Chișinău a decis să transmită managementul construcției închisorii către UNOPS [Oficiul ONU pentru Servicii de Proiect].
Faza proiectării s-a încheiat, iar agenția ONU urmează să înceapă procedura de achiziție a lucrărilor de construcție a viitoarei instituții penitenciare, a spus la Europa Liberă, în podcastul „În esență...”, comisarul-șef de justiție, Alexandru Adam, director adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP).
Însă, pentru ca să înceapă lucrările de construcție, e nevoie ca autoritățile moldovene să prelungească acordul de împrumut cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, a explicat responsabilul de la ANP.
Cheltuieli mai mari
Vorbind despre partea financiară a proiectului, invitatul podcastului a spus că, în condițiile actualului acord, proiectul se cifrează la 56 de milioane de euro, dintre care 9 milioane de euro reprezintă contribuția Guvernului de la Chișinău. Însă după efectuarea unor noi calcule s-a stabilit că, din cauza creșterii prețurilor la materialele de construcție, investiția ar putea depăși 70 de milioane de euro.
Guvernul își va asuma acoperirea unei părți din cheltuielile cauzate de creșterea prețurilor, spune Alexandru Adam, iar o altă parte ar putea fi accesată de la donatori.
Anul viitor, pentru construcția închisorii vor fi alocate 10 milioane de lei din bugetul de stat.
În anul 2013, estimările inițiale arătau o investiție totală de 44,5 milioane de euro în construcția penitenciarului.
Un penitenciar „deschis”
Proiectul viitoarei închisori de lângă Chișinău este inspirat dintr-un model german. Alexandru Adam spune că aceasta va fi „o instituție deschisă, spațioasă și aerisită.” Vor exista câteva blocuri și va fi aplicat „un concept concentric de monitorizare”, având o unitate de supraveghere în mijloc. Interiorul va fi spațios și cu spații „generoase” pentru deținuți. Celulele vor fi pentru două persoane și ar urma să aibă circa 12 m.p. fiecare, în situația în care normele prevăd un minim de 4 m.p. per deținut, a precizat responsabilul de la ANP.
Urmare a reproiectărilor cu scopul reducerii costurilor, închisoarea va găzdui 1050 de deținuți. Capacitatea inițială de detenție era planificată pentru aproape 1600 de locuri.
Proiect „cu barbă”
Discuțiile despre necesitatea unei noi închisori în zona Chișinăului au început în anul 2008, în perioada guvernării Voronin. Prin 2013, guvernele Filat-Leancă s-au angajat să construiască „o închisoare de tip european”. De atunci însă lucrurile au rămas, practic, încremenite. Guvernarea PAS a readus în spațiul public problema construirii unei noi închisorii, fixând și termene pe care însă nu le-a respectat.
Alte chestiuni discutate în podcast:
- Topul închisorilor moldovene cu condiții de detenție mai bune și a celor cu o situație mai proastă.
- În ce măsură cele aproape 50 de condamnări la CtEDO a R. Moldova pentru condiții de detenție proaste au făcut autoritățile să caute soluții pentru a schimba condițiile din închisori?
- Recentul raport al Comisiei Europene constată că autoritățile fac pași timizi în a schimba situația din închisori. De ce e nevoie mai mult: de fonduri sau de voință?
- În ce proporție acoperă necesitățile sistemului penitenciar cele 806 milioane de lei prevăzute în bugetul de stat pentru anul 2024?
- Cât costă în R. Moldova întreținerea unui deținut?
- În ce scopuri vor fi valorificate în 2024 investițiile capitale în valoare de peste 25 de milioane de lei?
- Despre penuria de cadre din sistemul penitenciar și de ce oamenii ezită să se angajeze aici?
- Portretul social al deținuților din Moldova.
- Suprapopularea penitenciarelor – ce soluții există pentru „fluidizarea” populației din instituțiile penitenciare sau autoritățile se resemnează cu această realitate?
- Cât de mult au ajutat modificările operate la Codul penal și la Codul contravențional [umanizarea politicilor punitive ale statului] procesul de „depopulare” a închisorilor? Amnistia este văzută ca o soluție?
- În ce măsură e justificată aplicarea forței împotriva deținuților și de câte ori a intervenit în închisori detașamentul cu destinație specială „Pantera”?
- Cum poate fi explicat fenomenul sutelor de cazuri de automutilare a deținuților?
- Câte persoane private de libertate muncesc și cum sunt remunerate?