În România a început procesul legat de unul din cele mai întunecate momente din istoria post-comunistă a țării: invadarea capitalei în vara anului 1990 de minerii veniți să pună capăt demonstrațiilor prelungite, predominant studențești, împotriva noii puterii politice.
Your browser doesn’t support HTML5
Va deveni procesul mineriadei un proces al istoriei?
Este pentru prima dată în 28 de ani, când dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 ajunge pe masa judecătorilor și ar putea fi nu doar începutul unui proces juridic, ci și desfășurarea unui proces istoric, care să tranșeze dubiile cu privire la buna credință a noilor elite care preluaseră frâiele puterii imediat după căderea comunismului.
După condamnarea rapidă la moarte a dictatorului Nicolae Ceaușescu și a soției sale, în ziua de Crăciun a anului 1989, România a intrat sub controlul unei grupări de comuniști marginalizați de vechiul regim, sprijiniți de unități de elită ale securității și de câțiva teoreticieni de la Institutul politic Ștefan Gheorgiu, care pregătea specialiștii și cadrele partidului. Aceste trei categorii au desenat harta politică a viitorului României, pornind de la propriile lor interese. Iar când oamenii au început să înțeleagă ce se întâmplă și au ieșit în stradă, contracararea lor a fost violentă și definitivă.
Înainte de momentul iunie 1990, muncitorii au fost chemați prima dată pe 28 ianuarie și apoi împreună cu mineri pe 12 februarie cu prilejul unor mitinguri susținute de partidele interbelice care tocmai renăscuseră. În această fază au fost testate viteza de reacție și capacitatea lor de a face ordine, urmând ca pe 13 iunie, să fie aduși minerii din Valea Jiului cu trenuri speciale pentru a pune capăt manifestației maraton din Piața Universității, care ajunsese la ziua a 52-a. Peste 1000 de oameni au fost răniți de polițiști, militari mineri și potrivit cifrelor oficiale șase persoane au murit. Asociațiile victimelor vorbesc, însă, de mult mai mulți, iar statisticile nu cuprind toate violurile și maltratările aplicate de mineri trecătorilor cu alură de intelectuali sau studenți. La sfârșitul masacrului, Ion Iliescu, președintele care chemase minerii să facă ordine, le-a mulțumit acestora pentru actele de bravură.
Represiunea Pieței Universității a avut ca prim efect izolarea României pe plan extern și restrângerea libertăților pe plan intern. Visul tinerilor din 1990 de a avea o țară asemănătoare cu cele din Occident s-a amânat atunci pentru generația următoare.
Ion Iliescu
Cei 10 ani în care Ion Iliescu a fost șeful statului și interludiul din 1996-2000, în care Emil Constantinescu a condus România, au făcut ca președintele minierilor să scape de justiție. Complicitățile cu Securitate dintre procurorii proveniți din vechiul regim, plus influența decisivă a politicului asupra Justiției până la intrarea României în Uniunea Europeană au făcut ca cei responsabili pentru morții și răniții Mineriadei din iunie ’90 să rămână nepedepsiți până azi.
Virgil Măgureanu, primul șef al Serviciului Român de Informații și unul dintre fidelii președintelui Iliescu a fost astăzi la prima înfățișare din fața judecătorilor. Afară așteptatu zeci de victime din cele circa 1500 care vor fi chemate să depună mărturie, alături de 600 de martori. Până în 1997, Măgureanu a fost unul dintre cei mai puternici și influenți oameni din România. Azi a fost huiduit de mulți dintre cei care vor depune mărturire împotriva lui.
Fostul preşedinte, Ion Iliescu, dar şi fostul premier Petre Roman au fost inculpați pentru crime împotriva umanității și riscă închisoare pe viață. Alături de ei ar putea primi pedepse foarte mari și oameni din primului guvern postdecembrist, cum este de pildă, șeful de cabinet al premierului Roman, Adrian Sârbu, fondatorul ProTV, dar și lideri de sindicat din Valea Jiului, între ei cunoscutul Miron Cozma plus generali și persoane de prim rang din ministerele de Interne și Apărării.
Dacă cei care au declanșat mineriada din iunie 1990 vor fi pedepsiți serios, vinovații acestui proces vor deveni vinovați în fața istoriei pentru lunga derivă a României, rămasă pentru multă vreme o țară săracă la periferia Europei.