Ecaterina Iaroș este tânăra (în vârstă de 19 ani) devenită cunoscută în spaţiul public după ce a dezvăluit cum a avortat în condiţii - povestește ea - inumane la Institutul Mamei și Copilului din Chişinău. Pentru Europa Liberă, Ecaterina și-a povestit pentru prima dată experiența traumatizantă în fața camerelor de luat vederi. O puteți vedea în reportajul „Mama care a cutremurat sistemul”, din seria Pur și Simplu. Cazul Ecaterinei a fost și motorul unei „Declarații comune a 98 de femei care au avut experienţe traumatizante în maternitățile din Moldova”. Una din coautoare este Alina Andronache, pe care Mihaela Gherasim a întrebat-o cum a luat naștere declarația?
Europa Liberă: Cazul Ecaterinei a reușit să scoată în evidență anumite lucruri pe care toată lumea le știa, dar nimeni nu îndrăznea să vorbească despre ele. De ce a fost nevoie de acest caz ca femeile, în sfârșit, să vorbească?
Alina Andronache: „Lumea cu care am vorbit în această perioadă, ba mai mult nu doar prin mesaje și prin colectarea acestor istorii, dar pe unde mergeam eu, lumea mă oprea – că mergeam la grădiniță după copii sau la magazin – mă opreau și-mi spuneau prin ce au trecut ei sau care este relația lor cu medicii sau cu sistemul medical și-mă dădeam seama că uite de la 50-60 de ani femei îmi spuneau până la 19-20 ani în toată perioada asta nu s-au schimbat aceste lucruri prea mult. Dar probabil a jucat rolul că lumea a început a vorbi acum momentul în care Ecaterina a scris povestea ei într-un grup pentru femei. Când a ieșit din grup această poveste, lumea o blama foarte tare; în primul rând, că ea este tânără, de parcă durerea psihologică sau durerile au vârstă. Ele nu au vârstă; durerea e durere, indiferent că ai 5-7 ani sau că ai 60-70 de ani. Lumea nu credea în povestea Ecaterinei și spunea că este înscenată, că e anul politic. Pe mine cel mai tare mă deranjează când oamenii încurcă politicul peste tot, ceea ce se întâmplă la noi în societate astăzi. Și în momentul acesta, femeile au început a spune: „OK, hai să presupunem că acest caz al Ecaterinei nu este adevărat, dar al meu, dar al meu…? Și tot acest „dar al meu?…” vedeam că într-o zi la istoria Ecaterinei s-au adunat peste 2.000 de comentarii și când eu încercam să analizez aceste comentarii, am văzut că în mare parte, mai mult de jumătate erau de fapt niște istorii, sau niște… nu pur și simplu niște comentarii de susținere a Ecaterinei, dar comentarii în care spuneau: „Te înțeleg, am trecut și eu”, ba mai mult, unele femei povesteau prin ce au trecut ele. Nu este doar un caz, nu este doar o Ecaterină care a suferit, dar suntem foarte multe și sper că nouă ne-a reușit, cel puțin, să zguduim pe moment acest sistem medical. Eu mă bucur că mi-au scris recent mai multe femei că în perioada sarcinii stau deja a doua sau a treia oară în această instituție internate în secția „Patologie”, și nu doar. Și ele spun că s-a schimbat atitudinea, că din „puișor” și „îngeraș” nu iese, ceea ce era prima oară când au fost internate au avut parte de aceeași atitudine despre care am povestit noi în aceste istorii.”
Your browser doesn’t support HTML5
Mama care a cutremurat sistemul
Europa Liberă: Nu ne ducem cumva la polul opus deja cu „îngeraș” și „puișor”?
Alina Andronache: „Sper să nu fie exagerat și sper să nu fie doar pe moment, cât lumea discută, dar să fie pe o lungă durată. Această declarație nu este despre calificarea medicilor. Noi nu ne-am pus drept scop să vedem cât sunt de calificați medicii de la noi din Republica Moldova. Cea mai mare problemă pe care noi am raportat-o este relația medic-pacient, ceea ce am înțeles că este cel mai grav în Republica Moldova. Cel mai mult m-a marcat o poveste a unui doctor din Franța, care mi-a spus că în momentul în care a ajuns să lucreze în Franța se comporta așa cum se comportă medicii din Republica Moldova, până când i s-a făcut observație și i s-a spus că „nu, la noi, nu se comportă astfel” și a înțeles că ei periodic, nu doar atunci când sunt studenți în alte țări trec niște cursuri, dar și atunci când sunt în instituții și deja lucrează ca medici, ei trec niște cursuri la care îi învață cum să spună o noutate rea pacientului, cum să reacționeze, cum să discute cu pacientul, cum să discute cu familia pacientului și cum să aibă această relație, ca să nu dăuneze psihologic la ceea prin ce trece deja greu acest om. Și atunci, cea mai mare concluzie mi-am făcut că „uite, noi nu avem așa ceva”. Și mi-au spus foarte mulți medici că noi avem un sistem foarte bun de pregătire a medicilor în Republica Moldova, dar eșuează acest sistem atunci când nu pregătește medicii să fie oameni. Corect, omenia vine din familie, din educație, dar eu cred că aici e vorba de ceva mai mult. Și probabil din cauza aceasta avem toate aceste istorii. Am apelat la o doamnă doctor în privat prin mesaje, că eu nu merg împotriva medicilor. Eu am intrat cu ea în discuție că am vrut să înțelegem că, până la urmă, poate și femeile exagerează, în unele cazuri. Dar de ce exagerează? Pentru că ele n-au fost informate la fiecare etapă: „Uite, asta, uite ai tu acest diagnostic, uite, eu sunt nevoit să-ți fac asta sau noi vom face asta”. Adică la fiecare etapă de ar fi informat, de ar fi discutat, de ar fi explicat femeii ca să nu fie loc de interpretări; această durere sau traumă psihologică să nu fie mai dăunătoare și mai gravă decât ea este.”
Alina Andronache în dialog cu Mihaela Gherasim
Europa Liberă: Chiar și în cazul Ecaterinei, din ceea ce ne-a spus ea, e clar că, de fapt, problema ei era că era în neștire, ea nu știa ce urma să se întâmple. Dar a trecut o lună de când ați depus petiția, în general, ce așteptări ați avut și câte din aceste așteptări s-au împlinit?
Alina Andronache: „Eu am să fiu sinceră. Am avut o experiență frumoasă de a lucra cu premierul la unele proiecte de legi în domeniul egalității de gen și el atunci a manifestat o deschidere și datorită acestei deschideri cu dumnealui, noi am reușit să avem acea lege împotriva violenței în familie și foarte rapid s-o trecem în Parlament, pentru că ea era blocată timp de trei ani la nivel de Cancelarie de Stat. La fel și la alte evenimente și eu aici așteptam acea deschidere și acea receptivitate pe care el, cel puțin, a demonstrat-o, nu pot spune de alte nume, de alte cazuri, de alte domenii, deci, ce am avut personal în domeniul meu, și eu așteptam această deschidere s-o aibă față de aceste femei și am fost dezamăgită că nicio reacție absolut, nicio declarație. Mi-au spus câțiva jurnaliști că atunci când a prezentat raportul de activitate, dl premier a fost întrebat și el a evitat să răspundă la această întrebare. Și nu înțeleg de ce, pentru că, până la urmă, politicienii sau să spunem cei de la guvernare sunt în serviciul nostru și ar trebui să fie interesați de ceea ce vorbește poporul lor, ar trebui să fie interesați de durerea sau prin ce trece omul și cred că nu era un efort foarte mare, cel puțin, să analizeze, să facă o conferință, să facă o declarație, nu neapărat trebuie să iasă personal într-o conferința de presă, are consilieri de ajuns.”
Europa Liberă: Nici răspuns oficial n-ați primit?
Alina Andronache: „Nici, niciun răspuns! Este o ignorare totală, ceea ce dezamăgește foarte mult nu atât pe mine, cât pe aceste femei, pentru că în mare noi n-am cerut lucruri fantastice. Republica Moldova tinde spre Uniunea Europeană; în alte țări din Uniunea Europeană la care noi tindem sau aspirăm un caz deja era de ajuns ca singure autoritățile să iasă într-o conferință de presă și să spună: „Ne-am autosesizat. Uitați-vă, oameni buni, ce caz avem. Noi în cel mai scurt timp vom întreprinde toate măsurile să nu mai avem”. Ei reacționează la un singur caz, iar aici pe lângă cazul Ecaterinei s-au mai adăugat încă 98 de cazuri. Da, eu înțeleg că aceste 98 de cazuri nu pot fi verificate, nu s-au dat nume, dar ele semnalează niște probleme și niște acțiuni trebuia să se facă. Cel mai important lucru pe care noi l-am cerut de la premier este să se facă un control la nivel de țară. Noi nu știm, ne-au spus și cei din sistemul medical, toți vorbesc că avem deficit de medici, avem deficit de aparate, avem condiții grele în care noi lucrăm. Și asta și era una dintre cerințe față de dumnealui – să vedem care este situația la zi, atât la nivel de pregătire a personalului, adică ca să știm câți medici avem, care este nivelul de pregătire profesională a cadrelor medicale, a personalului medical, pentru că medicii, am observat că în tot acest „scandal”, cum spun ei, dau vina pe personalul medical, nu ei sunt de vină, dar personalul medical, că nu este instruit și nu are pregătire cuvenită.”
Europa Liberă: Asistentele și infirmierele?
Alina Andronache: „Da. Să vedem ce este lipsă? De ce fel de pregătire au nevoie asistentele medicale? Aceste istorii nu se referă la instituțiile din Chișinău, ele sunt istorii din centrele maternale din toată țara.”
Europa Liberă: Dar, totuși, a reacționat Ministerul Sănătății…
Alina Andronache: „Da, doar două instituții – Centrul Național Anticorupție și Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Și-a luat niște angajamente. M-am bucurat că noi am avut un plan de acțiuni, nu pur și simplu a răspuns Ministerul Sănătății, dar este un plan de acțiuni în care în mare parte se regăsesc acele puncte care am cerut noi în declarație. Sunt mai puțin măsurabile ca impact, ca rezultat, dar sunt.”
Europa Liberă: Cum măsurăm impactul?
Alina Andronache: „Eu sper foarte mult, dacă nu am să cer raportarea cum a fost îndeplinit acest plan de acțiuni și vă spun acum sincer că sper că o să fie, o să vină ei singuri din propria inițiativă, autoritățile să dea aceste rezultate, să nu le cerem noi și sper foarte mult că nu se vor rezuma doar în perioada aceasta cât durează gălăgia și pe urmă se vor liniști și vor uita de această problemă. Dar cel mai important, eu sper că atât autoritățile, cât și organizațiile neguvernamentale, cărora le mulțumesc foarte mult că au subsemnat această declarație. Eu îmi dau seama că, dacă nu aveam sprijinul acestor organizații, poate în general nu aveam niște răspunsuri, pentru că în Republica Moldova vedem un fenomen când lumea se revoltă, scrie petiții, scrie apeluri, dar ele sunt ignorate, ceea ce este o problemă foarte mare atunci când un stat pretinde că funcționează în interesul cetățeanului, să nu audă ce spune cetățeanul.”