Dinu Plîngău: „Procuratura a adus suficiente probe pentru ridicarea imunității”

Comisia juridică numiri și imunități din parlament a votat sâmbătă în unanimitate ca deputații fracțiunii Partidului Șor, Petru Jardan și Denis Ulanov, să fie lipsiți de imunitate la cererea procurorului general care vrea să-i urmărească penal pentru implicare în furtul bancar și concesionarea aeroportului. Cu excepția lui Denis Ulanov, care face parte din comisie, „pentru” ridicarea imunității au votat toți, inclusiv cei patru socialiști, printre ei și președintele Vasile Bolea. Dinu Plângău, un reprezentant al Platformei DA din comisie, ne-a explicat într-un interviu de ce este nevoie de această lipsire de imunitate acum.

Your browser doesn’t support HTML5

Interviul dimineții la EL: cu Dinu Plîngău

Dinu Plîngău: „Probe au fost mai mult decât suficiente, Comisia juridică, trebuie să facem o remarcă, nu examinează probele dacă sunt veridice sau nu sunt veridice, suficiente sau insuficiente, noi verificăm dacă există temeiuri de ridicare a imunității, astfel încât să dăm posibilitate procurorilor să facă, după caz, alte acțiuni de urmărire penală sau, în cazul în care ei consideră că au acumulat suficiente probe, să trimită deja dosarul mai departe în instanțe. Pentru aceste acțiuni în cazul unor demnitari, cum sunt deputații în Parlamentul Republicii Moldova trebuie să fie ridicată imunitatea și procedura a decurs cu respectarea tuturor procedurilor în care s-a votat unanim pentru ridicarea imunității de către membrii care au participat în cadrul lucrărilor Comisiei juridice, numiri și imunități. Din punctul nostru de vedere, procuratura a adus suficiente probe pentru ridicarea imunității, alte aspecte ce țin de abuz, pentru că au fost făcute declarații de către deputații cărora li s-a ridicat imunitatea că ar fi o comandă politică sau că ar fi fost implicat factorul politic în cadrul Comisiei juridice, numiri și imunități aceste argumente nu au fost aduse, deși au fost puse de către mine personal întrebările respective și le-am catalogat doar ca niște declarații politice făcute pentru presă. Respectiv, toate circumstanțele de ridicare a imunității au fost și nu văd cum membrii comisiei ar fi putut vota altfel.”

Comisia nu examinează probe, ci dacă există temeiuri de ridicare a imunității...

Europa Liberă: Înțeleg că nu puteți să ne dați prea multe detalii despre aceste probe, totuși am să vă întreb atât cât ne puteți spune, pentru că dl Ulanov, de exemplu, după această ședință a zis că nu a făcut nimic decât ce poate să-și permită să facă un avocat care acționează în numele clientului său?

Dinu Plîngău: „În cazul dlui Jardan este un dosar mai simplu sub aspect juridic, este vorba de un abuz de serviciu în 2013 pe timpul când acesta era administratorul Întreprinderii de Stat Air Moldova, după care procurorii aduc dovezi în privința faptului că acesta ar fi prejudiciat statul prin niște contracte în defavoarea statului și în favoarea unei companii private, Avia Invest, al cărei administrator a devenit ulterior. Deci, acolo este mai simplu. În cazul fraudei bancare, pentru că asta i se aduce învinuire dlui Ulanov, e un episod din alte sute de episoade legate de frauda bancară, pentru că aici deja e un dosar extrem de complicat și complex și chiar cu studii juridice este greu să intri în esență într-un timp foarte scurt, dar, din punctul nostru de vedere, au fost aduse suficiente probe de către procuratură pentru a încuviința ridicarea imunității. Este legat de niște tranzacții din perioada noiembrie 2014, el exercitând niște servicii pentru o companie care era beneficiarul fraudei bancare.”

Europa Liberă: Despre o conotație politică se poate vorbi totuși în cazul acestei solicitări a procurorului general, având în vedere timpul când a venit această cerere, tocmai se întâmplă niște procese politice, un premier nominalizat de șefa statului, un contracandidat înaintat de o coaliție în care intră acești doi deputați, având în vedere că fără acești doi deputați coaliția aceasta din parlament într-adevăr poate rămâne la limită sau chiar poate să nu existe, putem presupune că există conotație politică totuși?

### Vezi și... ### Procurorul general cere ca imunitatea a doi deputați din Partidul Șor să fie ridicată

Dinu Plîngău: „Nu, sub acest aspect categoric nu cred că trebuie de acordat vreo importanță. Sub alt aspect politic, da, evident, eu cred că procuratura tot analizează, pentru că este și ea parte a societății, urmărește și viața politică și în contextul în care se apropie data limită în care teoretic ar putea fi dizolvat parlamentul, sub acest aspect sigur, procuratura a venit în parlament cu solicitarea de a ridica imunitatea în contextul în care nu se știe dacă va fi dizolvat parlamentul și atunci aceste procese se vor derula pentru o altă perioadă nedeterminată, poate să trebuiască să aștepte votarea unui alt parlament și în toată perioada aceasta, inclusiv în contextul dizolvării parlamentului, deputații respectivi încă își mențin imunitățile. Sub acest aspect mai mult tehnic, sigur că putem comenta și bănui că și acest factor a jucat un rol, însă nu cred că sub un alt aspect, pentru că și altor deputați din Partidul „Șor” le-a fost ridicată imunitatea în 2019 și aceste măsuri sunt necesare nu neapărat pentru prezentarea învinuirii, dar pentru ca procuratura să aibă posibilitatea să desfășoare anumite acțiuni de urmărire penală, cum ar fi percheziții sau alte măsuri pe care ei le consideră necesare pentru a afla mai multe detalii sau a acumula mai multe probe pe dosarul fraudei bancare.”

Europa Liberă: Dar să-i rețină vă așteptați? Iată după ce se întrunește parlamentul și eventual zice „da” ridicării imunității, vă așteptați să fie reținuți?

Dinu Plîngău

Dinu Plîngău: „Asta deja depinde de procuratură dacă să fie reținuți. Aici deja este vorba de măsuri preventive pe care trebuie să le acorde instanța de judecată. Cred că de datoria noastră este să facem așa ca să dăm posibilitate procuraturii să facă mai departe acțiunile pe care le consideră ei de cuviință pe aceste două dosare, întrucât probe pentru ridicarea imunității au fost suficiente și noi nu trebuie să facem așa încât imunitatea să fie un impediment în tot acest proces.”

Europa Liberă: Votul socialiștilor din comisie pentru ridicarea imunității nu v-a mirat pe Dvs., având în vedere faptul că cu două zile mai devreme socialiștii au creat cu acești oameni o coaliție pentru a înainta un candidat?

Dinu Plîngău: „Nu, categoric nu, pentru mine nu a fost de mirare. Poate dacă procurorul general ar fi venit cu mai puține probe în sensul necesității ridicării imunității, poate socialiștii ar fi votat altfel, dar procuratura a venit cu probe mai mult decât suficiente în sensul respectiv. Într-un final, oricum, cel mai probabil luni, cel târziu marți urmează să fie convocată ședința plenară în care Comisia juridică va solicita printr-un raport de la ceilalți deputați să le fie ridicată imunitatea lui Denis Ulanov și Petru Jardan, deja acolo cum vor vota..., cel mai probabil vor vota pentru ridicarea imunității, se va vota unanim în parlament. Repet, ridicarea imunității încă nu este o condamnare, încă nici măcar nu înseamnă nici măcar că deputații vor fi puși sub învinuire. Aceste lucruri sunt necesare inclusiv sub aspectul efectuării altor proceduri penale pe care procuratura va avea posibilitate să le întreprindă, cum ar fi percheziții, pentru că este nevoie, după cum am înțeles de la procurorii care investigau cazul, ca să fie ridicate și anumite corespondențe, anumite măsuri și de altă natură care probabil vor da posibilitate procurorilor să afle mai multă informație despre ceea ce s-a întâmplat în perioada 2014.”

Ridicarea imunității încă nu este o condamnare...

Europa Liberă: Probabil Dvs. ați văzut că există foarte multe interpretări față de cazul acesta și analiștii, observatorii se întreabă cui îi este avantajos, unii răspund la întrebarea aceasta că Maiei Sandu, prin urmare, procurorul ar juca de partea Maiei Sandu, alții zic că probabil dlui Dodon, care nu a împărțit ceva cu dl Șor și acum se răzbună. Dvs. cum priviți la aceste speculații?

Dinu Plîngău: „Eu cred că sunt doar niște speculații. În lipsa mai multor informații pe care procuratura deocamdată nu le poate oferi, evident că speculații o să fie. Am spus că nu cred că procurorul general a venit într-un anumit context politic, contextul politic în cazul ridicării acestor două imunități de ce acum, și nu mai târziu este doar sub aspectul că pe 23 martie, dacă nu va fi votat un guvern, după expirarea deja a 15 zile de la semnarea decretului pentru înaintarea unui candidat la funcția de prim-ministru există posibilitatea dizolvării a parlamentului și atunci procuratura va fi în imposibilitate sau îi va fi mult mai greu să ridice imunitatea unor deputați în contextul în care parlamentul poate fi dizolvat. Parlamentul chiar dacă este dizolvat, deputații rămân cu imunitate până în momentul în care se va alege un alt parlament, dar până se va alege un alt parlament nu se știe dacă va fi posibilă ridicarea imunității și probabil doar sub acest aspect procuratura a considerat că acum este momentul să vină să ceară ridicarea imunității. Sub al aspect eu am spus că mă bucur că în cazul de față procuratura nu a ținut cont de faptul că deputații cărora urmează să le fie ridicată imunitatea sunt din majoritate sau din opoziție, nu s-a ținut cont, din punctul meu de vedere, de acest aspect. Cât ține de speculațiile politice, eu cred că la baza lor trebuie să stea și niște argumente, pentru că în cadrul Comisiei juridice, numiri și imunități am întrebat deputații cărora li se solicita ridicarea imunității, pentru că ei au făcut declarații tari la presă că este o comandă politică, că nu știu ce, am întrebat dacă pot aduce măcar vreun argument și sub acest aspect comisia urmează să analizeze, nu au adus niciun argument și, respectiv, catalogăm toate speculațiile acestea doar ca speculații politice.”

Europa Liberă: Mi-ați răspuns până acum mai mult ca un jurist, acum vă întreb ca pe un politician din opoziție: ce impact credeți că poate avea această ridicare a imunității celor doi deputați asupra proceselor politice?

### Vezi și... ### Legea miliardului rămâne în vigoare

Dinu Plîngău: „Eu cred că niciun impact. Repet, ridicarea imunității încă nu înseamnă condamnarea sau punerea sub învinuire a celor doi deputați, mai mulți deputați din parlament sunt cu imunitățile ridicate, dar ei continuă să vină la ședințele plenare, să voteze, să facă parte din majoritatea parlamentară.”

Europa Liberă: Apropo, câți sunt acum?

Dinu Plîngău: „Bine, au fost ridicate mai multe imunități. În privința unora, din câte cunosc, procuratura a încetat urmărirea penală, a fost înregistrată ridicarea imunității în 2019 deputaților Reghina Apostolova, Marina Tauber, Vladimir Cebotari, Sergiu Sîrbu, Ilan Șor, Petru Jardan, doar că atunci a fost ridicată imunitatea dlui Petru Jardan pe alt capăt de acuzare. Atunci era vorba de concesionarea aeroportului, acum este vorba doar de abuz de serviciu pe perioada cât acesta era administrator al Întreprinderii de Stat Air Moldova. În cazul dlui Ulanov, acum dl procuror a formulat două cereri separate, deci pe două infracțiuni diferite și pentru fiecare infracțiune trebuie ridicată imunitatea separat. Parlamentul încuviințează ridicarea imunității cu posibilitatea procurorilor să efectueze măsuri de urmărire penală, percheziții, rețineri sau trimiterea dosarului în judecată pe fiecare caz separat și în momentul de față dl Ulanov este învinuit de infracțiune de escrocherie și spălare de bani, parlamentul putea să admită doar parțial, adică doar o cerere și procuratura putea să investigheze, de exemplu, infracțiunile de escrocherie și să nu poată investiga spălarea banilor și tot așa. Deci, pe fiecare infracțiune procedura spune că imunitatea se ridică separat.”

Europa Liberă: Dar dl procuror nu v-a spus cum a evaluat ancheta pe celălalt capăt de acuzare adus dlui Jardan pentru care i s-a ridicat imunitatea atunci?

Dosarele sunt extrem de complexe și voluminoase, cu participarea a sute de oameni...

Dinu Plîngău: „Ba da, au fost puse întrebări de acest gen, este un alt episod dintr-un dosar mai voluminos, din ceea ce a spus procuratura, că nici ea nu poate oferi mai multe detalii, este secretul anchetei și nici membrii Comisiei juridice, numiri și imunități nu au acces nelimitat la ceea ce face procuratura, mai multe detalii nu ne-a oferit nici nouă procurorul general. Din câte înțeleg, încă este în faza de investigații și motivarea ar fi că dosarele sunt extrem de complexe și voluminoase, cu participarea a sute de oameni.”

Europa Liberă: Îi credeți, adică nu e ciudat faptul că cumva toate lucrurile se rezumă la ridicări de imunități și nu evoluează?

Dinu Plîngău: „Ceea ce cred eu mai puțin contează, ce văd eu în momentul de față este evident că a trecut foarte mult timp, ca orișicare cetățean vreau mult mai repede să se deruleze anchetele, să fie trași la răspundere, dar ca jurist vă pot spune că orice greșeală în acest proces, mai ales că băieții care au pus la punct toată această mașinărie au cei mai buni avocați, care erau și ei prezenți în parlament toate aceste zile, au foarte multe resurse și orice greșeală poate genera tragere la răspundere pe mai multe capitole oamenii care au pus la cale toată această fraudă, toată această mașinărie, sunt multe dosare, figurează sute de oameni. Ca să înțelegeți, eu am scris o postare pe Facebook în care am relatat doar un episod prin care a fost devalizată Banca de Economii de 17 milioane de euro, acolo sunt implicați vameși, polițiști, casieri de la bancă ș.a. Deci sunt procese destul de complicate, dar, mă rog, deja neavând prea mult acces, ca simplu cetățean vreau mai repede să fie investigată această fraudă, ca procuratura să fie mult mai determinată și poate mai dură în ceea ce ține de anumite procese. Și sper să nu așteptăm prea mult, pentru că și așa am așteptat deja prea mult, prea mult.”