Autoritățile moldovene au prezentat ieri la Geneva, la Comitetul ONU împotriva Torturii, raportul de țară despre felul în care se respectă în Republica Moldova prevederile internaționale împotriva relelor tratamente, inumane și a condițiilor degradante. Delegația de la Chișinău a vorbit despre o serie de măsuri legislative care au fost puse în aplicare pentru a reduce fenomenul torturii, experții din mediul neguvernamental de la Chișinău constată însă că la 8 ani de la ultima monitorizare, tortura nu a dispărut din penitenciare și izolatoare, iar accesul victimelor la justiție este dificil și limitat. O discuție despre aceste constatări și ultimele cazuri care au pus la îndoială efortul autorităților de a combate tortura, cu Veaceslav Balan, coordonatorul național al Oficiului ONU pentru Drepturile Omului.
Your browser doesn’t support HTML5
Interviul dimineții la EL: cu Veaceslav Balan
Europa Liberă: Domnule Balan, au trecut opt ani de la ultima monitorizare de acest fel. Autoritățile de la Chișinău au prezentat o serie de măsuri legislative, amendamente aprobate, care, în opinia lor, au schimbat starea de lucruri; membrii organizațiilor obștești active în domeniul combaterii torturii constată însă că numărul plângerilor din penitenciare și izolatoare se menține unul mare, ceea ce este un indicator îngrijorător, în opinia lor. Ce explicații aveți Dvs. pentru aceste aprecieri venite de pe poziții diferite?
Veaceslav Balan: „Este un lucru firesc când Guvernul, prezentând un raport național, prezintă și se concentrează mai mult pe realizările pozitive, pe de altă parte, societatea civilă, care are drept scop monitorizarea independentă a situației din țară, vine mai mult cu probleme și cu acele aspecte care încă nu și-au găsit rezolvarea. Deci, este un lucru natural și situația respectivă are ambele părți – atât cea pozitivă, cât și cea negativă. Într-adevăr, în ultimii ani Guvernul Republicii Moldova a făcut unii pași în ceea ce privește prevenirea și contracararea fenomenului torturii, de exemplu, prin adoptarea unui ordin comun a mai multor ministere și Procuraturii Generale prin care s-a instituit o procedură de identificare și raportare a cazurilor de tortură, de altfel, o procedură destul de bună. Ceea ce rămâne problematic însă este implementarea în practică a acestor măsuri legislative și administrative, și la acest capitol Republica Moldova are mai multe restanțe.”
Veaceslav Balan
Europa Liberă: Una din problemele pe care o indică experții este impunitatea pentru actele de tortură. Se pare că acest aspect a atras atenția și în cadrul audierilor, întrucât delegația Moldovei a fost întrebată despre pedepsirea persoanelor care au recurs la rele tratamente, finalitatea dosarelor, numărul lor. Credeți că există un răspuns care să fie în avantajul autorităților de la Chișinău pe acest domeniu?
Veaceslav Balan: „Într-adevăr, membrii Comitetului au dat destul de multe întrebări în ceea ce privește pedepsirea celor vinovați în comiterea actelor de tortură și, deși Guvernul Republicii Moldova a adus câteva exemple de asemenea cazuri care au fost duse până la finalitate, totuși, se pare că în privința torționarilor mai ales din rândul organelor de drept, organelor de poliție, de exemplu, deseori se aplică măsuri de sancționare mult prea blânde. Clar lucru că aplicarea unor asemenea măsuri sau sancțiuni blânde trimite un semnal incorect întregului sistem, care de altfel spune că statul într-o oarecare măsură nu dă o apreciere cuvenită și cu toată seriozitatea actelor comise și, respectiv, astfel favorizează într-o oarecare măsură acele acte de tortură sau maltratare care se mai comit. Evident că independența sistemului de justiție, sistemului de procuratură este una foarte importantă în asigurarea faptului că orice torționar, indiferent de funcția pe care o ocupă sau sistemul din care provine, trebuie pedepsit conform tuturor rigorilor legislației.”
Europa Liberă: Foarte insistent la Chișinău este cerută o reacție anume în cazul tânărului Andrei Brăguța. S-a discutat despre acesta și în timpul audierilor de ieri. În opinia activiștilor, este un caz, o dovadă care arată că guvernanții au eșuat în asigurarea unor condiții de detenție adecvate și în eliminarea torturii. Și nu pot să nu menționez aici reacția ministrului Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, care a spus că a dispărut fenomenul maltratării sau aplicării forței fizice în inspectoratele de poliție, fenomen care altădată exista, a mai spus că cazul Brăguța este un caz care nu se întâmplă în fiecare zi. Trebuie tratată situația anume în acest fel din perspectiva unui caz izolat, credeți Dvs.?
Veaceslav Balan: „Cazul Brăguța, într-adevăr, a ridicat foarte multe semne de întrebare, deoarece acest caz a arătat că mai multe părți ale sistemului de stat din Republica Moldova și este vorba de poliție, de procuratură, judecători, avocați și medici nu au reacționat sau nu au tratat acest caz conform standardelor internaționale și conform chiar aceluiași ordin comun la care m-am referit anterior, neraportând acest caz la Procuratura Generală. Noi nu putem acum să dăm o apreciere dacă acest caz este doar unul singular sau este parte a unei mase mai mari a cazurilor, dar ceea ce este sigur e că, dacă în acest caz câteva zeci de oameni nu au reacționat conform prevederilor legislației naționale și celei internaționale, înseamnă că la mijloc în sistem sunt probleme majore.”
Europa Liberă: Experții vorbesc despre acest caz, spunând că acesta arată că autoritățile nu au învățat lecția evenimentelor din aprilie 2009; au trecut, iată, opt ani. Să fie așa?
Veaceslav Balan: „Sincer vorbind, cazul Brăguța pare a fi al doilea cel mai grav caz în ceea ce privește aplicarea torturii și maltratărilor în țară, după evenimentele din aprilie. Dacă asemenea cazuri au loc la distanță de aproape zece ani de când au avut loc evenimentele din aprilie, înseamnă că nu toate lecțiile au fost învățate.”
Europa Liberă: Apărătorii drepturilor omului mai precizează că în detenție condițiile rămân în continuare nesatisfăcătoare, celulele sunt supraaglomerate, asistența medicală este insuficientă, polițiștii nu răspund cu măsuri adecvate atunci când este vorba de persoane cu dizabilități, bunăoară. Ce împiedică schimbarea lucrurilor sau ce ar sta îndărătul unor reale schimbări?
Veaceslav Balan: „Cred că e mai mult o întrebare care urmează a fi adresată Guvernului Republicii Moldova, deoarece statul are o discreție în rezolvarea acestor probleme. În opinia mea, cea mai mare problemă este necesitatea conștientizării seriozității fenomenului torturii la toate nivelele autorităților publice. Deci, dacă la nivelul Procuraturii Generale, prin crearea acelor secții de prevenire și combatere a torturii, se pare că problema este conștientizată și abordată cu toate seriozitatea, în ceea ce privește celelalte segmente, de exemplu, domeniul poliției, avocaturii, medicilor din sistemul penitenciar se pare că acolo conștientizarea încă nu a avut loc la nivelul necesar.”
Europa Liberă: Ce ar trebui să facă autoritățile ca să schimbe opinia publică despre felul în care acționează?
Veaceslav Balan: „Această revizuire a Republicii Moldova de către Comitetul împotriva torturii este o ocazie perfectă pentru Republica Moldova de a planifica și a realiza activități cu privire la instruirea colaboratorilor din aceste sisteme, dar și introducerea în regulamentele interne, practici administrative a procedurilor și protocoalelor care pun bariere mai mari, ca să zic așa, în calea aplicării torturii și relelor tratamente. De exemplu, noi nu cunoaștem în ce măsură neexecutarea acestui ordin la care m-am referit privind identificarea și raportarea cazurilor de tortură, dacă neexecutarea acestui ordin atrage după sine unele consecințe disciplinare sau administrative, că dacă acest ordin nu are la mijloc un mecanism bun și clar de implementare, atunci rămâne riscul că acest ordin în continuare nu va fi implementat așa cum se cere.”
Europa Liberă: Cel puțin din sesiunea de întrebări a fost clar că autoritățile moldovene nu vor primi cele mai bune note pentru felul în care au avut grijă să elimine fenomenul torturii. Asta pune o mai mare presiune?
Veaceslav Balan: „Asta oferă Guvernului Republicii Moldova oportunitatea de a-și planifica acțiunile viitoare reieșind dintr-o apreciere independentă făcută de un organ internațional independent cu autoritate. Practic, Guvernul Republicii Moldova urmează să ia această revizuire ca o șansă și o oportunitate de a-și schimba radical lucrurile în acest domeniu.”
Europa Liberă: Dar în condițiile în care este menționat un cadru legislativ bun, interesul autorităților de profil pentru a produce schimbări, ar trebui să mai treacă ani sau reușitele pot veni și mai devreme?
Veaceslav Balan: „Da, reușitele pot veni mult mai devreme, unele schimbări pot fi produse chiar în următoarele luni și practic fiecare sistem – e vorba despre sistemul de procuratură, judecători, avocați, medicii din sistemul penitenciar și sistemul penitenciar în întregime – ar trebui acum să facă o temă de acasă luând ca bază cazul lui Andrei Brăguța, ultimele cazuri din penitenciarele 13 și 16, unde au decedat doi tineri. Și aceste recomandări ale Comitetului și practic acele măsuri care pot fi implementate imediat, deci, ele urmează a fi implementate imediat. De exemplu, unele probleme ce țin de supraaglomerarea celulelor se pare că pot fi rezolvate chiar acum, deoarece, reieșind din statistica Departamentului instituțiilor penitenciare, sunt două sau trei penitenciare care sunt supraaglomerate și celelalte aproape zece care au locuri disponibile. Și, respectiv, apare întrebarea de ce nu se echilibrează numărul deținuților în aceste instituții?”
Europa Liberă: Presupun că problema este de a răspunde adecvat unor probleme evidente.
Veaceslav Balan: „De a răspunde adecvat unor probleme evidente, dar, eu recunosc, poate și greu de abordat din considerente de interese corporative. De exemplu, o altă măsură cu implementare imediată ar fi subordonarea medicilor din cadrul sistemului penitenciar Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Noi înțelegem că poate medicii din sistemul penitenciar văd asta ca un lucru nedorit din cauza unor pierderi eventuale a unor privilegii asociate cu statutul de colaborator al sistemului penitenciar, dar asta este o măsură care este ușor implementabilă și, credem, va duce la rezultate mult mai rapide.”