Linkuri accesibilitate

Autoritățile recunosc că au picat testul la eliminarea abuzului în locurile de detenție


În toate inspectoratele de poliţie au fost instalate sisteme de monitorizare video şi audio. Cu toate acestea, niciun responsabil nu a sesizat probleme în cazul lui Andrei Brăguță.

Promisele reformele, care ar fi trebuit să asigure respectarea drepturilor cetățenilor aflați în penitenciare, dar și la condiții adecvate de detenție, eliminarea torturii și relelor tratamente încă nu și-au făcut pe deplin efectul, spun apărători ai drepturilor omului. Cazul Brăguța, tânarul de 32 de ani, decedat în condiții, deocamdată, neelucidate până la capăt, în penitenciarul nr. 16 de la Pruncul, a scos la iveală faptul că persoanele aflate în detenție nu au cum să sesizeze, în timp real, cazurile de tortură și maltratare, iar personalul, obligat să reacționeze la orice semn de violență, de multe ori, trece sub tăcere aceste cazuri din varii motive.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:02 0:00
Link direct


Expertul Promo-Lex și unul din apărătorii familiei Brăguță Dumitru Sliusarenco cere autorităților să revadă în regim de urgență mecanismul prin care deținuții sau rudele acestora pot semnala cazurile de tortură, iar organele responsabile să reacționze prompt, pentru a combate fenomenul:

Dumitru Sliusarenco
Dumitru Sliusarenco

„Noi am vrea ca sistemul să nu înghită în general cazurile şi abuzurile. Andrei Brăguță a fost vizitat de medici, timp de 252 de ore a interacționat cu diferite persoane, nimeni nu a comunicat despre vreun abuz. Am vrea instrucţiuni clare şi protocoale de raportare atunci când se întâmplă astfel de situaţii ca să nu se ajungă acolo unde s-a ajuns. Asta arată că există o lacună în sistem. Vrem un sistem care să răspundă necesităţilor omului şi asigurării drepturilor fundamentale”.

Pocurorul Ion Caracuian, șeful Secţiei combatere tortură din Procuratura Generală, care a pornit un dosar penal pentru tortură în cazul Brăguță, susține că după intrarea în vigoare a noii Legi cu privire la Procuratură, instituţia nu mai are rolul de organ de supraveghere a penitenciarelor, din care cauză procurorii află uneori din presă despre fapte de tortură, cu toate că un regulament interdepartamental obliga angajații din sistem să sesizeze orice caz de abuz:

Ion Caracuian
Ion Caracuian

„​Informația către procuratură nu a parvenit. Înformația a parvenit după un format vechi, la telefon, către un procuror care era responsabil pe timpuri de verificarea instituţiilor de detenţie. L-au informat la telefon că este un deces în penitenciar. Acel procuror era în concediu, în afara Republicii Moldova, şi le-a sugerat celor de la penitenciarul 16 să intervină cu informaţie către procurorul-şef al oficiului Buiucani al Procuraturii Chişinău. Acest lucru nu s-a mai întâmplat. Acest aspect ridică un mare semn de întrebare și va fi investigat în cadrul acestui dosar”.

Regulamentul interdepartamental la care se referă procurorul a intrat în vigoare încă în 2014, fiind semnat de şefii Procuraturii Generale, ministerelor Justiţiei, Afacerilor Interne și Sănătaţii, Centrului Naţional Anticorupţie şi Serviciului Vamal. Documentul prevede că fiecare angajat din aceste instituţii trebuie să informeze procurorii timp de 24 de ore despre orice caz de abuz despre care cunoaște.

Autoritățile polițienești și cele din sistemul penitenciar recunosc că au picat testul la eliminarea abuzului în locurile de detenție, dar, precizează că reforma este de durată și include, pe lângă asigurarea de condiții, schimbarea de atitudine și mentalitate la nivelul personalului. Iată ce spune șeful Direcției generale securitate publică a Inspectoratului General al Poliţiei, Marin Maxian:

Marin Maxian (mijloc)
Marin Maxian (mijloc)

„​Avem reforma pe termen lung în care avem de schimbat stereotipurile, să creștem gradul de conștientizare, să revizuim și competenţele. Nu vrem totuşi să ne eschivăm - am picat acest test, am făcut multe eforturi, ne dorim să fim percepuți de societate mult mai pozitiv, dar acest caz, prin unele acțiuni ale unor polițiști, a făcut ca Poliția să aibă o imagine negativă”.

Pentru a elimina tortura şi relele tratamente, în toate inspectoratele de poliţie au fost instalate sisteme de monitorizare video şi audio. Prin urmare, începând cu momentul aducerii persoanei la sediul Poliţiei, precum şi aflarea temporară a acesteia în camerele de acţiuni procesuale, are loc o monitorizare continuă. Cu toate acestea, niciun responsabil de supravegherea video nu a sesizat vreo problemă în cele 10 zile, cât Andrei Brăguță s-a aflat în custodia organelor de drept. Toate înregistrările video au fost ridicate de procurori în cadrul cauzei penale, urmând să facă lumină în ce privește acțiunile sau inacțiunile responsabililor cu care a interacționat Andrei Brăguță.

Apărători ai drepturilor omului susțin că impunitatea este cea care zădărnicește orice îndemnuri și regulamente oricât de categorice și convingătoare ar fi, deoarece, lucru știut, practica bate gramatica.

Previous Next

XS
SM
MD
LG