Titlul acestui comentariu mi-a fost sugerat de evenimentele dramatice pe care le trăim în Republica Moldova. Un tânăr, Andrei Brăguța, reținut pentru depășire de viteză, a murit în urma bătăilor și torturii în penitenciar. Cazul lui ne-a revelat încă o dată, dacă mai era nevoie, cât de „reformat” este sistemul justiției de la noi.
Detaliile care au apărut în urma acestei tragedii sunt zguduitoare: tânărul, extrem de agresiv, cu evidente probleme psihice, care ar fi avut nevoie de asistență medicală, a fost trimis printr-o combinație de decizii ale procurorului și judecătorului de instrucție și prin zelul poliției într-o celulă de penitenciar, unde a fost maltratat de alți deținuți, fără ca paza, gardienii, să intervină, deși Brăguța, spun martorii, a bătut cu pumnii în ușa celulei, strigând după ajutor.
Nici vizita medicilor, nici insistențele tatălui care a oferit informații despre starea de sănătate a fiului său nu i-au înduplecat pe polițiști. Totul a semănat cu o răzbunare.
Cazul tânărului arestat pentru depășire de viteză și mort în izolatorul poliției a suscitat diverse comentarii în media și pe rețelele de socializare. Unii îl văd exclusiv o victimă a sistemului, alții au invocat potențialul pericol pe care îl reprezenta în trafic o persoană dezechilibrată psihic.
Însă, dincolo de orice supoziții și controverse, e sigur că decesul lui Andrei Brăguța afișează în mod simbolic „fișa clinică” a statului moldovean, după ani lungi de reforme pe bani occidentali. În mod normal, responsabilii de această tragedie – începând cu ministrul de Interne și până la șefuleții mai mici –, trebuie să-și dea demisia, iar persoanele vinovate în mod direct de moartea tânărului bolnav să fie trase la răspundere penală. Motivul e limpede: un om aflat în custodia statului a murit în urma unor rele tratamente. Aceste acte de samavolnicie instituțională nu pot să rămână nepedepsite, altfel se vor reproduce la nesfârșit.
Mai mulți specialiști afirmă că procedura arestului preventiv, aplicată și în cazul lui Andrei Brăguța, este folosită excesiv în Moldova: justiția și organele de urmărire penală nu se obosesc să discearnă nuanțele unui caz, să cântărească greutatea faptelor, să deceleze circumstanțele atenuante, ci adoptă singură măsură de sancționare pe care o cunosc – trimiterea în izolator – și asta probabil pentru a raporta „mai sus” că situația e sub control, infractorul a fost neutralizat.
Moldova, care chiftește de corupție și mafie instalată în structurile puterii, oferă din când în când reprezentații zgomotoase cu arestări și descinderi ale mascaților. Aceste operațiuni sunt o fotografie aproape la indigo a statului polițienesc din Rusia.
Cazul lui Andrei Brăguța a fost anticipat și ilustrat prin felul cum înțelege justiția să-și facă meseria, de pildă, în dosarul „Pădurea Domnească”, unde nu a existat o anchetă serioasă și o sentință pe potriva faptelor săvârșite, iar singura certitudine e victima: tânărul ucis la o vânătoare la care au luat parte, într-o veselie, procurori și judecători.
Moldova, care chiftește de corupție și mafie instalată în structurile puterii, oferă din când în când reprezentații zgomotoase cu arestări și descinderi ale mascaților. Aceste operațiuni sunt o fotografie aproape la indigo a statului polițienesc din Rusia: persoana este încătușată, filmată în gros-plan pentru a fi umilită public și trimisă în izolator, la mila cerberilor în uniforme. Un spectacol de acest fel, grotesc și sinistru, am urmărit în ziua în care a fost arestat în Parlament fostul premier Vlad Filat, iar haiducii lui Renato Usatîi exercitau, cu voie de la guvernare, un fel de justiție populară: înconjuraseră Parlamentul și făceau percheziția mașinilor și persoanelor care circulau prin zonă, fără a fi împiedicați de forțele de ordine – se zvonea că Filat ar putea scăpa deghizat sau ascuns în portbagajul unei mașini.
Am avut în acea zi un „blizkrieg” judiciar cu încălcarea procedurilor și drepturilor persoanei, cu manipularea gloatei în stradă împotriva unui om a cărui vină încă trebuia dovedită. Mulți au interpretat acea „execuție” drept o vendetă politică, nu un act de justiție autentic atât de necesar pentru consolidarea statului de drept în Moldova.
La celălalt pol, cu groase accente de penibil, se situează telenovela melodramatică a interogării, arestării și judecării lui Ilan Șor. Acesta, deși apare în raportul Kroll ca suspectul nr. 1 în afacerea miliardului furat – și să observăm că prin sumele pe care le-a manevrat personal sau prin interpuși primarul de Orhei trimite în ridicol orice alt interlop cu guleraș alb –, a fost condamnat la detenție și lăsat slobod, ca să poată împărți pomeni și concerte bravilor moldoveni de la Orhei.
Și în cazul lui Viaceslav Platon, raiderul cu tupeu condamnat la 18 ani de închisoare, justiția moldoveană a marcat o pagină originală în analele Dreptului. Avocații săi susțin că lui Platon i-au fost falsificate depozițiile din procesul verbal, unde în locul lui Vlad Plahotniuc, pe care Platon îl „demasca” drept principal beneficiar al furtului miliardului, cineva a trecut numele lui Vlad Filat. Improvizat și abuziv este și arestul la domiciliu al lui Dorin Chirtoacă, declară susținătorii liberalului, a cărui inculpare și suspendare din funcție ar fi dictate inclusiv de interese politice, miza fiind fotoliul de primar al capitalei.
Metastază din justiția moldoveană a fost developată prima dată de coșmarul numit „7 aprilie 2009”. Moartea lui Valeriu Boboc a rămas o simplă filă de istorie, ca și suferința a zeci de tineri desfigurați fizic și psihic în secțiile de poliție și în penitenciare. Gardienii, procurorii și judecătorii din aprilie 2009, supranumiți „funcționari ai iadului”, n-au suportat niciun fel de consecințe juridice pentru faptele lor, din contră: mulți au fost avansați și/sau se regăsesc, a constatat presa, în firmele de securitate privată ale coordonatorului actualei guvernări.
A scăpat basma curată ex-ministrul de Interne Papuc, uitată de Lege a rămas și fosta comunistă Zinaida Greceanîi, cea care, în calitate de prim-ministru, amenințase cu mitraliera protestatarii din aprilie 2009. Azi dna Greceanîi e lidera unui partid care vrea să ducă Moldova în gulagul lui Putin. Voronin, președintele de atunci, se bucură în liniște de averile pe care le-a agonisit ca un adevărat comunist și convoacă sporadic conferințe de presă pentru a ne asigura că pe vremea lui era mai bine.
Pe fundalul acestui dezmăț instituțional, există un personaj aflat în grațiile justiției moldovenei. Nu e singurul, însă Igor Dodon are, de departe, cea mai eclatantă prestație publică. Socialistul sfidează țara și cetățenii, vrea putere absolută, trebuind pesemne să raporteze zilnic Moscovei noi victorii împotriva independenței statului în fruntea căruia a ajuns printr-un scandalos concurs de împrejurări.
Dodon e un subiect de presă favorit: i se analizează faptele, declarațiile – una mai prăpăstioasă decât alta –, unii comentatori s-au apucat să-i întocmească „fișa clinică”, un ziar îi publică fotografiile cu capul în jos, sugerând că „prezidentul” a luat-o razna. Derapajele anticonstituționale ale lui Dodon nu provoacă alerta și reacția justiției: nu sunt chemați mascații și nici ambulanța. Estimp, încurajat probabil de scorul din sondaje și de apatia procurorilor, Dodon instigă o parte a populației împotriva celeilalte și promite să organizeze un fel de Mare Adunare Națională, la care să se decidă prin vot popular ce facem cu actuala putere și mai ales cum să tranșăm, odată pentru totdeauna, problema unioniștilor care trebuie scoși în afara legii, ca dușmani înrăiți ai statalității, așa cum a declarat președintele ales prin fraudă.
Se va întoarce vreodată „roata justiției” din Moldova împotriva celor care abuzează de ea în interes politic sau doar din simpla plăcere de a dispune, sadic, de viața unui om? Slabe speranțe, deocamdată.
